Politeţea, bat-o vina

Că omul nu poate trăi fără legi şi reguli, e un fapt. Dacă nu-l obligi să le respecte, le faci degeaba. Dacă nu le faci, se naşte haosul, ştim cu toţii de ce.
Există nişte reguli pe care le-am inventat "just like that", imho. Regulile de politeţe. Bine, nu toate sunt absurde şi inutile şi evident nu toate sunt respectate. Nerespectarea unora nu produce chiar nici un rău. Nu ştiu codul bunelor maniere pe de rost, dar o să iau numai câteva exemple:
1. barbatul este prezentat femeii, cel mai tanar celui mai in varsta, iar gradul mai mic celui superior. Că dacă nu, ce? Rămânem nişte iluştri necunoscuţi dacă nu se respectă ordinea asta? Ne scade rangul şi orgoliul nostru rănit ne face să urlăm de durere? E o convenienţă dintre cele mai inutile.
2. când un om strănută, cei din jur îi urează de toate, de la noroc, până la sănătate. Păi de ce? Ce mare şmecherie a făcut omul ăla că a strănutat? N-are nici un merit în asta şi nici nu e vreo mare realizare, ca să merite atenţia sporită a celorlalţi. A, că prin urările tale speri să-l fereşti de boală, s-ar mai înţelege, dar nu s-a dovedit niciodată că asta ar funcţiona, aşa că dacă tot îi doreşti omului binele, ai putea găsi alte ocazii, mai puţin penibile, de a îi aduce la cunoştinţă asta. Iese oricum în evidenţă prin numărul de decibeli pe care îi aruncă în jur, împreună cu stropii de salivă plus (opţional) viruşii şi microbii aferenţi, nu mai e nevoie să îi şi "atragi atenţia".
3. urarea "poftă bună" când cineva se apucă de mâncat sau chiar mănâncă. Păi să fie clar, mie dacă nu mi-e foame, nu mănânc. Dacă îmi e foame, înseamnă că o să am şi poftă şi chiar dacă n-o să am, faptul că mi-o urezi nu o să mi-o aducă. Cel mai rău e atunci când sunt surprinsă asupra faptului. Am reuşit să-mi scot cu discreţie mâncarea, am reuşit să iau prima îmbucătură şi deodată, POC! POFTA BUNA! Eu sunt evident cu gura plină şi de fiecare dată simt că-mi stă mâncarea în gât. Ar trebui să spun mulţumesc, dar ... nu vorbesc cu gura plină. Până termin de înghiţit, s-au scurs secundele regulamentare de răspuns. Dacă doar dau din cap a mulţumire, cel ce mi-a urat de regulă nu se mai uită, deci nu mă vede. Eu pic de nesimţită. Lăsaţi oamenii să mănânce liniştiţi, că nu i-a forţat nimeni să îşi bage mâncarea în gură!
4. Salutul, cu toate regulile care ţin de el, multe şi stupide. Eu aş renunţa la el definitiv. Inainte vreme am impresia că era necesar pentru ca oamenii să demonstreze că nu au arme la ei sau că au intenţii bune. Azi, e doar un tic verbal social. Saluţi în fiecare dimineaţă fiecare om cu care te-ai mai văzut şi ieri şi alaltăieri şi aşa mai departe. Nu foloseşte nimănui, nu ne devenim nici mai simpatici, nici mai antipatici unii altora, arme nu mai purtăm la noi, aşa că la ce bun?
Mai sunt multe altele, dar nu mai am chef. Over.

5 comentarii:

Mary-Joe spunea...

Da, ai si tu dreptate. Eu am ajuns la concluzia ca, personal, sunt o persoana mult prea politicoasa si asta datorita (sau din cauza) educatiei destul de rigide pe care mi'a administrat'o talal meu. Mi'aduc aminte ca si pe la vreo 19 ani scapam cate un "sarut mana" adresat barbatilor. Iar cand lovesc din greseala pe cineva nu ma multumesc cu o singura scuza, imi ies buluc mai multe, ceva de genul "pardon, scuzati'ma, n'am vrut!". Aiurea! In ceea ce priveste faza cu stranutul stiu ca, din contra, codul bunelor maniere recomanda ... ignorarea. E indicat sa fii politicos, insa sunt momente cand politetea este atat exagerata cat si inutila.

NanE spunea...

Ce povesteste Mary Joe m-a facut sa-mi amintesc de scoala generala, cand grabindu-ma, am trecut pe langa o vecina in etate, care nu stiu ce cauta la ora aia din dimineata, sa iasa din casa dar na...
Bineinteles ca s-a simtit lezata si s-a luat de mine.
Logica mea era foarte simpla: nu o mai vazusem si nu o stiam.

N

Mary-Joe spunea...

In astfel de situatii, daca tot vrei sa demonstrezi ca esti mai bine crescut decat celalalt, il saluti tu, indiferent de varsta pe care o ai. Poate ca omul intr'adevar ori nu te'a vazut, ori nu te'a recunoscut, ori e preocupat de ceva. Dar asta este, cei in varsta cred ca au dreptul la mai mult respect decat ceilalti si poate ca asa trebuie sa fie, dar sa nu depasim totusi niste limite. Acum ce facem, salutam toata lumea de pe strada pentru ca s'ar putea ca unul sa fie un potential vecin?

cristina spunea...

NanE, eu vin dintr-un târg de vreo 10 000 de locuitori. In copilărie, când eram pe stradă, aveam ochii ca girofarul, nu cumva să treacă vreo cunoştinţă pe lângă mine şi să n-o salut. Când se întâmpla să trec pe lângă cineva şi să-mi dau seama prea târziu că o cunosc şi mă cunoaşte, intram în panică şi mă lua cu transpiraţii că nu-i dădusem bună ziua. Si azi mă întreb la ce mi-a folosit că am salutat 99% din cunoscuţi.
Mary-Joe, nu ştiu sigur, dar am impresia că e nepoliticos să saluţi tu prima un bărbat ...
see what I mean?

Mary-Joe spunea...

Nu e nepoliticos, in schimb e de tot rahatul. Motiv pentru care'mi venea sa intru'n pamant de rusine. Nu fata de respectivul, ci fata de mine. Dar deh! Educatia lu' tata: saru' mana si'nculcare si'nsculare si oricui. Nici nu mai era vorba de politete, ziceam din obisnuinta. Deh ... mai ramai si cu sechele.