Copiii!

Am început să dezvolt sindromul conflictului dintre generaţii imediat după '89, când deja nu-i mai înţelegeam pe cei cu 5 ani mai mici. Pe măsură ce-a trecut timpul, dificultăţile de înţelegere s-au adâncit cât groapa a' mai adâncă de pe pământ, până când am renunţat la a-mi mai pune întrebări despre ce/cum/de ce/dacă gândesc puştii aşa cum gândesc. Poate că şi eu am îmbătrânit, dar nici ei nu mai sunt aşa cum am citit şi învăţat eu că trebuie să fie un copil.

Toate astea avându-le eu în cap la mine pe post de idei preconcepute, poate, vă daţi seama că am rămas cu gura căscată într-o zi, când un copilaş ... dar s-o luăm metodic.
Mă întorceam acasă cu troleibuzul. Pe două scaune stăteau doi copii, o fetiţă şi un băieţel. Veneau de la şcoală, puteau fi fraţi şi erau însoţiţi de bunica. Bunica stătea pe scaunele din faţa lor. Făceau conversaţie şi vorbeau destul de tare, dar nu deranjant. Atenţia mi-a fost atrasă de băieţel (care cred că era maxim într-a treia), căci îl interesau foarte multe treburi. Ii punea bunicii tot felul de întrebări, cu un aer foarte doct, aşa. Avea şi ochelari cu dioptrii cam mari, dar mi-a plăcut de el pentru că nu era absolut deloc obraznic. Din când în când o mai provoca şi pe sora lui la câte o discuţie, dar ea, mai mică fiind, nu prea ştia să-i dea replici, aşa că tot el o completa, plin de înţelegere.

La un moment dat, oarecum plictisit de partenerele de dialog care nu păreau să se ridice la înălţimea aşteptărilor lui, puştiul începe să-şi desfacă un fermoar de la un buzunar al gecii. Nu prea reuşea, se căznea, aşa că eram tare curioasă ce vrea să scoată de acolo. Când în sfârşit a reuşit, a scos tacticos şi cu multă grijă nişte hârtii împăturite în două. Le-a desfăcut, apoi a mai căutat ceva în acelaşi buzunărel. Era un creion cu gumă la capăt. Hârtiile acelea erau pătrate de sudoku decupate din ziare! Si-a pus ghiozdanul ... pardon, rucsăcelul sub hârtii şi s-a cufundat în tăcere, punând când şi când câte o cifră.

Mai există speranţă! :)

3 comentarii:

NanE spunea...

wooow
în a treia şi sudoku?
deci n-am ambiţie dacă nu învăţ şi eu
(adică acu pt sesiune sau dizertaţie).
mi s-a făcut aşa o poftă să-mi iau rebus la serviciu... :P

tare faza

Cineva spunea...

ai văzut luminiţa :)

cristina spunea...

NanE, eu am învăţat sudoku pe la 37de ani. E fain, dar m-am plictisit de el când nu m-au mai lăsat să-l joc la serviciu :))

Cineva, mai degrabă luminiţu' :)