Aer de bilant

In fiecare an am exact acelasi sentiment in preajma acestor zile: de final, de sfarsit a ceva, parca de ajuns la linia de finish.
Ma gandeam dimineata de ce-s atat de incarcate de sentimente taman aceste ultime zile din an, cand, de fapt, in fiecare clipa a vietii ni se tot incheie etape.
Ca sa inteleg pe deplin si sa fie un sentiment justificat, ar trebui ca pe 31 decembrie, la ora 24:00, timpul sa stea in loc si sa luam o binemeritata pauza de la orice, nu sa curga monoton, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
S-a intamplat, mai timpule! S-a incheiat un an! Stai si tu asa un pic, sa ne tragem cu totii sufletul, sa contemplam, sa ne odihnim, sa ne facem si noi un bilant, sa tragem un pic pe dreapta, sa vedem ce facem mai departe, sa ne bucuram de ce am realizat, sa bifam pe liste, sa ne felicitam pentru ce-am realizat, sa ne imbratisam! Daca tu nu stai, noi cand sa le facem pe toate astea? In anul urmator? Pai el ce vina are sa fie consumat cu chestii care nu-i apartin?
Asa ca, incepand din acest an, protestez vehement impotriva timpului. Timpul ucide viitorul!

Dar va urez sa aveti timp pentru toate si inca un timp frumos! La multi ani!

Petitie pentru salvarea padurilor

La sfarsitul acestui articol gasiti un link pentru semnarea unei petitii. Va rog, intrati si semnati pentru salvarea padurii romanesti!

Mos Nicolae, hram si flori

Azi era cat pe ce sa nu ma mai duc la biserica. Eram obosita din cauza unor probleme de azinoapte, care nu m-au lasat sa dorm, dar m-am invrednicit si am pornit.
Cand sa ajung acolo, observ aglomeratie mare, vanzoleala si vreo 8 ceaune mari cu foc sub ele, paine pe o masa si multi pesti langa. 
"E hramul bisericii!!!" ii spun lui C. Uitasem! Patronul bisericii noastre e Sfantul Nicolae, Mos Nicolae cum ii zice toata lumea. Slujba a fost cum a fost, dar la final parintele a citit pomelnice cred ca mai bine de-o ora! Nu prea pricepeam de unde are, dintr-o data, atatea pomelnice si de ce le citeste pe toate odata, ca pana acum nu facuse asa ceva in nici o duminica. Am intrebat pe cineva de langa mine, care am observat cand s-a ridicat in picioare ca daduse si el pomelnic si asa am aflat ca l-au dat cand a venit preotul pe la ei. Preotul a umblat pe la case acum vreo doua, trei zile, dar pe la noi n-a ajuns. M-am amarat cand am aflat, mai ales ca domnul acela imi spusese si ca a dat bani  pentru hram, precum si pentru ziua dascalului, ca-l cheama Nicu.
Primul impuls (si mi-l cunosc atat de bine, toata viata am facut asa ceva!) a fost sa ma amarasc ca eu iar nu-s in rand cu lumea, ca daca n-am dat bani nici nu ma pot duce la hram, ca ma fac de ras si am decis ca nici n-o sa merg. O sa ma strecor usor catre casa. 
Cand colo, mi-a venit gandul bun. L-am oprit la final pe dascal, i-am dat bani, i-am zis La multi ani si m-am linistit. Am plecat cu constiinta impacata spre cortul unde se amenajase masa de peste, mai ales ca parintele era cu ochii pe noi pe toti si ... nu scapa nimeni de-acolo :)) L-am luat si pe vecinul, pe care tocmai l-au evacuat silit vineri. El nu vroia sa vina, dar l-am luat cu forta :)) (ca sa aflu ce s-a intamplat, ca vineri era aici o masina de jandarmi, una de politie si vreo trei camioane. Oamenii isi incarcau mobila si paraseau casa. Eu am fost socata, am crezut ca n-au mai putut sa-si plateasca banca si i-a executat silit. I-am compatimit si m-am frasuit ca mi s-a parut ca-i mai vad pe drumul nostru, peste gard, desi casa nu mai avea nici un bec aprins. Da, i-au executat silit, dar asa au vrut ei. S-au mutat in cealalta parte, peste drum, unde au o alta casa.) 
In fine, am luat loc la masa ca orice fiinta normala la cap, nu cu timiditati absurde si cu teama de oameni ce ma caracterizase de-a lungul vietii si bine am facut. Am mancat un bors de peste facut la ceaun din niste crapi cat lumea, cum nu se poate mai minunat. Aperitivul imi potolise foamea, borsul cu mamaliga m-a indopat, asa ca n-am mai stat si la pestele prajit si la desert, ca mi se facuse cam frig si aflasem tot ce-mi dorisem de la vecinul :))
Cand sa plec, vecina de langa mine mai mai sa-mi ia geaca, tragand de ea ca sa mai raman, desi nu m-a vazut si n-am vazut-o in viata mea! Nu pot sa spun ca nu mi-a facut placere, desi n-am ramas. M-am simtit insa ca un om normal, care a avut in sfarsit curajul sa stea intre multi oameni necunoscuti, fara sa vrea sa se ascunda si capabila chiar sa schimbe cateva cuvinte cu oameni necunoscuti.
Cred ca m-am facut bine.

In fotografii am surprins ultimele tufanele din gradina, culese azi:



Five Finger Death Punch - Wrong Side Of Heaven



Poate ca-s eu mai slaba de inger, dar mi-a venit sa plang de la jumatate incolo.
Ceva nu e in regula cu lumea asta. Iata si versurile:

"Wrong Side Of Heaven"


I spoke to God today, and she said that she's ashamed.
What have I become, what have I done?
I spoke to the Devil today, and he swears he's not to blame.
And I understood, cause I feel the same.

Arms wide open, I stand alone.
I'm no hero, and I'm not made of stone.
Right or wrong, I can hardly tell.
I'm on the wrong side of heaven, and the righteous side of hell.
The wrong side of heaven, and the righteous side, righteous side of hell.

I heard from God today, and she sounded just like me.
What have I done, and who have I become.
I saw the Devil today, and he looked a lot like me.
I looked away, I turned away!

Arms wide open, I stand alone.
I'm no hero, and I'm not made of stone.
Right or wrong, I can hardly tell.
I'm on the wrong side of heaven, and the righteous side of hell.
The wrong side of heaven, and the righteous side, the righteous side of hell.

I'm not defending, downward descending,
Falling further and further away!
Getting closer every day!

I'm getting closer every day, to the end.
To the end, the end, the end,
I'm getting closer every day!

Arms wide open, I stand alone.
I'm no hero, and I'm not made of stone.
Right or wrong, I can hardly tell.
I'm on the wrong side of heaven, and the righteous side of hell.
The wrong side of heaven, and the righteous side of hell.
The wrong side of heaven, and the righteous side, the righteous side of hell.

Ne dispar padurile - petitie

Dimineata am auzit la stiri o veste absolut ingrozitoare pentru mine: padurea Snagov dispare. Nu mi s-a mai parut o exagerare, asa cum m-am invatat sa consider cea mai mare parte a stirilor, pentru ca stiu ca ASA ESTE.
Se taie complet portiuni intregi si mari de padure. Lemnul se vinde la negru si terenul defrisat va deveni in curand teren pentru o viloaica a vreunui imbogatit.
Pe mine ma revolta pana la lacrimi taierile de copaci. Cand mai taia bunicul cate un pom care nu  mai dadea rod, ma durea sufletul. In curtea mea am un singur pom caruia as vrea sa-i schimb locul, dar nu ma indur inca, de teama sa nu-l omor. Iar altii taie sute, mii de copaci fara nici un discernamant!
Stiu ca ASA ESTE pentru ca vad. Am vazut si m-am speriat cum au disparut paduri intregi in drumul spre prietena mea dintr-o comuna ilfoveana. Treceam pe acolo des, iar intr-o zi n-am mai vazut nici un copac!
Stiu ca ASA ESTE pentru ca am vazut un versant intreg despadurit, toti copacii - brazi falnici, batrani - rasi de pe fata pamantului, in mai putin de o saptamana.
Cred ca suntem nebuni. Nu iresponsabili, nu hoti, nu prosti, nu hapsani, nu inconstienti, nu corupti, nu lingai, nu fricosi. NEBUNI. NE TAIEM SINGURI CRACA DE SUB PICIOARE. La propriu.
Cand ocolul silvic aproba taierea padurilor statului, dar nu controleaza ce, cat si de unde se taie si lasa sa dispara hectare intregi, fara nici un plan de inlocuire a copacilor taiati, cum putem sa spunem ca sunt padurarii si sefii lor? Iar astia credeti ca fac de capul lor? Credeti ca politia n-ar avea nimic de spus? De ce nu spune nimic, insa? Iar daca politia nu spune nimic, credeti ca e pentru ca nu vede? Iar daca vede, tace pe gratis? Si ca sa ia, nu trebuie sa si dea mai departe? Si uite-asa, se configureaza lantul coruptilor. 
Au fost televiziuni care au facut reportaje bine documentate, care au tras semnale serioase de alarma in privinta asta. DEGEABA.
Iesim in strada si cerem "Jos coruptia", dar cine credeti ca o s-o dea vreodata jos???? Oare daca am iesi in strada sa cerem sa nu se mai taie padurile, sa nu ni se mai ia oxigenul, sa nu ni se mai ia pamantul de sub picioare, ar face cineva ceva pentru asta? Ce credeti, ar face? Ca eu alta metoda de a determina autoritatile sa faca ce trebuie in tara asta nu mai vad. Sa iesim in strada sa cerem sa nu ni se mai defriseze abuziv padurile?

ACTUALIZARE: CINE VREA SA FACA UN PAS CAT DE MIC, SA SEMNEZE PETITIA DE AICI: https://www.agentgreen.ro/stop-taieri-cosava/#comment-230
Nu stiu daca va insemna ceva sau nu, dar poate e macar un inceput. Oare e deja prea tarziu???

POLUAREA ELECTROMAGNETICĂ – Cum ne apărăm?



Eu am banuit asta de foarte multa vreme.
De pe la minutul 17 incolo ne priveste direct si personal, din pacate.

Si asta, ceva mai indigest:
https://www.youtube.com/watch?v=lFXuZw320G0

Lumina, nu foc

sursa
Pentru rockerii care s-au dus vineri ...

Yeaaaah, baby!!!

Ascultati si voi aceasta genialitate, care aproape ca-mi place mai mult decat originalul: "Sweet Child O' Mine" - New Orleans Style Guns N' Roses Cover ft. Miche ...



PostmodernJukebox astia au mult mai multe cover-uri "prelucrate" cantate "in stil" care merita ascultate, dar va las pe voi sa le descoperiti cand aveti timp si chef. Merita.

Am zis

Nu voi reusi niciodata:
1. sa fiu pozitiva. Nu pot sa vad binele intr-o situatie de rahat nici daca mi-l arati cu batul. Prefer sa ma resemnez, decat sa ma mint singura.
2. sa ma prefac si sa fac ceva ce nu-mi sta in fire, chiar daca stiu ca, tinand-o tot asa, o sa se sfarseasca prost. Nu-s dispusa sa platesc preturi prea mari pentru a nu ajunge in situatii de care mi-e frica. Uneori prefer tactica strutului, alteori am incredere ca Cineva acolo sus ma iubeste, dar de cele mai multe ori ma arunc cu capul inainte, pe principiul "fie ce-o fi", insa nu prea pot sa fac compromisuri. Stiu, in schimb, sa fiu diplomata si sa-mi tin gura.
3. sa plang cu hohote de fata cu cineva.
4. sa nu ma mai rusinez de dezordinea dinauntru cand imi intra in casa musafiri neanuntati sau anuntati pe ultimii doi metri, chiar daca toti vor spune ca au venit sa ne vada pe noi, nu dezordinea.
5. sa traiesc lasand impresia ca am foarte multi bani. Nici nu am, dar si daca as avea, n-as face atatea gesturi incat sa se vada ca am. 

6.Si ca o consecinta a nr. 4, nu voi  mai deveni sociabila niciodata. In loc sa-mi intre in cap ca trebuie sa imi placa sa primesc musafiri, mie mi se intareste convingerea ca nu-i asa. Nici sa merg in casele altora nu-mi doresc si in general nu-mi doresc alte voci externe, numai ca sa nu le mai aud pe cele interne. Mie imi place ce-mi spun eu si nu vreau sa ma reduc la tacere, in timp ce altii ajung sa ma plictiseasca dupa primele cinci minute de monolog, caci conversatie nu mai fac de mult timp.

7. Derivat din nr. 6, numar pe degetele de la ambele maini persoanele din viata mea de om nesociabil si pe degetele de la o mana pe cei cu care intretin un dialog si asta, evident, cu placere.

8. Mi-e frica de singuratate, dar nu stiu cum s-o evit. Stiu precis ca poti fi singur chiar daca esti inconjurat de o multime de oameni, dar la fel de bine poti sa nu mai fii singur daca nu inchizi poarta spre suflet. Mie mi-e teama s-o mai las deschisa.

Proconsul - Un om mai bun (Official Video)



Asta asa, ca sa ne mai clatim un pic sufletul.
Chit ca n-aveti chef de vizionat, eu va sfatuiesc sa apasati pe play. Veti ramane surprinsi.

Cam cum e la mine la tara

Cu toate ca nu mai pot spune ca-s 100% la tara, caci majoritatea caselor de pe aici sunt viloaie locuite de oraseni, inca mai avem tarani.
Le spun tarani in sensul acela peiorativ, caci intelepciunea populara i-a numit de mult asa pe cei care nu stiu sa se poarte, sensul initial al cuvantului pierzandu-se in negura vremii.
Asadar, taranul este acel individ macinat de frustrari, invidios pe tot ce misca, care pentru ca el nu are ar vrea sa n-aiba nimeni si care face, dintr-o lipsa de educatie, mai mult rau in jurul lui, purtandu-se fara nici o urma de bun simt sau buna crestere. Pentru el colectivitatea nu exista, sau exista doar ca sa aiba in fata cui se fali. Exista el si restul.
Parca n-are nimic de-a face cu imaginea despre acel locuitor al satului care munceste pamantul sau creste animale si-si castiga traiul din munca de zi cu zi, care are acel bun simt al strabunilor, ce il invata sa respecte tot ce e de respectat si sa dezaprobe cu intelepciune toate deraierile de la drumul cel drept ale consatenilor lui, nu?  Atunci astuia cum sa-i mai spunem?
Oricum, eu din astia nu prea mai vad in jur. In schimb, vad cu duiumul din ceilalti.

Am in preajma cateva specimene: unii care dau  manele la tot satul (se stie, daca lui ii plac, trebuie sa se stie peste tot ce asculta el, ca-i convins ca are gusturi fine si vrea sa-i cultive si pe ceilalti, nu? Nu se poate concepe sub nici o forma ca ceea ce face el e o manifestare de prost gust, ca de ghiolban, nuuuu!); unii care se plimba noaptea cu ATV-ul, facand un zgomot infernal si alarmand toti cainii de prin curti; avem si specimenele "moderne", beizadelele care se plimba noaptea cu barca pe lac, pe lacul arie protejata ...
Cei mai rai dintre toti, insa, sunt cei care-si mananca de sub unghii si care, in loc sa plateasca vidanja, prefera sa-si deverseze fosa pe terenul de langa casa!
Sa va fereasca Domnul sa aveti de-a face cu asemenea vecini! Sunt mai rai decat cei cu bormasinile de la bloc, mi se par mai rai si decat manelistii, mi se par MOARTEA!
Am in dotare asa ceva. Ba mai mult, suspectez ca ar fi chiar doi care se dedau la asemenea practici, caci de multa vreme vidanja nu mai face carare spre ei ...
Ei, ce-i mai tare si mai tare este ca acestia nu se suporta cu manelistii, asa ca ce sa vezi? De Sfanta Maria, care pentru manelisti nu era sfanta deloc, acestia au pus de-un mare chef. Se bucurau nevoie mare ca Maica Domnului trecuse la cele sfinte. Ei, au scos boxele din dotare mai pe-nserat, au incins gratarele si da-i petrecere! Vuia cartierul, dar ce puteai sa faci? Era frumos afara, oamenii profitau, nu? Nu erau singurii, dar erau cei mai zgomotosi.
Dupa vreo ora, doua, de vacarm, ce sa vezi? Invidiosi pe distractia lor (alt cuvant omniprezent in gura taranului, el orice face face pentru distractie), cum s-au gandit vecinii sa le strice cheful? Au pornit pompa si au deversat fosa! Nu se mai putea sta afara, dar nici in casa. Manelistii au spart gasca si s-a facut liniste, dar ce sa mai faci cu linistea acum, cand oricum nu mai puteai deschide geamul?
M-am apucat de injurat in gand, ce era sa fac?!
Mai rau e ca se repeta des aceasta poluare si realmente nu stiu ce-as putea sa fac, concret. Cel pe care-l suspectez n-ar recunoaste in veci ca face asta. Politia nu cred ca s-ar baga, iar daca-l acuz pe unul si e vinovat altul, ce-am facut? Si cum sa verifice cineva? Cad eu de ...
Asa ca uneori as vrea sa ma fac taranca. Precis as sti cum sa rezolv problema, sau macar as putea sa miros duhoarea aceea fara sa ma deranjeze, ca doar e a mea, nu?

EDITARE ULTERIOARA: am gasit un termen mult mai bun care sa-l inlocuiasca pe cel de taran in sensul peiorativ: țărămbete. Da, aceia nu sunt tarani, ci țărămbeți. Taranul isi are nobletea lui in limba romana, totusi.

La slujba

M-am framantat indelung, am amanat, apoi am decis, m-am razgandit, mi-am luat angajamentul si dupa lupte interne cu mine insami, m-am dus, in sfarsit, la liturghie la mine in sat. 

Intr-o frumoasa si insorita dimineata de duminica, mi-am facut crucea crestineasca si am pasit peste pragul bisericii, cu piciorul drept, sperand, desigur, la ce e mai bun pentru suflet. Slujba era deja inceputa, dar n-aveam de gand sa-mi aduc mustrari constiintei. In fond, ce e facut cu forta, graba si sila aferenta, e degeaba. Cuvantul de ordine avea sa fie de acum inainte impacarea. 
Impacarea mea cu mine mai intai, apoi cu restul celeilalte lumi, mai vasta si mai cuprinzatoare decat ar putea fi vreodata lumea mea interioara. Zen. 

Cum la mine in sat nu prea mai e lume veche  - cei mai multi au vandut si au plecat la copii la oras, iar orasul a cumparat de la ei si a venit la sat, dar numai in concediu - in biserica nu era prea multa lume. Am gasit repede doua locuri goale in partea stanga, pe scaunele asezate de-a lungul peretilor, chiar in fata, aproape de mijloc, sau de locul acela unde se oglindeste bolta si unde babele spun ca e foarte bine sa stai, ca acolo se pogoara Duhul sfant. Ne-am asezat. Ne-am facut una cu mediul, dar asta abia dupa ce am fost analizati din cap pana in picioare de cele cateva femei asezate mai la intrare, pe dreapta. Ce ciudat - stiam ca pe dreapta stau numai barbatii in biserica ...

Exista un moment in timpul slujbei cand parintele intra in altar si in locul lui cineva citeste o "lectie" - mie asa imi place s-o numesc - despre evanghelia citita in acea zi.
De data asta randul ii venise unui batran. Sedea in strana, cu cartea deschisa pusa pe pupitrul inalt de-i venea pana aproape in dreptul ochilor. Ochelarii cu rama groasa si neagra il ajutau destul de bine, caci cuvanta cursiv si parca fara efort. Avea vocea cam stinsa, fara vlaga, dar daruirea cu care ne citea textul clarificator il facea sa se auda destul de bine.

Din spate, printr-o ferestruica cu vitraliu, lumina ii cadea imprejurul capului, asa ca fata nu se distingea aproape deloc, parea invaluita intr-un semiintuneric cetos. Sprancenele groase pareau a umbri niste gavane si asa ghiceai ca intre ele era fata batranului. 
De obicei, cam tare de ureche fiind, am senzatia ca daca privesc omul care vorbeste, aud mai bine. Ma uitam catre el, asadar, dar nu-mi era de mare folos. Statura lui garbovita si picioarele mai mult indoite si aproape tremurande ma faceau sa-mi fie mila de el. Ma gandeam ca e un efort mare, la varsta lui. Priveam aproape in gol nu la el, ci inspre el, cand am remarcat ceva ce mi-a captat apoi atentia definitiv. Omul avea doi dinti din fata, incisivii, imbracati in metal argintiu si ori de cate ori rostea un cuvant, incisivii lui "luminau". In intunericul fetei, alaturi de gavanele ochilor, cei doi dinti argintati, dezvaluiti sacadat in ritmul zicerii, alcatuiau punctele cardinale ale fetei omului. 

Cand ochii mei, proptiti neintrerupt pe dintii omului, n-au mai putut duce concentrarea la aceeasi intensitate si au facut contururile sa se dizolve, mi-am dat seama cu ce semanau acele doua puncte sclipitoare: cu ochii pisicilor in noapte, cand ii lumineaza farurile masinii.
Cam asta am priceput eu din toata slujba, ca evanghelia mi-a fost explicata de doi ochi de pisica, in noapte. Cauta de intelege semnificatia acestui fapt nu foare crestinesc ...
Si unde mai pui ca batranelul meu, dupa slujba, s-a suit destul de sprinten la volanul unei Toyote si dus a fost, cu o viteza si o indemanare ce o depaseau cu mult pe a mea!

Panseuri cu panselute

Ingrijitoarea de la noi de la serviciu este o fire foarte vesela, optimista si-si face cu bucurie treaba, in pofida salariului mic pe care il are.
Eu sunt trista, pesimista si-mi fac treaba cu naduf din cauza salariului mic pe care il am.
N-as face schimb cu ea insa, cu toate ca ii admir seninatatea si pacea.

Dimineata vad lucratorii de la "spatii verzi" cum merg ei incolonati si foarte veseli spre locul de munca.  Nu cred ca au salarii mici, nu stiu de ce. Datul la sapa si plantarea de panselute pe bani frumosi, in aer liber, impreuna cu alti oameni "senini" mi se pare o meserie buna, dar pe care pui greu mana. As face schimb cu ei, dar nu cred ca m-ar tine fizicul la datul cu sapa si psihicul la ascultatul manelelor si al limbajului de mahala. 

As vrea sa fim senini cu totii, indiferent cat de solicitanta din punct de vedere intelectual ne-ar fi munca, dar se pare ca hartiile si cifrele nu ne predispun la asa ceva, ci dimpotriva. In jurul meu toti oamenii cu munca de birou sunt cu norul deasupra capului. Daca nu-l genereaza ei, au grija altii sa-i doteze, pe principiul "daca asta-i zambaret, inseamna ca n-are destula treaba, ia sa-i dam la cap". 

Vreau o lume cu oameni senini, buni, increzatori, optimisti sau care macar sa simuleze ca-s asa! In timp se vor crede si ei pe ei insisi, inceputul e mai greu.

Sunt frumoasa si stiu asta

Vezi ce frumusica sunt?
Asa ca sunt nevoita sa pun stapanire pe tot ceea ce priveste omul, in loc sa se uite numai la mine:

Cuvinte

Azi mi s-a părut ciudat cum sună ”câtelea”.
Al câtelea copil ești la părinți?
Nu știu de ce, în mașină spre birou fiind, nu-mi mai aduceam aminte varianta corectă: câtelea sau câtălea? Google să trăiască.

Ghioceii de anul asta

Am vazut ca i-am postat aici an de an, asa ca o s-o fac si acum:
 
Asa pot observa si evolutia vremii, ca in 2012 erau in stadiul asta abia pe la sfarsitul lui martie.

Negru, gri, noroi si apa

A, nu, nu e vorba despre viziuni depresive de-ale mele, ci despre realitatea de zi cu zi.
Simona si mai apoi Roxana, ba fara sa vrea si Mary-Joe ulterior au inceput sa ne arate drumul desfundat catre casele lor.Ce m-am gandit, sa ma las eu mai prejos? Nuuu! Asa ca iata:
Baltile astea vara nu rezista mai mult de juma' de ora dupa ce se opreste ploaia. Anul asta nu prea le-am mai vazut secate ...
Maimutza neagra Maia nu se putea sa nu vina si ea la plimbare, dar vazand atata apa...
... a decis sa se intoarca pe sus, chiar daca era o poteca muuuuult mai ingusta decat cea de jos.
Maimutzul negru Max e plin de noroi, evident si imi umple toata casa de laboantze.
Si asta e stadiul ghioceilor cei mai expusi la soare la sfarsit de ianuarie 2015.
Chiar, a trecut deja o luna din acest an!
In caz ca va intrebati ce e cu gri-ul stingher din titlu, nu cred ca mai e cazul sa va explic, nu? :))

Un fel de retrospectiva

In perioada asta lumea face bilanturi, retrospective ale anului trecut, liste de dorinte pentru anul asta ...
Eu nu sunt un fan prea mare al acestora, dar parca, citindu-le pe ale lor, mi-am mai pus un pic de ordine intr-ale mele. O sa combin lista de dorinte cu ceea ce s-a intamplat pana acum, nu neaparat numai in 2014 si poate ca o sa mai adaug pe masura ce mi se contureaza clar vreo noua idee.

In primul rand as vrea sa scap definitiv de depresie. Dupa nenumarate tentative de tratament, unele mai reusite, altele mai putin, dar toate foarte costisitoare, m-am trezit spre sfarsitul anului trecut dorindu-mi foarte tare sa merg la o anumita manastire (se numeste Jercalai, staretul este Cleopa Florescu, un om Mare). M-am dus si am avut marea surpriza sa ma simt bine acolo, sa stau la toata slujba, sa vreau sa revin si s-o fac - cat de des am putut - si apoi sa constat cum scap de depresie, de anxietate, de starea de nervozitate excesiva, de frica de condus ... Cum am ajuns acolo? Printr-o conjunctura (intentionat nu spun intamplare, pentru ca nimic nu e intamplator), intalnind un om providential care mi-a facut mult bine, printre altele si pomenindu-l pe acel parinte. Singurul lucru de care nu reusesc sa scap e insomnia, parte sau consecinta si ea a depresiei.

Apoi as vrea sa imi schimb domeniul de activitate. Actualul imi da fiori reci pe sira spinarii, e o munca cu responsabilitati foarte mari, care cere multa putere de munca, de concentrare, memorie, cunostinte vaste si rasplata (salariul) e de mizerie. Intr-un cuvant, nu merita. Nu merit eu sa ma consum atat pentru ... nimic. Cu toate astea, nu stiu de ce pana acum cateva luni nu am avut puterea sa ma concentrez pe schimbare. La un moment dat m-am aruncat cu capul inainte intr-un concurs foarte greu, pe care stiam c-o sa-l pierd, dar a meritat ca experienta. Culmea, n-am fost dezamagita de mine, desi am picat cu brio.

Mi-ar placea sa capat puterea de a gandi pozitiv. Lucrez la asta de ceva vreme, iar rezultatul e urmatorul: gandirea pozitiva/negativa nu tine 100% de noi. Poti ajunge sa gandesti pozitiv daca esti ajutat -  fie vezi ceva rezultate care sa te motiveze, fie simti ceva imbunatatindu-se si vrei mai mult, fie cineva te sprijina si te incurajeaza si crede in tine, fie ... esti un pic dus cu pluta :) Gandesti depresiv cand vezi ca oricat te-ai zbate, nu-ti iese nimic si a intra in depresie e foarte usor, depresia fiind o boala care se autoalimenteaza - iata, ar putea fi acel perpetuum mobile pe care il cauta savantii :)

As vrea sa ajung sa fiu mai constienta de ceea ce e bun in viata mea. Raul poate veni intr-o secunda, iar ceea ce traiesc acum si consider ca nu e bun sa fie de fapt foarte bun, aproape perfect si sa ma sperii degeaba la fiecare pas de ceea ce mi s-ar putea intampla rau. Daca mai bine de atat nu se poate, macar sa nu se schimbe drastic nimic, caci cum le-am dus si pana acum, le-oi duce si de acum inainte.

Mi-as dori sa pot sa invat sa iert cu adevarat, adica sa fiu in stare sa-i cer eu iertare celui ce consider ca mi-a gresit. In dualitatea lor, faptele nu sunt mereu ceea ce par si sunt convinsa ca si cele ce m-au ranit isi au rostul lor in economia vietii, insa personalitatea construita pana acum ma invata sa stau si sa astept ca cel ce a gresit sa-si recunoasca greseala si sa-si ceara iertare. Asta ar fi calea cea usoara (si normala - imi sopteste orgoliul), dar cum ea se lasa indelung asteptata, as vrea sa o pot lua eu pe calea cea grea. 

Provocarile pentru acest an sunt frivole: as vrea sa ma lamuresc cu Facebook - ul, o sa pot trai fara el, sau nu? In conservatorismul si paranoia mea, consider ca e o unealta parsiva, care-i transforma pe oameni in subiecte benevole pentru studii de marketing. Si nu asta ar fi cel mai mare rau. Cu toate astea, se pare ca ofera o deschidere mai mare decat un blog si vreau sa vad daca am sau nu nevoie de o astfel de deschidere. Apoi as vrea sa ajung sa nu mai urasc telefoanele inteligente si touchscreen-ul. As mai vrea, daca voi putea, sa reechilibrez balanta financiara, unde am niste gauri substantiale. Nu, n-o sa ma apuc de facut bugete si planuri, dar o sa acord o atentie suplimentara problemei. Imi mai doresc sa pot din nou sa citesc si altceva decat singura carte pe care o citesc de ani incoace.

Am condus singura!

Azi, de Boboteaza, pentru prima oara in viata mea, am condus masina singura! 28 de km!
Nu mi-a fost frica (banuiesc), desi dupa jumatatea drumului mi-am dat seama ca am uitat sa pornesc incalzirea. Poate ca a fost mai bine asa, altfel m-ar fi trecut toate apele, cine stie :)
Mai am de condus prin oras si gata, sper sa scap de acest handicap (ca sa fac loc la altul, hi hi hi).