Caught on tape


DOVADA!!!
Se joacă cu o cutie de bere, furată din gunoi, peste ceea ce ar fi trebuit să fie roșiile la vară. Stie că n-are voie, căci se uită din când în când spre mine, dar i se pare funny să nu respecte regulile. Crezi că e greu să nu-l iubești? Mneaaah, nu e greu deloc.

Ziua recoltei

Săptămâna trecută am recoltat prima producție la hectar, din prima cultură intensivă făcută de mâinile mele și în care Max și/a băgat picioarele. Va fi, probabil, singura de anul ăsta, căci nu pare să mai fi scăpat nimic din calea urgiei câinești care s-a abătut asupra grădinii MELE.
Iată aici primele ridichi (document de o valoare inestimabilă, unicat):

Apoi, primele foi de salată, spanac și măcriș (măcrișul e cel însămânțat în cubul de piatră, vezi postarea de mai jos):

Si, normal, prima salată (a fost chiar bună):
Iar aici, vă prezint cea mai cuminte, simpatică, dulce și dragă ființă din grădina mea, Pința (bine, e adevărat că stă în casă, dar mai iese și pe afară și nu se plimbă DECAT PE ALEILE BETONATE):
Ar mai fi trebuit să vă arăt cum au crescut plantele astea, dar afară plouă de câteva zile și nu mai am nici un chef să mă ude Max. Mrrrr....

Impotriva plictiselii

Deunăzi am aflat o informaţie teribilă, aşa că am apelat la "fast-food"-ul creierului, goagăl şi iată ce am aflat:
Frunzărind rezultatele căutării, am nimerit pe un site care mi s-a părut nu doar interesant, ci şi foarte util pentru aflarea unor răspunsuri la întrebări pe care ni le punem mulţi dintre noi, pentru îmbogăţirea culturii generale, pentru petrecerea cu utilitate a timpului când n-ai treabă: http://www.rugaciuni.ro/modules/news/article.php?storyid=548
De aici am aflat, de exemplu, că nu se lucrează duminica datorită legilor date de împăratul Constantin prin anul 313.

Aşa, de dichis

N-am mai scris de mult, nimic, pe nicăieri. Am alte preocupări acum, dar cauza nu e asta, ci faptul că preocupările actuale nu-mi mai lasă timp pentru mine, pentru scris, pentru melancolii blegoase sau mirări puerile.
De când cu casa, sap prin gradină, plivesc, însămânţez. Zi de zi caut să văd dacă a ieşit ceva. Seminţele de le-am pus prin aprilie, pe la început, abia acum au mijit, numai bine cât să le calce Max. Da, calcă tot şi distruge toată munca mea, pe lângă nervii mei şi aşa zdruncinaţi.
Nu mă pot ataşa de câine, nu pot să mă declar mulţumită că îl am, nu pot să îl văd drăguţ, simpatic, frumuşel ... nimic. Mi se pare o nouă pain in the ass şi atât. Ieri a asistat la prima furtună din viaţa lui (e născut pe 20 septembrie), cred. A fost pur şi simplu INNEBUNIT. A lătrat încontinuu ca un turbat, era agitat, alerga de colo colo prin lucerna care era şi ea frumoasă şi verde odată, mi-a stropit rufele puse la uscat când s-a scuturat de ploaia din blană ...
Am încercat să-l calmez, să vorbesc cu el şi să-i explic (cei care au câine mi-au spus să vorbesc cu el mult, aşa că iată-mă explicându-i unui căţel ce e aia o furtună, un tunet, un fulger ...), dar n-am avut spor. Am cedat eu şi probabil şi toţi vecinii care nu cred că s-au mai putut culca la ora lor obişnuită.
De ce l-am luat? Nu l-am luat eu. No comment.
Vineri ne-am mutat sediul din Cotroceni, în Băneasa. Este mai aproape de noua mea casă. Drumul ar fi şi simplu de făcut cu maşina, dacă mie nu mi-ar fi pierit complet curajul de a conduce. Nu m-am mai urcat la volan de vreo două săptămâni şi nici nu cred că o să mă mai pot urca. Sunt o vacă, ştiu, dar am ajuns oarecum la limita puterilor. Pur şi simplu îmi tremură genunchii numai când mă gândesc să mă mai urc la volan. De ce? Pentru că am încercat într-o zi să conduc de pe Barbu Văcărescu până acasă, la Snagov. Am reuşit, dar era să intru în unul pentru că, cu ochii prin oglinzi ca să-l ocolesc pe un bou care se băgase cu japca din dreapta, n-am văzut că ăla din faţă frânase brusc. Soarele îi bătea în stopuri, eu stopurile le văd şi nu prea, pentru că mi s-a spus să privesc în zare, nu la curul ăluia din faţă, aşa că am dedus că nu am reflexele corecte şi acum îmi e frică să mă mai urc la volan. Oare se va termina viaţa mea dacă nu voi conduce niciodată?
Uneori aş vrea ca lucrurile bune sau normale să mi se întâmple fără ca eu să trebuiască să depun eforturi colosale pentru asta. Maybe in another life.