Ghioceii și zăpada de după

Căutam ceva pe blog azi și, din întâmplare, am descoperit că aveam comentariile moderate. Din cauza asta, nici un comentariu de prin 2022 nu a mai fost publicat și îmi cer iertare tuturor celor care ați lăsat aici un gând bun, mai ales la moartea lui Max, dar și a socrului meu.

Acum aș vrea să pun un filmuleț cu ce s-a mai întâmplat după ce am fotografiat ghioceii postați anterior. Cum n-am mai intrat de mult pe aici, sper să și reușesc și să se poată viziona:

Ei bine, da, miercuri am avut 46 cm de zăpadă căzută peste noapte, îmbibată cu apă și grea. A fost imposibil să ajungem undeva, deși pe la ora 10 deszăpezisem amândoi în curte și pe drum, cât să putem ieși la drum. La drum, surpriză, nu era dată zăpada și nu s-a putut merge mai departe. Asta a fost.

Joi s-au mai curățat drumurile și am putut circula. Azi, sâmbătă, ninge din nou, de azinoapte. O să vedem ce-o să mai fie.

15 ani de cand nu mai fumez

Nu-s eu adepta aniversarilor, nu-mi plac chiar deloc, dar azi,daca tot am intrat pe aici, am fost curioasa sa vad cand m-am lasat eu de fumat. Am facut sapaturi pe baza etichetei "lasatul de fumat" si am descoperit cu uimire ca a fost in martie 2011.

N-am avut curiozitatea sa-mi recitesc postarile, caci stiu ca anii aceia au fost grei, dar uitandu-ma acum in urma, nu pot sa spun decat ca este una din putinele mele realizari de care chiar sunt mandra.

As fi putut fi foarte mandra de scolile facute si chiar sunt, dar aceasta realizare a fost una dintre cele mai greu dobandite, a fost un chin de ani de zile (cel putin doi). Am continuat sa visez ca fumez poate si la 5 ani dupa, cu evidenta dezamagire traita in semi-trezirea de dupa si cu bucuria deplina ca a fost doar un vis dupa trezirea totala.

Ce as mai putea spune despre aceasta experienta? Ca iti da asa o ... mai buna intelegere a ceea ce esti. Am descoperit ca prin tigara eu fugeam de multe, fugeam de ceea ce nu doream sa infrunt, de frica a ceea ce as fi simtit dupa ceva trairi, de obligatia de a face ceva. Cand n-am mai avut unde sa fug, am infruntat toate acele stari si nu mi-a fost usor, dar incet, incet le-am asimilat si apoi nu au mai constituit o amenintare.

Am mai invatat ca, sub dependente, nu suntem stapanii nostri, "altceva" se joaca cu noi si da, recunosc ca aici am avut ceva trufie cand am vrut sa inving eu, nu acel altceva. A fost un razboi si l-am castigat, cu multa suferinta, dar am invins si da, am fost si sunt in continuare mandra de asta, chiar daca mandria este un pacat. 

Bravo mie!   

Ghioceii, constanta acestui blog

 Anul trecut le-am facut fotografii pe 16 februarie. Se pare ca au cam aceeasi evolutie, chiar daca anul asta a fost un pic de zapada. 

Ca de obicei, ii mananca ceva. Anul asta am prins si vinovatul asupra faptei, chiar daca nu e o surpriza: vestitul limax, de data asta nu foarte dezvoltat, dar nici nu cred ca e din specia aia uriasa, pentru ca pe aceea sper ca am reusit sa o starpesc.

Cat mai sunt ghiocei pe aici

 Ma straduiesc sa ii postez, caci nu se stie ce va mai fi, zapada nu mai cade, ceva mi-i mananca, pamantul la ei nu e prea bun ...

Pozele sunt de saptamana trecuta. De ieri, 15 februarie, au inceput sa cada cativa fulgi de zapada, nu multi, dar cat sa zicem ca s-a depus un strat de vreun centimetru.

Am reusit acum cativa ani, nu multi, sa prind in acest loc si iasomia de iarna, caci in locul unde am plantat-o prima oara nu prea reuseam sa o vedem, era undeva in spate. Acum o vad zilnic si tare imi bucura sufletul. Multumesc Simonei inca o data pentru primii butasi pe care mi i-a dat.

Ghiocelul solitar de acum multi ani se pare ca si-a facut un pui:

Si aici sunt cei din spatele casei.

Anul asta, doar ghioceii ...

 ... dar si o tufanica. A rezistat eroic pana in februarie. Fotografiile sunt din 11 februarie.

Ghiocelul solitar din anii trecuti a reusit sa faca pui.

S-a dus si Missie

 Azi a plecat de la noi si iubita mica Missie.

Nu stiu ce a patit, nu stiu de ce a murit, dar studiind acum pe net simptomele, cred ca a avut o boala de inima. 

Nimic din comportamentul ei nu dadea de banuit ca ar avea ceva, cu exceptia zilei de sambata, cand a avut o salivatie abundenta. Medicul, la care n-o sa mai duc nici un animalut de-al meu, ca pana acum nu mi-a salvat niciunul, a zis ca are laringita. I-a facut 5 injectii si ne-a dat-o inapoi. 

De azi nu mai este. A plecat la Max si la Mishu. 

Adio, iubita mea mica!

Adio, Maxulet

Max, nov. 2009 - 19 nov. 2022

 Ai fost cel mai bun catel, dragul nostru! Poate o sa  ne ierti ca te-am eutanasiat, poate o sa intelegi ca am vrut sa-ti redam demnitatea. Drum lin catre stele, iubitul nostru!