Adio, Maxulet

Max, nov. 2009 - 19 nov. 2022

 Ai fost cel mai bun catel, dragul nostru! Poate o sa  ne ierti ca te-am eutanasiat, poate o sa intelegi ca am vrut sa-ti redam demnitatea. Drum lin catre stele, iubitul nostru! 

Zile urate din viata mea

Traiesc unele dintre cele mai urate zile din viata mea, pe care n-as dori nimanui sa le traiasca. S-a brodit sa se intalneasca mai multe probleme, dar cea mai grea e cea cu Max.

Lupusorul nostru are 13 ani. De cativa ani are probleme cu spatele si cu picioarele din spate, dar i-am tot dat niste pastile si dupa o vreme isi revenea. Doctorul ne spusese ca durerile astea ii apar mai ales la schimbarea de vreme, de anotimp.

Saptamana trecuta l-au apucat iar, dar de data asta pastilele nu au mai avut nici un efect. Practic, nu mai putea sa mearga, mai mult zacea pe jos, pe gresie. Din cand in cand, cand dadea semne de agitatie, il ajutam sa iasa in curte sa-si faca nevoile, tinandu-i partea din spate cu o carpa, sa-l ajutam sa stea in picioare. Dupa o vreme, nu ne-a mai lasat sa il atingem, asa ca n-am mai putut sa-l scoatem afara. A fost nevoit sa faca acolo unde a ramas asezat. 

Bietul caine, cand facea pipi si se uda, incerca sa linga toata urina aia de pe langa el, asa ca in scurt timp a facut si diaree. Parte din toate astea se scurgeau sub el, fara sa putem face nimic in sensul asta, caci daca incercam sa il ridicam, ne latra si dadea sa ne muste, atat cat mai putea sa se miste din partea din fata. Am incercat sa il sterg atat cat si cum am putut, dar mirosul era ingrozitor.

Medicul lui curant ne spusese ca se va ajunge si aici si ca va trebui sa luam decizia finala, dar pentru ca el inca mai manca si mai bea apa, nu ma puteam gandi la asta, dar nici asa nu aveam cum sa-l mai las.

Am cautat pe net o cosmetica veterinara care ar fi putut aplica ceva metode de a-l spala. Din doua gasite, numai una mi-a raspuns, chiar foarte prompt, duminica seara. M-au repezit cumva, intrebandu-ma ba cum am putut sa stau pana acum cu el asa, ba cum de nu i-am facut nici o investigatie serioasa si nu l-am diagnosticat profesionist, dar am incercar sa le explic ca el nu a fost un caine docil, ca musca daca ceva nu-i convenea, ca cu chiu, cu vai am reusit sa-l vada un doctor de la noi din sat care sa-i dea un tratament. De urcat in masina nu a vrut niciodata sa urce, iar in ultima vreme ne-am gandit ca poate doar tranchilizat sa-l putem duce la un cabinet, dar fiind batran, m-am temut ca n-o sa reziste la anestezie. 

Oamenii de la acea clinica, caci s-a dovedit a fi o clinica veterinara au inteles, dar mi-au explicat cam ce ar trebui sa fac in continuare. M-au luat pas cu pas, cate unul pe rand, in asa fel incat sa evaluam situatia lui Max, sa incercam sa ii facem un tratament si apoi sa mai vedem.

Normal ca am acceptat, in pofida costului urias care s-a adunat pana la urma si a faptului ca simteam ca-s bani cheltuiti doar ca sa am eu constiinta curata ca nu l-am ucis cand el ar mai fi avut sanse. Au venit acasa, l-au luat la clinica, l-au spalat, i-au facut radiografii, injectii, analize de sange. Verdictul a fost cel banuit, dar asta nu i-a impiedicat sa-mi mai sugereze o ultima solutie, aceea de a-i face lui Max cea mai buna injectie existenta pe piata la ora actuala, care ar fi putut sa-i amelioreze durerea atroce pentru o luna de zile. Nu stiu daca ar fi fost cineva care ar fi putut sa spuna nu. Sigur ca am acceptat. Ce a fost ciudat, insa, a fost ca telefonul pe care mi l-au dat azi dimineata era menit sa ma convinga ca trebuie sa-l eutanasiez (normal, acolo la ei, pe o gramada de alti bani), ca e inuman sa-l mai tin asa. Abia ii facusera injectia revolutionara, cum sa-mi sugereze sa-l omor deja? N-am inteles asta si le-am cerut sa mi-l aduca acasa.

Acum baiatul sta pe un grilaj de lemn, pe care l-am adus special ca sa i se poata scurge urina si sa nu-l mai ude. I-am pus scutece peste tot. Sta cu botul pe labuta, e trist si cred ca e si cumva resemnat. Cand am fost sa-l vedem la clinica, aseara, pe mine m-a lasat sa-l mangai, dar cand l-a vazut pe C, care l-a "tradat" cand i-a lasat pe oamenii aia sa-l ia de acasa, l-a latrat si a dat sa-l muste. 

De cand am ajuns acasa si l-am vazut cum este, nu ma mai pot gandi cu detasare sa-l eutanasiez, in pofida a ceea ce-mi spune ratiunea. Sunt din nou in punctul acela - daca inca mai mananca si mai bea apa, eu ce drept am sa-i curm viata? Doctorii mi-au spus ca sufera, ca a facut escare deja, ca o sa faca iar pe el si o sa se imputa iar, dar acum e curatel, a mancat si sta cu capul pe labuta, cred ca vrea sa doarma. Cum sa iau eu decizia aia oribila, cum?

Plang de cand am venit si nu stiu incotro sa apuc. Noaptea trecuta a fost urata de tot, stiind ca el nu e in casa, ci intr-o clinica, intr-o cusca, speriat ca nu stie ce i se intampla. Acum pare linistit ca a ajuns din nou in locul pe care il stie bine, dar poate doar interpretez eu asa, poate ca pe el inca il doare coloana lui facuta praf in multe locuri si soldurile, care practic nu mai exista. Mi-au aratat radiografiile. Capul acela femural care ar fi trebuit sa intre in articulatia soldurilor aproape nu mai exista. Nici nu inteleg cum a mers pana saptamana trecuta, cu ce, ca el practic aproape nu mai are oase in sold.

Daca Dumnezeu mi-ar da un semn, ca sa stiu ce sa fac, ar fi tare usor, dar Dumnezeu nu face din astea.