O intamplare cel putin ciudata

Voi povesti o intamplare adevarata, nu cu scopul de a obtine vreo explicatie pentru ea, ci cu cel de a ramane scrisa, poate va folosi cumva, candva, cuiva.

S-a intamplat in dimineata asta. Fiind duminica, am incercat sa adorm la loc dupa ce, la ora 6, ora obisnuita din timpul saptamanii, m-au trezit animalutele. Le-am dat sa manance, le-am dat drumul afara si m-am bagat la loc in pat. 

M-am uitat la televizor pana cand am simtit ca ma ia somnul din nou, asa ca m-am intors pe-o parte si am adormit. Stiti somnul acela - care nu se mai aseamana cu cel profund din noapte - in care si dormi, dar si stii ca dormi? Cam asa era la mine dar, desi nu profund, somnul asta era pretios, asa ca l-am protejat cat am putut. Cum? Incercand sa nu bag prea tare de seama ca sunt semiconstienta ca dorm. Cred ca am reusit ceva in sensul asta, caci am si visat!

De fapt, am avut un vis destul de intens, pe care il visam in timp ce simteam ca imi va amorti gatul in pozitia in care eram. N-am vrut sa imi schimb pozitia insa, pentru ca doream sa vad ceva anume in vis!

Despre ce era vorba? Ei bine, la locul meu de munca se schimbau echipele. Practic, noi ne mutam in alt sediu, iar in locul nostru veneau altii. O vreme am lucrat impreuna, in doua schimburi, care pe ce birou putea. In ziua din visul meu, am vrut sa imi iau poseta si sa plec acasa. Din pacate, venise cea de-a doua echipa si-si pusesera toti hainele in cuier, peste poseta mea, asa ca o cautam, dar nu o gaseam.

I-am spus uneia dintre colege ca n-o gasesc si am intrebat-o daca n-a vazut-o ea. O vazuse. Mi-a spus ca cineva dintre ceilalti o luase si o dusese in alta sala, in alt cuier. Sigur, m-am dus si am gasit-o, dar mi-a dat prin cap sa verific in ea daca totul este in regula. Nu era! Banii fusesera imputinati (mi se mai lasasera ... am gandit eu in vis - iar asta e oarecum important, acum imi dau seama - doar cat sa imi pot cumpara cateva bilete de transport in comun), toate cardurile lipseau, in locul lor fiind doar o hartie ingusta si lunga, un fel de chitanta cu toate retragerile de la bancomat, de pe toate cardurile. Asadar, hotul a vrut sa imi arate ca a scos toti banii. Eu incercam sa adun de pe hartie, ca sa vad cati avusesem, timp in care o intrebam si pe colega cine era cel care imi luase poseta. Ea nu-l stia dupa nume, dar incepuse sa mi-l descrie. In clipa aceea a latrat Max, suparator, asa ca m-am trezit.

M-am ridicat, mi-am facut cafeaua, m-am asezat la laptop, l-am deschis, dar Max nu mai contenea cu latratul. M-am gandit ca iar o fi venit postasul, ca doar la el latra asa agresiv, dar apoi m-am gandit ca e duminica, totusi, ce sa caute postasul acum?

Asa ca m-am dus sa vad ce e, de ce latra. La poarta se zarea cineva. Am strigat (n-am sonerie) si omul mi-a raspuns ca da, cu mine are treaba.

Pe scurt, la poarta era un domn taximetrist, cu numar din alt judet, care mi-a spus ca a adus un pasager pana la curtea de alaturi, care a sarit gardul de un sfert de ora si nu s-a mai intors sa-i dea banii.

In curtea de alaturi nu sta nimeni iarna. Am sunat-o pe proprietara, nu trimisese ea pe nimeni aici, nu stia nimic. Mai discutand ba cu pagubitul, care mi l-a descris pe hot (la fel ca in visul meu!), ba cu proprietara, am dedus impreuna ca ar fi vecinul ei din spatele curtii, care este nimeni altul decat fiul acelui unic vecin cu care am tot avut probleme de cand ne-am mutat, fie-i tarana usoara, ca a murit anul trecut.

Acum, problema a ramas nerezolvata. Proprietara n-a sesizat politia, ca n-are cum sa ajunga aici acum, taximetristul n-a sunat la 112, pentru ca nu-i scosese hotului bon fiscal, eu n-aveam nici o calitate sa fac sesizare, asa ca hotul a ramas cu tzeapa trasa. Cum a facut? L-a gasit pe taximetrist in parcare la Sinaia, i-a spus ca si-a pierdut pe partie cheile de la masina si portofelul, ca vrea sa il duca acasa sa ia celalat rand de chei. Pe drum a dormit, iar cand se apropiau, l-a ghidat pe sofer cu mare precizie. Cand a ajuns, i-a zis astuia ca nici cheile de la casa nu le are, ca erau impreuna cu alea de la masina, asa ca a sarit gardul si dus a fost. Cat i-a luat sa sara gardul direct la el in curte? O nimica toata!

Max, saracul, si-a facut datoria, a latrat, dar eu nu prea il mai bag in seama, ca el latra si la muste. Asa ca, acum, m-am ales asa:

- cu o dilema: visul meu a fost un fel de alarma ezoterica, sau o pura coincidenta?

- cu o grija noua: am un vecin hot.

- cu o intrebare: ar fi trebuit, totusi, sa sun la 112?

Sfarsit de ianuarie

Nu am obiceiul sa ma deranjez cand se termina o luna, dar de data asta chiar vreau sa scriu despre asa ceva. De ce? Ca la anul sa nu ma mai intreb "dar oare anul trecut pe vremea asta cum era?".

Ei bine, anul asta a fost zapada maricica in ianuarie, apoi a venit un ger cum nu-mi mai amintesc sa fi trait de mult, nu atat pentru temperaturile lui (am prins si -19 in unele dimineti), ci pentru durata lui - a tinut mai mult de-o saptamana. Abia de pe la inceputul acestei ultime saptamani si-au mai dat drumul temperaturile si incep niste zile cu multe grade peste plus, cica.

In curte inca mai e zapada, pamantul nu se vede decat prin cateva ochiuri, ici, colo. Poarta a inghetat des, am deschis zavorul cu ciocanul. In unele zile n-am mai putut s-o inchidem complet, se lasase intr-o parte, asa ca o lasam asa.

De Max mi-a fost foarte mila pe gerurile alea, caci ziua n-aveam incotro si-l lasam afara. A slabit putin de tot, parca, dar pare sanatos si bine merci.

Pisicile n-au servit nici ger, nici zapada. Ieseau cateva minute dimineata, iar in rest dormitau prin casa, se jucau, mancau, cerseau mancare de la noi. Le pazeam sa nu se bata, de aceea Maia a dormit mereu in bucatarie noaptea, cu usa inchisa. Se pare ca i-a priit.

Masina ne-a facut figuri multe, mari si dese. Cred ca e pe duca.

C si-a facut analize, RMN, sange, echografii. Se pare ca e OK, dar ia niste pastile. De aici, de la faptul ca nu se simtea bine, de fapt, m-au apucat din nou anxietatile, dar am reusit sa le tin sub control. Colac peste pupaza, mai am de trecut un hop intr-o chestie si mai scap de o mare belea de pe cap, dar pana atunci sunt tracasata. Am avut de muncit mult la treaba asta, aproape am terminat ce era mai important, acum mai trebuie doar sa-mi ascut un pic memoria si dupa aia se va mai incheia un capitol din viata mea pe cat de greu, pe atat de ... in fine, se va termina si gata. 

In una din zilele astea am plecat la volan. N-am mai condus de la revelion, cand am pus mana pe volan dupa aproape un an. Atunci am condus chiar prin oras, pentru prima oara in viata, dupa scoala de soferi. Evident, eram pe un drum pe care il parcurgem in fiecare zi si il stiam, asa ca da, m-am descurcat. De data asta insa mergeam pe un drum total nou, era noapte si iarna, dar avand in vedere ca nu trebuia decat sa ma tin dupa C, care era intr-o masina in fata mea, n-a fost cine stie ce. M-am descurcat si de data asta.

Ar fi trebuit sa-mi creasca stima de sine, dar ce sa vezi, n-a facut-o :(

Tare rau e sa nu ai de la tine decat pretentii.

Iarna cu sechele

In ianuarie 2012, cam tot pe la vremea asta, a fost un viscol care a facut autoritatile sa inchida DN1. Povestisem eu ceva aici. Atunci socul a fost mare pentru ca nu puteam sa cred ca nu am cum sa ajung acasa la mine, intr-o zi obisnuita, fara stare de asediu, razboi, dezastre naturale. S-a dovedit ca o iarna mai viscolita este, insa, un dezastru natural pentru Romania. Asta s-a mai suprapus si cu atitudinea fostului meu sef, care nu concepea sa nu ajungi la timp la birou, daramite sa nu mai vii deloc, chit ca nu aveai cum sa iesi din curte. Nu el ne pusese sa ne mutam la casa, pe mine si pe alt coleg care nu putuse sa vina intr-o si pe care l-a bodoganit din rasputeri pentru asta. Toate astea m-au facut atunci sa petrec fiecare zi cu sufletul la gura. Ma mai duceam in biroul unei colege care avea TV, ca sa urmaresc stirile si sa aflu - mai pot merge azi acasa, sau nu? 

Am ramas cu sechele, clar. De la sfarsitul saptamanii stau cu frica-n san, oare azi mai pot ajunge la birou? Daca da, oare acasa ma mai pot intoarce? Astia au tot anuntat la meteo ca miercuri e cod portocaliu dar dimineata, uitandu-ma-n curte, am ajuns la concluzia ca nu m-ar intelege nimeni daca n-as veni azi la birou. Am venit. 

Ma uit pe geam si sper sa ma pot si intoarce. Retraiesc senzatiile de acum doi ani si ma tot intreb de ce, caci DN1 s-a inchis atunci doar din cauza unei portiuni, in apropiere de Corbeanca, din dreptul campului, pe care viscolul o tot acoperea cu zapada. De atunci si pana acum au rasarit doar niste parazapezi pe acest camp, dar din cate am vazut, au fost complet acoperite sambata, asa ca azi nu cred ca vor mai avea vreun efect, in caz ca se porneste potopul. Cat de greu ar fi fost sa ia niste masuri trainice, ca sa scape de pericol pe aceasta portiune??

 Wish me luck, ce altceva mai pot sa zic? 

Intr-o alta ordine de idei, Maia si Missie, de la excesul de energie pe care-l au de cand nu mai ies pe afara, se alearga prin casa non stop. Am remarcat ca Maia e capul rautatilor, o pandeste pe Missie, ii da doua capace, apoi fuge. Daca Missie se duce spre ea, urla de zici c-o taie cineva. Aseara, stiind ca le putem desparti daca se ajunge la cafteala serioasa, ne-am amuzat pe baza nazbatiilor lor. Totusi, pe timpul noptii, am inchis-o pe Missie in veranda, la racoare. Nu parea sa-i pese, casca dimineata cand am deschis usa si n-avea nici un chef sa vina in casa, la caldura. Cand am plecat la birou, le-am lasat in casa pe amandoua, insa. Din nou, sper sa le gasesc intregi. Max e si el afara, bietul, dar sper sa se bage in cusca daca o sa ii fie prea frig. Nu pot sa imi dau seama cat de frig ii este lui pe vremea asta, dar am observat ca prefera sa stea in fata usii, sa-l acopere zapada, in loc sa se bage in cusca. Nu l-am vazut sa tremure niciodata pana acum. Sper sa reziste bine pana ne intoarcem noi acasa. I-am lasat si mai multa mancare decat de obicei, just in case.

actualizare pe 30 ianuarie, a doua zi: ieri am ajuns cu bine. viscolul imprastia zapada pe carosabil pe portiunile expuse, din camp, dar zapada nu a reusit sa se depuna, era maturata de vant, asa ca am putut ajunge acasa cu bine. am vazut mai multe utilaje de deszapezire pe drum decat acum doi ani. oare sa afirm ca actualele autoritati s-au descurcat mai bine cu drumurile, sau conditiile meteo n-au mai fost atat de vitrege ca in 2012? spaima mea a fost la fel. e un mare stres, pe care cred ca nu ar trebui sa il am, intr-o tara din UE, in anul 2014.

Max negru, jucarie roz si ghiocei ioc

M-am uitat special la postarea asta de anul trecut, ca sa vad daca e intarziata vremea sau nu. Dat fiind ca la Simona ghioceii au inflorit deja, ca de alt fel la mai multa lume, am vrut sa vad daca ai mei sunt sau nu retardati. Sunt. Iata, ca sa-i fac de rusine:

Asta e tot ce-au putut ghioceii mei deocamdata desi, daca e sa ma iau dupa postarea de anul trecut, mai au circa o luna la dispozitie sa se faca mari.
Si ca sa instaurez o moda, vi-l arat si pe Max-cel-vesnic-in-miscare, cu noua lui jucarie favorita:

Mai bine de-atat nu pot sa-l prind, dar eu zic ca se vede si-asa ca e un baiat frumos, nu? :))

Missie, the Spider Cat

:))) Desi pare ca se catara pe geam, e de fapt agatata de plasa de tantari, cautand sa scape de Max, cred. Cateva fractiuni de secunda i se vad si lui urechile si coada trecand pe acolo.

Caldura mare, monser ...

Atat de mare, incat nici nu ma mai obosesc sa ma sperii de ala mare, negru si rau. Raman pe gresia racoroasa si nici nu ma misc.

Mama naturala si-a gasit un loc cald de dormit, insa. Ce-o fi in capul ei? E si normal sa ia o astfel de pozitie.

Va pup,
Missie

Pozitivisme reloaded

Nu am mai scris nimic la seria asta a pozitivismelor, de multa vreme. Ar fi cazul, nu?

Ei bine, poate ca primul lucru pozitiv este ca a venit primavara. Am scapat de iarna aia odioasa, dar culmea stiti care e? Ca mi-e dor de ea :))) Da, ma incearca asa, un sentiment straniu ca am nevoie din nou de atmosfera de Craciun, cu jingle bells, cu zapada, brad etc. Well ...

Alt lucru pozitiv este ca am reusit sa pun mare parte din lucruri la punct, la timpul potrivit. Daca anul trecut pe vremea asta se instala cu brio depresia si ma tintuia la pat la propriu, facandu-ma sa las absolut totul de izbeliste, in paragina, in dezordine si cu termenele de mult depasite, anul asta m-am mobilizat zic eu exemplar. 

De ce exemplar? Pentru ca am facut singura curatenie prin gradina, am facut singura straturile si insamantarile, am plantat singura un salcam japonez si niste tufe din alea de fac flori galbene cand afara mai e inca zapada, am taiat partea de jos a boltei de vie, ca pe scara nu ma urc, am sters geamurile, am dat cainele cu antiparazitar si asa mai departe. Sigur ca mai sunt muuuulte de facut, dar intr-un fel sau altul imi dau voie sa mai dau si rateuri, perfectiunea n-o mai caut de multa vreme, ca nu are sens.

Cele mai fericite fiinte de iesitul nostru in curte au fost animalutele. Stiu ca v-am plictisit cu pozele cu ele, dar n-am ce sa va fac :)

Mama si fiica, intr-un cuplu in care fiecare are sarcini precise: una pandeste prin gard teritoriul de explorat (Missie), cealalta (mama Maia) sta de 6, sa nu le ia inamicul prin surprindere:

Dar, desi s-a folosit camuflajul perfect ...

... inamicul tot le-a descoperit si a atacat ...

Pentru ca era cat pe ce sa fie prinsa coada, s-a preferat fuga. Desi rusinoasa, fuga e sanatoasa si s-a ales o varianta scurta a traseului:

Inamicului nu i-a mai ramas decat sa-si ia jucariile armele si sa plece, recunoscandu-se invins de tactica fara cusur a armatei pisicesti si ofticandu-se maxim:

The end pentru moment.

Max negru si ghiocei albi

Fotografiile sunt facute in prima zi in care ghioceii au reusit sa iasa la lumina de sub zapada:

 Si cei din spatele casei, pe care ii bate soarele mai putin, au reusit sa isi faca loc prin nametii uriasi care i-au acoperit in iarna asta:

Mie mi-au bucurat inima in ziua in care i-am vazut, ca n-am crezut ca o sa mai reuseasca sa supravietuiasca cu un metru jumate de zapada peste ei, dar uite ca natura are putere.

Goana dupa negrese sau cei 3 M*

Sau unde se vede cum alearga Max dupa Maia si Missie si si-o ia peste bot :)

Eu cred ca el cauta joaca, nu?

*Acest film incheie seria de filme de o violenta extrema care a debutat cu filmuletul anterior.

Max

Si acum a descoperit pisica, adica pe Missie,in prima ei zi cand a iesit afara.