Pozitivisme reloaded

Nu am mai scris nimic la seria asta a pozitivismelor, de multa vreme. Ar fi cazul, nu?
Ei bine, poate ca primul lucru pozitiv este ca a venit primavara. Am scapat de iarna aia odioasa, dar culmea stiti care e? Ca mi-e dor de ea :))) Da, ma incearca asa, un sentiment straniu ca am nevoie din nou de atmosfera de Craciun, cu jingle bells, cu zapada, brad etc. Well ...

Alt lucru pozitiv este ca am reusit sa pun mare parte din lucruri la punct, la timpul potrivit. Daca anul trecut pe vremea asta se instala cu brio depresia si ma tintuia la pat la propriu, facandu-ma sa las absolut totul de izbeliste, in paragina, in dezordine si cu termenele de mult depasite, anul asta m-am mobilizat zic eu exemplar. 

De ce exemplar? Pentru ca am facut singura curatenie prin gradina, am facut singura straturile si insamantarile, am plantat singura un salcam japonez si niste tufe din alea de fac flori galbene cand afara mai e inca zapada, am taiat partea de jos a boltei de vie, ca pe scara nu ma urc, am sters geamurile, am dat cainele cu antiparazitar si asa mai departe. Sigur ca mai sunt muuuulte de facut, dar intr-un fel sau altul imi dau voie sa mai dau si rateuri, perfectiunea n-o mai caut de multa vreme, ca nu are sens.

Cele mai fericite fiinte de iesitul nostru in curte au fost animalutele. Stiu ca v-am plictisit cu pozele cu ele, dar n-am ce sa va fac :)

Mama si fiica, intr-un cuplu in care fiecare are sarcini precise: una pandeste prin gard teritoriul de explorat (Missie), cealalta (mama Maia) sta de 6, sa nu le ia inamicul prin surprindere:
Dar, desi s-a folosit camuflajul perfect ...
... inamicul tot le-a descoperit si a atacat ...
Pentru ca era cat pe ce sa fie prinsa coada, s-a preferat fuga. Desi rusinoasa, fuga e sanatoasa si s-a ales o varianta scurta a traseului:
Inamicului nu i-a mai ramas decat sa-si ia jucariile armele si sa plece, recunoscandu-se invins de tactica fara cusur a armatei pisicesti si ofticandu-se maxim:
The end pentru moment.

9 comentarii:

Diana Alzner spunea...

Mie nu mi-e dor de iarnă, aşa că nu m-am bucurat de fulguiala din această dimineaţă.
Să ştii că am observat pe propria mea "piele" că munca în grădină face bine la depresie. :)
Uite, zâmbesc! :)
Îmi place că la voi sunt negri toţi: şi Max şi miţele.
Bine că nu se joacă pe straturile tale!

cristina spunea...

Ei, nu se joaca! Se mai joaca, dar lui Max i-am blocat accesul cu un gardulet, iar pisicilor le place mai mult in curtea vecina, unde n-a venit inca proprietara sa stea si e o curte mare si fara inamici.
Pisicile s-a nimerit sa fie negre amandoua. In fond, n-aveam de unde sa stiu ca Maia se va indragosti tot de un negrotei (al celorlalti vecini) si va face doua negrute.
Pe Max l-a ales sotul fara sa ma consulte pe mine (eu nu vroiam caine) si eu l-am acceptat tocmai pentru ca era negru. Imi amintesc si acum ca a fost singurul lui atu prin care a ajuns la mine in curte. Nu regret, dar nici nu ma dau in vant dupa el, ca e mare si zabauc. Nu sta locului nici cand il mangai.

A fulguit azi la voi??? <>

Mihaela spunea...

Ce cauta cuvantul depresie pe blogul tau?Parca aveai un program stabilit de cum sa te tii departe de ea, nu cum sa o accepti si sa i primesti in casa.
Activitatea in aer liber: gradinarit sau numai plimbare , face bine moralului dar si formei fizice. :)

cristina spunea...

pai mihaela, programul era stabilit ca sa scap de ea, nu sa ma tin departe, ca o facusem deja :)) dar ce-a fost mai rau a trecut, sper eu. anul trecut numai prin aer liber am stat, poate si din cauza asta am mai scapat de depresie. ma intreb ce-ar fi fost daca nu as fi avut gradina.

vic spunea...

si ale tale animalute sunt negre. cu totul si toatele. [ca la simona]

vic spunea...

voiam a zice ca nu e nici o nenorocire sa fii depresiv, se traieste si asa; esti doar mai trist si mai plingacios.

si nici insomniac nu e mare lucru; abia ai mai mult timp sa te gindesti.

cristina spunea...

vic, nu se poate trai cu depresie. nu se poate, crede-ma.

manuela spunea...

Trebuie musai indepartata depresia.Si cum altfel decat cu munca in aer liber.Exact cum ai facut tu.si mai ales ca ai avut companie.Doua animalute mieunatoare si un animalut latracios:))
in alta ordine de idei mi-am schimbat cate ceva pe la blog.mai incerci sa trimiti vreun comentariu?
Urez din toata inima numai pozitivisme:))

cristina spunea...

manuela, am incercat sa comentez. ti-am trimis un mail.

cat despre depresie, asa este, trebuie tratata si indepartata, ca e atat de greu sa traiesti cu ea, cum nici nu se poate imagina. eu sper sa reusesc sa nu mai fac curand vreun puseu.