The other side of my moon: missie

Se afișează postările cu eticheta missie. Afișați toate postările

Lei la porti

Stiti ca unii isi decoreaza portile cu cate un leu maiestuos de-a dreapta si de-a stanga intrarii in curte, nu? Ei, cum nu? Hai ca stiti, stalpii aia de porti care au ca mot ba un leu, ba un vultur, ba un dragon, ceva fin, ceva deosebit.
Na, eu n-am nici stalpi la poarta, nici posibilitati, asa ca m-am adaptat:

Comentati???? Nu vi se pare destul de fioroasa???

De pe acasa

Pe Maia, saptamana trecuta, a muscat-o ceva de piciorusul stang din fata. Dupa doua zile in care a schiopatat fara sa para ca-i va trece de la sine, am chemat veterinarul. I-a facut doua injectii, un antibiotic si un antiinflamator. N-a protestat decat la a doua, dar n-a fost suparata pe mine dupa aia. A ramas sa ma duc la cabinet a doua zi sa-i iau si pastilute. Am fost. Primele trei am reusit sa i le dau zilnic, insa dupa aia n-a mai venit acasa, asa ca am facut o pauza de o zi intre a treia si a patra pastiluta. Vet-ul a zis ca nu-i nimic. Oricum, de a doua zi deja nu mai schiopata, dar se linsese unde pana atunci o duruse si si-a luat blanita de pe piele, de am putut sa-i vad ditamai rana.

Missie, suparata de atentia pe care i-o dam brusc Maiei (pe care n-o mai recunoaste de mama, cred), s-a hotarat sa o vaneze sistematic. Daca nu suntem atenti, cand intra Missie in casa se repede direct la Maia si iese cu scantei. In rest, ar sta lipita de noi, cred ca nici n-ar mai manca, numai sa ne convinga sa ramana ea unica stapana in casa.

Afara a fost foarte cald in weekendul asta, nici n-ai zice ca-i inceput de octombrie. Trandafirii traiesc parca o noua tinerete. Am vazut fluturi zburand pe la vie. Aud zi de zi pasari cantand pline de veselie. Cand va veni frigul, o sa le duc dorul.

S-a vandut o parcela de pamant de langa vecinii mei din dreapta. Vecina mea din stanga a plecat ieri la Bucuresti. O s-o mai vad la primavara, daca o sa fim sanatosi cu totii.

Ipostaze

De prin primavara:

Sfarsit de ianuarie

Nu am obiceiul sa ma deranjez cand se termina o luna, dar de data asta chiar vreau sa scriu despre asa ceva. De ce? Ca la anul sa nu ma mai intreb "dar oare anul trecut pe vremea asta cum era?".

Ei bine, anul asta a fost zapada maricica in ianuarie, apoi a venit un ger cum nu-mi mai amintesc sa fi trait de mult, nu atat pentru temperaturile lui (am prins si -19 in unele dimineti), ci pentru durata lui - a tinut mai mult de-o saptamana. Abia de pe la inceputul acestei ultime saptamani si-au mai dat drumul temperaturile si incep niste zile cu multe grade peste plus, cica.

In curte inca mai e zapada, pamantul nu se vede decat prin cateva ochiuri, ici, colo. Poarta a inghetat des, am deschis zavorul cu ciocanul. In unele zile n-am mai putut s-o inchidem complet, se lasase intr-o parte, asa ca o lasam asa.

De Max mi-a fost foarte mila pe gerurile alea, caci ziua n-aveam incotro si-l lasam afara. A slabit putin de tot, parca, dar pare sanatos si bine merci.

Pisicile n-au servit nici ger, nici zapada. Ieseau cateva minute dimineata, iar in rest dormitau prin casa, se jucau, mancau, cerseau mancare de la noi. Le pazeam sa nu se bata, de aceea Maia a dormit mereu in bucatarie noaptea, cu usa inchisa. Se pare ca i-a priit.

Masina ne-a facut figuri multe, mari si dese. Cred ca e pe duca.

C si-a facut analize, RMN, sange, echografii. Se pare ca e OK, dar ia niste pastile. De aici, de la faptul ca nu se simtea bine, de fapt, m-au apucat din nou anxietatile, dar am reusit sa le tin sub control. Colac peste pupaza, mai am de trecut un hop intr-o chestie si mai scap de o mare belea de pe cap, dar pana atunci sunt tracasata. Am avut de muncit mult la treaba asta, aproape am terminat ce era mai important, acum mai trebuie doar sa-mi ascut un pic memoria si dupa aia se va mai incheia un capitol din viata mea pe cat de greu, pe atat de ... in fine, se va termina si gata.

In una din zilele astea am plecat la volan. N-am mai condus de la revelion, cand am pus mana pe volan dupa aproape un an. Atunci am condus chiar prin oras, pentru prima oara in viata, dupa scoala de soferi. Evident, eram pe un drum pe care il parcurgem in fiecare zi si il stiam, asa ca da, m-am descurcat. De data asta insa mergeam pe un drum total nou, era noapte si iarna, dar avand in vedere ca nu trebuia decat sa ma tin dupa C, care era intr-o masina in fata mea, n-a fost cine stie ce. M-am descurcat si de data asta.

Ar fi trebuit sa-mi creasca stima de sine, dar ce sa vezi, n-a facut-o :(

Tare rau e sa nu ai de la tine decat pretentii.

Iarna cu sechele

In ianuarie 2012, cam tot pe la vremea asta, a fost un viscol care a facut autoritatile sa inchida DN1. Povestisem eu ceva aici. Atunci socul a fost mare pentru ca nu puteam sa cred ca nu am cum sa ajung acasa la mine, intr-o zi obisnuita, fara stare de asediu, razboi, dezastre naturale. S-a dovedit ca o iarna mai viscolita este, insa, un dezastru natural pentru Romania. Asta s-a mai suprapus si cu atitudinea fostului meu sef, care nu concepea sa nu ajungi la timp la birou, daramite sa nu mai vii deloc, chit ca nu aveai cum sa iesi din curte. Nu el ne pusese sa ne mutam la casa, pe mine si pe alt coleg care nu putuse sa vina intr-o si pe care l-a bodoganit din rasputeri pentru asta. Toate astea m-au facut atunci sa petrec fiecare zi cu sufletul la gura. Ma mai duceam in biroul unei colege care avea TV, ca sa urmaresc stirile si sa aflu - mai pot merge azi acasa, sau nu?

Am ramas cu sechele, clar. De la sfarsitul saptamanii stau cu frica-n san, oare azi mai pot ajunge la birou? Daca da, oare acasa ma mai pot intoarce? Astia au tot anuntat la meteo ca miercuri e cod portocaliu dar dimineata, uitandu-ma-n curte, am ajuns la concluzia ca nu m-ar intelege nimeni daca n-as veni azi la birou. Am venit.

Ma uit pe geam si sper sa ma pot si intoarce. Retraiesc senzatiile de acum doi ani si ma tot intreb de ce, caci DN1 s-a inchis atunci doar din cauza unei portiuni, in apropiere de Corbeanca, din dreptul campului, pe care viscolul o tot acoperea cu zapada. De atunci si pana acum au rasarit doar niste parazapezi pe acest camp, dar din cate am vazut, au fost complet acoperite sambata, asa ca azi nu cred ca vor mai avea vreun efect, in caz ca se porneste potopul. Cat de greu ar fi fost sa ia niste masuri trainice, ca sa scape de pericol pe aceasta portiune??

Wish me luck, ce altceva mai pot sa zic?

Intr-o alta ordine de idei, Maia si Missie, de la excesul de energie pe care-l au de cand nu mai ies pe afara, se alearga prin casa non stop. Am remarcat ca Maia e capul rautatilor, o pandeste pe Missie, ii da doua capace, apoi fuge. Daca Missie se duce spre ea, urla de zici c-o taie cineva. Aseara, stiind ca le putem desparti daca se ajunge la cafteala serioasa, ne-am amuzat pe baza nazbatiilor lor. Totusi, pe timpul noptii, am inchis-o pe Missie in veranda, la racoare. Nu parea sa-i pese, casca dimineata cand am deschis usa si n-avea nici un chef sa vina in casa, la caldura. Cand am plecat la birou, le-am lasat in casa pe amandoua, insa. Din nou, sper sa le gasesc intregi. Max e si el afara, bietul, dar sper sa se bage in cusca daca o sa ii fie prea frig. Nu pot sa imi dau seama cat de frig ii este lui pe vremea asta, dar am observat ca prefera sa stea in fata usii, sa-l acopere zapada, in loc sa se bage in cusca. Nu l-am vazut sa tremure niciodata pana acum. Sper sa reziste bine pana ne intoarcem noi acasa. I-am lasat si mai multa mancare decat de obicei, just in case.

actualizare pe 30 ianuarie, a doua zi: ieri am ajuns cu bine. viscolul imprastia zapada pe carosabil pe portiunile expuse, din camp, dar zapada nu a reusit sa se depuna, era maturata de vant, asa ca am putut ajunge acasa cu bine. am vazut mai multe utilaje de deszapezire pe drum decat acum doi ani. oare sa afirm ca actualele autoritati s-au descurcat mai bine cu drumurile, sau conditiile meteo n-au mai fost atat de vitrege ca in 2012? spaima mea a fost la fel. e un mare stres, pe care cred ca nu ar trebui sa il am, intr-o tara din UE, in anul 2014.

Sfarsit de iunie

A trecut o junatate de an deja. Afara e o vreme de toamna, dar nu pot sa spun ca nu-mi place. O savurez chiar, gandindu-ma ce ne asteapta.
Am incheiat o etapa din viata profesionala, incep o alta. Sa vedem ce va mai fi.
Mi-am facut ordine in cardul de poze si am gasit cateva pe care vreau sa le postez, chiar daca sunt ceva mai vechi.
Maia:

Missie:

Joaca sau bataie?

Cea cu zgarda galbena e Missie, fiica Maiei.

Mancat sincron

Craciun fericit!

Maia

si Missie

va ureaza un Craciun fericit si un 2013 fara ghinioane!

Missie si curatenia de Craciun

Va mai amintiti de Maia, cand vroia ea sa se faca alba? Aici va povesteam.
Iata ca aschia nu sare departe de trunchi si Missie incearca si ea:

Chestia e ca, de fapt, Missie ma ajuta la curatenie. Aici netezea niste cute care imi scapasera mie la calcat :)

Missie, the Spider Cat

:))) Desi pare ca se catara pe geam, e de fapt agatata de plasa de tantari, cautand sa scape de Max, cred. Cateva fractiuni de secunda i se vad si lui urechile si coada trecand pe acolo.

Agresivitatea la pisicile inrudite

Iata-le pe mama Maia (stanga, cu privirea aceea ingrozita) si fiica Missie.

Intre ele este o usa. Maia s-a refugiat disperata in cel mai inaccesibil colt, in speranta de a se face nevazuta. Fiica-sa stia ca e acolo si se pregatea s-o atace, dupa ce plecam eu si stropitoarea cu apa de acolo.

Este foarte rau ce se intampla intre ele. Stiu ca lupta pentru suprematie, dar e o lupta urata, care se lasa cu urlete din partea Maiei. E pur si simplu terorizata, nu stiu ce sa ma mai fac cu ele. Practic cea care e rea si agresiva e Missie, chit ca nu-i lipseste nimic, dar poate ca ar lasa-o pana la urma in pace pe Maia, numai ca Maia, cand o vede, incepe sa maraie amenintator la ea si practic ii aduce aminte fiica-sii ca trebuie sa o atace.

Voua vi s-a intamplat asa ceva vreodata?

Missie, tufanelele si liliacul

In ultima poza Missie "miroase" liliacul, da?

Pisici si soareci

Dimineata Maia a prins un soricel in pod. Mic, pricajit, speriat, dar soricel, na. Am laudat-o si i l-am luat, ca sa fiu sigura.

Missie a analizat intamplarea cu mare atentie. Cand i-am dat drumul Maiei afara, Missie a sarit la ea s-o bata si duse au fost.

La cinci, maxim zece minute dupa aia i-am auzit trompeta lui Missie. Deschid usa si pe covorul de la intrare zacea un soarece mult mai mare decat cel prins de Maia. Langa el statea o foarte multumita Missie. Prinsese un soarece si mai mare decat maica-sa! Nu mai conta ca era un biet soarece de camp, colorat frumos si cu blanita. Era mai mare? Era! Bravo!

Iesim cu masina din curte si pana sa pornim o vedem pe Sissi, pisica vecinilor, jucandu-se in iarba de pe margine cu ce? Cu un soarece!

WTF???? Trei intr-o singura zi????

La taiatul motului lui Missie

Nu, nu, ca n-am innebunit inca! Imi imaginam doar cum ar fi fost daca as fi facut treaba asta si i-as fi pus pe tava obiecte, sa aleaga. Pisica noastra este o tipa foarte orientata, ancorata bine in spatiu si timp, care intelege perfect pe ce trebuie sa pui labuta in ziua de azi:

In caz ca nu e foarte clar, faceti clic pe poza.

Eu cand vreau sa dorm, dorm ...

... cu cracii-n sus.

Caldura mare, monser ...

Atat de mare, incat nici nu ma mai obosesc sa ma sperii de ala mare, negru si rau. Raman pe gresia racoroasa si nici nu ma misc.

Mama naturala si-a gasit un loc cald de dormit, insa. Ce-o fi in capul ei? E si normal sa ia o astfel de pozitie.

Va pup,
Missie

Pozitivisme reloaded

Nu am mai scris nimic la seria asta a pozitivismelor, de multa vreme. Ar fi cazul, nu?

Ei bine, poate ca primul lucru pozitiv este ca a venit primavara. Am scapat de iarna aia odioasa, dar culmea stiti care e? Ca mi-e dor de ea :))) Da, ma incearca asa, un sentiment straniu ca am nevoie din nou de atmosfera de Craciun, cu jingle bells, cu zapada, brad etc. Well ...

Alt lucru pozitiv este ca am reusit sa pun mare parte din lucruri la punct, la timpul potrivit. Daca anul trecut pe vremea asta se instala cu brio depresia si ma tintuia la pat la propriu, facandu-ma sa las absolut totul de izbeliste, in paragina, in dezordine si cu termenele de mult depasite, anul asta m-am mobilizat zic eu exemplar.

De ce exemplar? Pentru ca am facut singura curatenie prin gradina, am facut singura straturile si insamantarile, am plantat singura un salcam japonez si niste tufe din alea de fac flori galbene cand afara mai e inca zapada, am taiat partea de jos a boltei de vie, ca pe scara nu ma urc, am sters geamurile, am dat cainele cu antiparazitar si asa mai departe. Sigur ca mai sunt muuuulte de facut, dar intr-un fel sau altul imi dau voie sa mai dau si rateuri, perfectiunea n-o mai caut de multa vreme, ca nu are sens.

Cele mai fericite fiinte de iesitul nostru in curte au fost animalutele. Stiu ca v-am plictisit cu pozele cu ele, dar n-am ce sa va fac :)

Mama si fiica, intr-un cuplu in care fiecare are sarcini precise: una pandeste prin gard teritoriul de explorat (Missie), cealalta (mama Maia) sta de 6, sa nu le ia inamicul prin surprindere:

Dar, desi s-a folosit camuflajul perfect ...

... inamicul tot le-a descoperit si a atacat ...

Pentru ca era cat pe ce sa fie prinsa coada, s-a preferat fuga. Desi rusinoasa, fuga e sanatoasa si s-a ales o varianta scurta a traseului:

Inamicului nu i-a mai ramas decat sa-si ia ~~jucariile~~ armele si sa plece, recunoscandu-se invins de tactica fara cusur a armatei pisicesti si ofticandu-se maxim:

The end pentru moment.

Tocator automat

Cam asa se procedeaza la noi in casa cu toate obiectele din hartie sau carton. Reciclam, normal!

Apoi ne odihnim langa jucarie:

Si o luam de la inceput cu treaba, cu ajutorul mamei Maia, normal:

Fazanul, faza a treia

Ei bine, ce va povesteam inainte era de ieri. Iata ca fazanului i-a placut de noi si s-a intors. Eu am pus in niste tavite niste seminte pentru pasarele, dar numai una fusese golita si erau niste urme ciudate de jur imprejur, in zapada. Azi am descoperit misterul. Dar sa incepem cu inceputul: