Fereastra

In faţa ferestrei unde fumez în primele opt ore din zi, este o clădire fără acoperiş, de trei etaje, cu o curte mică betonată. Astă iarnă, pe ea şi-a făcut cuibul un cuplu de pescăruşi. Când a dat un pic dezgheţul, a scos capul din ou şi puiul. A fost o activitate febrilă pe capul părinţilor câteva luni bune. Unul din ei se ducea după mâncare, celălalt patrula pe marginea terasei, scoţând din când în când ţipete ascuţite, probabil ca să-l ajute pe provider la orientare.


Intr-o bună zi, i-a venit vremea şi puiului să înveţe să zboare. Mama (sau tata) l-a tot adus pe marginea terasei, i-a tot povestit ce e de făcut, dar el nu-ndrăznea nici să se uite în jos. Toate bune şi frumoase, parintele avea suficientă răbdare, dar a apărut în curtea betonată inamicul public numărul unu! Taman când puiul căpătase suficient curaj, când îşi întinsese aripile ca un planor, când să-şi ia avânt, prin curte a început să alerge în dezordine un pui de mîţ. Speriat şi de umbra lui, alerga bezmetic către stânga, apoi se răzgândea brusc şi o lua la dreapta. Avea o mulţime de duşmani invizibili, aşa că era preocupat să se eschiveze în timp util.
Părintele pescăruş a intrat într-o panică vecină cu nebunia. A început să ţipe, să ţopăie, să dea din aripi, să îl împingă pe pui înapoi în cuib, de se uitau toţi trecătorii. Puiul, nimic, era decis! "Acum ori niciodată!"
Si s-a aruncat. A planat puţin, apoi a făcut o curbă, a dat din aripi, s-a înălţat şi a aterizat cu bine pe terasa clădirii, înapoi. Mi-a venit să îl aplaud.

2 comentarii:

Nane spunea...

stiu sigur ca e o morala in naratiunea asta, insa inca mai meditez asupra ei.
Oricum, surprinzator sfarsitul :)

cristina spunea...

nane, nu m-am gandit să aibă o morală, e pur şi simplu o întâmplare care la vremea ei m-a amuzat şi pe care nu vreau s-o uit, dat fiind că timpul trece şi odată cu el şi memoria mea.