Mda ...

Nimic nu merge. Frustrare, nervi, irascibilitate. Ieri am avut un car de draci pe mine, la serviciu, apoi în maşină, pe drum, acasă, încontinuu. Nu mă puteam apuca de nimic, pentru că îmi era foame, dar n-aş fi mâncat ce aveam în frigider, ci ce nu aveam. Nu îmi găseam locul în casă, aşa că mi-am luat seminţele şi m-am băgat în pat. După ce mi s-au făcut buzele ferfeniţă, am vrut să adorm. N-am putut să adorm până pe la 1, 2 ... Când în sfârşit reuşisem şi visam ceva, m-a trezit Max cu lătratul lui. Am ieşit ţipând la el, s-a speriat săracul, n-a vrut cu nici un chip să intre în casă, băgase coada între picioare şi se făcuse mic mic, chircit pe lângă casă.

Viaţa mi se pare nasoală acum. Singurul motiv pentru care nu bag ţigara în gură este ciuda. Mi-ar fi ciudă să mă fi supus la tot chinul ăsta degeaba. Am avut mari aşteptări, m-aş dezamăgi în primul rând pe mine dacă aş renunţa, dar lupta asta mi se pare înfiorătoare.

Nu îmi găsesc locul în propria mea viaţă, n-aş fi crezut că o porcărie de ţigară îţi poate oferi un punct de echilibru, dar cel puţin la nivel psihic cred că îmi oferea. Naiba s-o ia, trebuie să existe echilibru şi fără.

A cata vine?

Cred că a 12-a. O eternitate. Incă mă gândesc la ele, încă.

Ziua a 11-a

Doar pentru că-mi place că se adună la număr, că n-am prea multe de zis. Ieri am tras o duşcă de picături, pentru că am avut o serie de probleme cărora am simţit că nu le fac faţă. Azinoapte m-am trezit în miez de noapte şi n-am mai putut să adorm decât foarte foarte târziu. Dimineaţă eram cam zob, azi un pic obosită, dar tot agitată interior. Incă rezist. Incă îmi este greu.

Ziua a 10-a

Cam aşa cred că vine, a 10-a, nu? Greu, frate, greu de tot. Vineri mi-a fost greu ca-n prima zi. Nervi, nervi, frustrare, frustrare, îmi venea clar să-mi bag picioarele şi să renunţ la lăsatul de fumat. Imi aminteam numai de bine despre fumat, mă gândeam că nu am nici un avantaj că m-am lăsat, că e doar o renunţare la ceva ce-mi plăcea să fac. Mda, îmi veneau în cap toate gândurile cele rele, dar undeva în adâncul sufletului îmi spuneam că o să treacă şi asta. Si trecea. Apoi gândurile reveneau, mai virulente. Atacuri în toată regula, de parcă cineva îşi pusese în gând să recucerească un teritoriu pierdut. Sâmbătă dimineaţa - aceeaşi poveste cu cafeaua şi cu veranda şi cu ... Am ieşit pe verandă cu cafeaua, am băut cam jumătate din ea, am admirat peisajul, dar n-am fumat. In circa 10 minute mă liniştisem deja. Ca să nu mă mai gândesc, am ieşit afară, în grădină. Am tăiat via, am săpat un strat şi am pus seminţele de salată, spanac, ridichi, apoi pe la amiază m-am băgat un pic la somn. N-a mai fost chiar atât de greu, dar până să mă bag în pat am avut un soi de depresie aşa, un fel de stare din aia în care nu vrei să vorbeşti cu nimeni, vrei să fii lăsat în pace de toţi. Duminică am avut musafiri. Oameni dragi, cu care îmi plăcea să stau la poveşti, cu un păhărel de ceva în faţă şi cu ţigara în mână. N-am simţit nevoia să fumez, ei au ieşit afară când au vrut să fumeze, i-am însoţit dar nici nu am remarcat că ei fumau şi eu nu. Duminică în mod cert a fost mai uşor. Azi ... la birou, de dimineaţă, iar am avut o oră, două, critice. Deşi îmi vine să fumez, să-mi reiau obiceiurile, să mă duc cu colegii fumători la fumoar şi să mai scuturăm limba la o bârfă, două, trei, n-o fac. N-o fac şi gata. Stau aici, la birou, bântui pe net, scriu pe blog, mai fac treaba de servici, mai stau de vorbă cu colegii. O să treacă şi greul ăsta.

Ziua a 7-a deja???

Nu că nu ştiu când au trecut zilele astea, că ştiu foarte bine, dar eu credeam că de sâmbătă până sâmbătă sunt 7 zile. In fine, bine că sunt câte sunt. Ieri mi-a fost greu, de când m-am trezit până m-am culcat. Am rezistat, dar am început să am gânduri "parşive". Mi-au dat prin cap următoarele idei:

- să rezist acum măcar săptămâna asta, apoi să-mi dau voie să fumez o ţigară, ca un fel de bonus, de premiu că am rezistat;

- oare de ce am vrut să mă las? îmi plăcea şi nu aveam mari probleme de la asta, de ce am renunţat?? de ce să continui să numai fumez? nu am nici o motivaţie să mai rezist.

- nu văd nici o îmbunătăţire după o săptămână, ba chiar sunt mai palidă şi parcă mai lipsită de chef de orice. Am devenit leneşă. Nu îmi mai vine să fac nimic acasă, doar să mănânc seminţe şi să dorm.

Whatever, am rezistat până acum, ar fi o prostie să cedez. Cică mai durează până când o să devină uşor, mai trebuie să sufăr un pic.

Day 6

Hă, am scris un post kilometric, care a dispărut. Nu ştiu unde, în neant, undeva ...

Il reduc acum la: de ieri m-au apucat nervii, am resimţit frustrarea de care îmi era frică, am făcut criza de nervi de dimineaţă, începe greul, dar sper că îi voi face faţă. Picăturile, dacă nu le-am luat cum scrie la carte, ci după ureche, m-au ajutat ele cât m-au ajutat, dar acum trebuie să depun şi eu nişte efort. La naiba ....

Ceva mai târziu, tot azi:
Interpretarea unuia din visele de le-am avut cât am dormit (un păianjen mare, negru, pe care l-am dat jos din plasa lui, dar pe care nu puteam nicicum să-l omor): posibil proces la tribunal sau boală. Azi mergem la Urziceni să ni se anunţe de către poliţist finalizarea anchetei şi înaintarea dosarului la Procuratură.

Day 5

Nimic spectaculos până acum, e oarecum o rutină zilnică: din când în când, dar tot mai rar, îmi amintesc că aş fuma o ţigară. Imi revine în mine (nu în minte, în mine, în interior, undeva în coşul pieptului) acea stare care mă făcea să mă reped la pachet şi să îmi aprind ţigara. Pachet la care să mă reped nu mai am, căci de ieri de dimineaţă nu l-am mai cărat după mine în poşetă (recunosc, luni l-am luat, că "poate cine ştie, nu rezist"). Marţi dimineaţa l-am scos din poşetă şi l-am aruncat undeva pe pat. Scrumiera acasă încă mai are în ea acele ultime 4 mucuri de sâmbătă dimineaţă, nu-mi vine deloc să mă ating de ea.

Ieri am luat dimineaţa, după spălatul pe dinţi, prima tură de picături, la serviciu a doua şi una preventiv, înainte de a pleca acasă. Atât. Acasă am mâncat seminţe, dar cu mult mai puţină înverşunare. M-am băgat din nou devreme în pat, dar am adormit abia pe la 11, însă fără să simt nevoia de picături.

Azi dimineaţa nu am mai luat picături. Doar pe la 11 am simţit că ar fi aşa, o undă de pericol şi am pus 15 în linguriţă. Cred, sper, că greul începe să treacă, încet încet.