Dar stim sa facem si treaba

Aici, desi nu se este foarte evident, o ajut pe mama umana la calcat.

Acum poate va dati seama mai bine.

Iar aici o ajut la crosetat. Nu stiu de ce nu imi apreciaza niciodata genul asta de ajutor pe care i-l dau ...

Ziua regelui

Ca multi romani, m-am uitat si eu aseara la evenimentele organizate cu ocazia zilei regelui. Discursul lui din parlament, desi nu spontan, desi elaborat (poate de altcineva) si citit, a transmis ALTCEVA. A fost un discurs intr-un limbaj atat de firesc, incat mi se parea ca nu e un discurs de rege, ci o cuvantare la o intalnire intre prieteni. Cu toate astea, desi nu folosea cuvinte pompoase, transmitea idei mari. Idei marete, de fapt. Poate prea marete pentru un popor care tinde sa devina mic.
Am simtit atunci o nevoie aproape dureroasa sa "se repare" tara. Tara asta s-a stricat odata cu plecarea regelui. Nu sunt o monarhista, nu stiu cum era pe vremea lui, nu stiu daca s-ar schimba ceva in nivelul nostru de trai, dar stiu ca am vedea cu siguranta mult mai multa civilizatie, mult mai multa eleganta, noblete, frumos ...
Oamenii aceia care venisera la Opera sa asiste la gala erau atat de eleganti, de demni, de curati, de frumosi! Am vrut ca Romania sa fie condusa de ASTFEL de oameni. De ce? Ca sa mai avem o sansa.

Leneveala

Missie creste

Si devine din ce in ce mai lipicioasa, deci mai draga mie.
Lasata singura in veranda, desi cu usa deschisa, n-avea curajul sa iasa si ma vedea pe geam:

Urmeaza niste poze de interior si cum aparatul meu nu le scoate foarte bine pe astea, vor avea o calitate proasta.

Iau masa cu mami a mea, se vede? Pleaca si nu ne mai deranja!

Mmm, a fost foarte bun.

Mai ai?

Nu mai ai???? Nu pot sa cred!

Nu mai are :((( Plang si sunt foarte trista.

Pana si ea stie :))

Ce mai e nou?

Plusuri dupa ce m-am lasat de fumat: vreo 5 kg.
Minusuri: depresia, starea de nervi de dupa, durerile din piept, durerile din zona ficatului, ceva fire de par alb (nu stiu daca de la asta, dar sunt primele pe care le vad la mine) si, mai mult decat atat, mimozeala.
Ce este asta? Este starea de spirit de mimosa pudica. Imi vine sa plang din orice e mai sensibil, asa. Daca inainte eram Zoe barbata, acum n-a mai ramas nimic din acea forta a mea care ma facea sa nu plang cu anii. Plang la X Factor cand plange si tipa din juriu, plang la Vocea Romaniei daca ia unul/una niste acute mai deosebite, plang la filme, plang cand vad veverite si caini calcati de masina, plang de la foarte multe chestii. De fapt, e impropriu spus ca plang. Mi se urca brusc in ochi niste lacrimi si ma strange suspinul de gat atat de intempestiv, ca daca e cineva de fata scot un sunet despre care s-ar putea presupune ca este un hohotel de ras. Daca nu e nimeni de  fata, vars doua, trei lacrimute si ma linistesc. Oare exista o cantitate standard de lacrimi care trebuie varsata in decursul unei vieti si eu acum trebuie sa recuperez anii lungi de seceta?

Niste prostii, zic

Procesul tehnologic era asa:
Nicotina scadea, atragea dupa ea nevoia. Odata cu ea existau si problemele, ele erau acolo mereu, dar nicotina tipa mai tare. Organismul si psihicul auzeau mai bine strigatul nicotinei decat al problemelor. Aprindeam tigara, o fumam, nicotina tacea, organismul credea  ca totul e in ordine acum.
Procesul tehnologic acum e:
Problemele tipa, striga, urla. Organismul le aude si isi pune mainile la urechi, ca nu mai suporta. N-am ce sa le mai dau sa taca.

Masha Simonei

Simona, asta mai aveam pe card. Ia-le, sa-i faci fetei album foto la majorat :))

Missie

Iesise pentru prima oara din casa singura si si-a gasit un locusor pe pervaz, relativ in siguranta.

Maia

E mare maestra in mersul pe bolta de vita de vie.

Surorile

Astea cred ca sunt ultimele lor poze impreuna.

Max

Si acum a descoperit pisica, adica pe Missie,in prima ei zi cand a iesit afara. 

Tunelul de pisici sau pisica ubicua

Simona, uite ca a avut tunel si cand era mai mica :))

Misi si Maia

La cererea publicului spectator :)))
adica la cererea Simonei, pe care nu pot s-o refuz sub nici o forma, o sa incerc sa incropesc o postare despre pisi mica ramasa singurica, adica fara surioara.
Pe pisi mică o cheamă Misi. De fapt, Missie, dar nu se striga cum se scrie. Se mai striga si Misilica, Misiloanca, Misica, Papusalumama, Fitiţ sau cum mai dă Dumnezeu ori inspiraţia de moment. Iniţial nu răspundea la nici un apelativ. N-avea ea treabă, umanii din jur, cu limba lor ciudată, existau pentru a o apăra pe ea de monştrii şi atât.
Când a văzut că după sunetele alea care acum îi sunt nume urma ceva bunuţ de mâncare, a început să priceapă. Bun şi aşa.
Ei, în ziua în care Maşa a plecat, Misi a stat tristă pe pieptul meu, pentru prima oară în viaţa ei. A simţit că a rămas fără sora ei, asta credeam eu atunci. Acum cred doar că era ruptă de oboseală :)) De ce? Pentru că de atunci Misi n-a mai fost tristă deloc. Dimpotrivă, începând de a doua zi dimineaţă, parcă eliberată de sub jugul soră-sii, a devenit copia fidelă a acesteia. Obrăznicia a pus stăpânire pe ea într-un ritm accelerat, nu  mai e deloc pisicuţa timidă şi sperioasă care era în preajma surorii ei. Acum toată casa e a ei şi o parcurge cap-coadă într-o secundă. Perdelele s-au inventat ca să se bată ea cu ele. Picioarele mele sunt inamicul public nr. 1, care trebuie răpus cu orice preţ. Jucăriile sunt alţi inamici care trebuie omorâţi. Până şi coada Maiei trebuie nimicită, chiar dacă asta se lasă cu bătaie de la mama (când era şi Maşa acasă, Misi habar n-avea ce e aia bătaie de la Maia).
Cada ... oooo, ce teritoriu interesant! Este locul unde coada din dotare poate fi prinsă cu mai mare uşurinţă. Sifonierul? Numai bun de golit. Masca de la chiuvetă este poarta spre tărâmul celălalt, unde n-o poate ajunge nimeni. Odată băgată după mobila de bucătărie, poate sta acolo cât are chef. Si stă. Maşinile de spălat vase şi rufe sunt navele ei spaţiale. Exercită o atracţie majoră asupra ei şi trebuie să fiu cu ochii în şaişpe când le pornesc.
Sâmbătă Misi a ieşit pentru prima oară din casă. Max era la Sony, aşa că fetele s-au putut alerga prin grădină câteva ore bune. Si Maiei i-a plăcut, aşa că le-am lăsat şi mi-am văzut de treburile pe care altfel nu mi le-aş fi putut face în linişte, prin casă.
Duminică a vrut din nou afară. A ieşit şi în câteva ore a reuşit şi să se înveţe cu Max şi să-l ignore total. Acum Max pare mai prietenos, dar tot n-are spor la fete, că mai ales  Maia îl căpăceşte peste bot mereu.
Na, cam atât deocamdată.