După o lună

Am zis eu că mă opresc, dar se pare că procesul în sine nu e liniar şi aflat în cădere liberă, pînă la intersecţia cu axa, când să spui că gata, de azi nu mai sufăr, am scăpat. Nu, e un proces cu oscilaţii, fără o amplitudine constantă. M-am căptuşit cu 'mneaei depresia. Măi, dar ce zic eu depresie, e mama tuturor depresiilor, e depresia originară, depresia cu 7 capete etc. E cu atât mai urâtă şi mai grea cu cât nu seamănă deloc cu ceea ce ştiam eu că e depresia, aia pe care o tratezi cu vizite la psiholog sau ca în serialul "In derivă". Nu. E o chestie aşa, care explodează în interiorul tău, are culoarea neagră, te umple de spaime, te ustură, te panichează şi te face să crezi că nimic, dar absolut nimic nu mai are nici un sens. E destul de nasol să te trezeşti brusc din somn şi să îţi bată inima ca nebuna, înspăimântată că viaţa ta e pusă într-un mare pericol dacă nu fumezi. După ce te dezmeticeşti din explozia asta interioară care te ia pe nepregătite, constaţi că hă, ce tâmpenie, să te sperii de aşa prostie, dar mdea, viaţa e cu adevărat nasoală. Nu-ţi mai vine să te dai jos din pat, că nu ai pentru ce, aşa că nu te dai. De adormit înapoi nu poţi să adormi, curăţenia din casă nu se întreţine singură, aşa că începe să te mustre conştiinţa că zaci ca o bubă în pat şi peste o săptămână e Paştele şi tu nici nu te-ai apucat de curaţenie, dar nici nu te mai apuci, că nu mai ai când. Astfel, cu graţie nesfârşită, intri într-un cerc vicios. E greu, ce să zic, dar azi am intrat pe net să caut despre depresia după lăsatul de fumat şi se pare că e un fenomen foarte des întâlnit. Cică şi trece cu timpul. Eu am de gând să mă duc azi la farmacie şi să cer ceva tranchilizante, că nu-mi convine să mă apuce plânsul din senin în maxi taxi, sau la birou. Nu-mi convine nici să sufăr aşa, ca un câine. Bine, nu spun acum că e obligatoriu ca un fumător să treacă prin aşa ceva dacă se decide să se lase, spun doar ce mi se întâmplă mie şi scriu aici din două motive: memoria mă va lăsa cu timpul şi dacă rămâne scris, îmi va fi mai uşor să-mi amintesc în caz că fac prostia să vreau să fumez din nou şi da, scrisul are valenţe de terapie la mine, simt că scot din mine ceva material şi pun pe masa virtuală. Am să caut să-mi fac nişte mici plăceri în decursul timpului, ca să am şi ceva pozitiv în mine, ceva care să mă bucure, că poate se adună aşa, picătură lângă picătură şi răul ăsta din interior o să fie învins de optimism şi gândire pozitivă şi plăcere de a trăi liberă de ţigări şi aşa mai departe.