Yeaaaah, baby!!!

Ascultati si voi aceasta genialitate, care aproape ca-mi place mai mult decat originalul: "Sweet Child O' Mine" - New Orleans Style Guns N' Roses Cover ft. Miche ...



PostmodernJukebox astia au mult mai multe cover-uri "prelucrate" cantate "in stil" care merita ascultate, dar va las pe voi sa le descoperiti cand aveti timp si chef. Merita.

Am zis

Nu voi reusi niciodata:

1. sa fiu pozitiva. Nu pot sa vad binele intr-o situatie de rahat nici daca mi-l arati cu batul. Prefer sa ma resemnez, decat sa ma mint singura.

2. sa ma prefac si sa fac ceva ce nu-mi sta in fire, chiar daca stiu ca, tinand-o tot asa, o sa se sfarseasca prost. Nu-s dispusa sa platesc preturi prea mari pentru a nu ajunge in situatii de care mi-e frica. Uneori prefer tactica strutului, alteori am incredere ca Cineva acolo sus ma iubeste, dar de cele mai multe ori ma arunc cu capul inainte, pe principiul "fie ce-o fi", insa nu prea pot sa fac compromisuri. Stiu, in schimb, sa fiu diplomata si sa-mi tin gura.

3. sa plang cu hohote de fata cu cineva.

4. sa nu ma mai rusinez de dezordinea dinauntru cand imi intra in casa musafiri neanuntati sau anuntati pe ultimii doi metri, chiar daca toti vor spune ca au venit sa ne vada pe noi, nu dezordinea.

5. sa traiesc lasand impresia ca am foarte multi bani. Nici nu am, dar si daca as avea, n-as face atatea gesturi incat sa se vada ca am. 

6.Si ca o consecinta a nr. 4, nu voi  mai deveni sociabila niciodata. In loc sa-mi intre in cap ca trebuie sa imi placa sa primesc musafiri, mie mi se intareste convingerea ca nu-i asa. Nici sa merg in casele altora nu-mi doresc si in general nu-mi doresc alte voci externe, numai ca sa nu le mai aud pe cele interne. Mie imi place ce-mi spun eu si nu vreau sa ma reduc la tacere, in timp ce altii ajung sa ma plictiseasca dupa primele cinci minute de monolog, caci conversatie nu mai fac de mult timp.

7. Derivat din nr. 6, numar pe degetele de la ambele maini persoanele din viata mea de om nesociabil si pe degetele de la o mana pe cei cu care intretin un dialog si asta, evident, cu placere.

8. Mi-e frica de singuratate, dar nu stiu cum s-o evit. Stiu precis ca poti fi singur chiar daca esti inconjurat de o multime de oameni, dar la fel de bine poti sa nu mai fii singur daca nu inchizi poarta spre suflet. Mie mi-e teama s-o mai las deschisa.

Proconsul - Un om mai bun (Official Video)

Asta asa, ca sa ne mai clatim un pic sufletul.
Chit ca n-aveti chef de vizionat, eu va sfatuiesc sa apasati pe play. Veti ramane surprinsi.

Exercitii la birou - Fiziolife Medica - www.fiziolife.ro

Cam cum e la mine la tara

Cu toate ca nu mai pot spune ca-s 100% la tara, caci majoritatea caselor de pe aici sunt viloaie locuite de oraseni, inca mai avem tarani.
Le spun tarani in sensul acela peiorativ, caci intelepciunea populara i-a numit de mult asa pe cei care nu stiu sa se poarte, sensul initial al cuvantului pierzandu-se in negura vremii.
Asadar, taranul este acel individ macinat de frustrari, invidios pe tot ce misca, care pentru ca el nu are ar vrea sa n-aiba nimeni si care face, dintr-o lipsa de educatie, mai mult rau in jurul lui, purtandu-se fara nici o urma de bun simt sau buna crestere. Pentru el colectivitatea nu exista, sau exista doar ca sa aiba in fata cui se fali. Exista el si restul.
Parca n-are nimic de-a face cu imaginea despre acel locuitor al satului care munceste pamantul sau creste animale si-si castiga traiul din munca de zi cu zi, care are acel bun simt al strabunilor, ce il invata sa respecte tot ce e de respectat si sa dezaprobe cu intelepciune toate deraierile de la drumul cel drept ale consatenilor lui, nu?  Atunci astuia cum sa-i mai spunem?
Oricum, eu din astia nu prea mai vad in jur. In schimb, vad cu duiumul din ceilalti.

Am in preajma cateva specimene: unii care dau  manele la tot satul (se stie, daca lui ii plac, trebuie sa se stie peste tot ce asculta el, ca-i convins ca are gusturi fine si vrea sa-i cultive si pe ceilalti, nu? Nu se poate concepe sub nici o forma ca ceea ce face el e o manifestare de prost gust, ca de ghiolban, nuuuu!); unii care se plimba noaptea cu ATV-ul, facand un zgomot infernal si alarmand toti cainii de prin curti; avem si specimenele "moderne", beizadelele care se plimba noaptea cu barca pe lac, pe lacul arie protejata ...
Cei mai rai dintre toti, insa, sunt cei care-si mananca de sub unghii si care, in loc sa plateasca vidanja, prefera sa-si deverseze fosa pe terenul de langa casa!
Sa va fereasca Domnul sa aveti de-a face cu asemenea vecini! Sunt mai rai decat cei cu bormasinile de la bloc, mi se par mai rai si decat manelistii, mi se par MOARTEA!
Am in dotare asa ceva. Ba mai mult, suspectez ca ar fi chiar doi care se dedau la asemenea practici, caci de multa vreme vidanja nu mai face carare spre ei ...
Ei, ce-i mai tare si mai tare este ca acestia nu se suporta cu manelistii, asa ca ce sa vezi? De Sfanta Maria, care pentru manelisti nu era sfanta deloc, acestia au pus de-un mare chef. Se bucurau nevoie mare ca Maica Domnului trecuse la cele sfinte. Ei, au scos boxele din dotare mai pe-nserat, au incins gratarele si da-i petrecere! Vuia cartierul, dar ce puteai sa faci? Era frumos afara, oamenii profitau, nu? Nu erau singurii, dar erau cei mai zgomotosi.
Dupa vreo ora, doua, de vacarm, ce sa vezi? Invidiosi pe distractia lor (alt cuvant omniprezent in gura taranului, el orice face face pentru distractie), cum s-au gandit vecinii sa le strice cheful? Au pornit pompa si au deversat fosa! Nu se mai putea sta afara, dar nici in casa. Manelistii au spart gasca si s-a facut liniste, dar ce sa mai faci cu linistea acum, cand oricum nu mai puteai deschide geamul?
M-am apucat de injurat in gand, ce era sa fac?!
Mai rau e ca se repeta des aceasta poluare si realmente nu stiu ce-as putea sa fac, concret. Cel pe care-l suspectez n-ar recunoaste in veci ca face asta. Politia nu cred ca s-ar baga, iar daca-l acuz pe unul si e vinovat altul, ce-am facut? Si cum sa verifice cineva? Cad eu de ...
Asa ca uneori as vrea sa ma fac taranca. Precis as sti cum sa rezolv problema, sau macar as putea sa miros duhoarea aceea fara sa ma deranjeze, ca doar e a mea, nu?

EDITARE ULTERIOARA: am gasit un termen mult mai bun care sa-l inlocuiasca pe cel de taran in sensul peiorativ: țărămbete. Da, aceia nu sunt tarani, ci țărămbeți. Taranul isi are nobletea lui in limba romana, totusi.

La slujba

M-am framantat indelung, am amanat, apoi am decis, m-am razgandit, mi-am luat angajamentul si dupa lupte interne cu mine insami, m-am dus, in sfarsit, la liturghie la mine in sat. 

Intr-o frumoasa si insorita dimineata de duminica, mi-am facut crucea crestineasca si am pasit peste pragul bisericii, cu piciorul drept, sperand, desigur, la ce e mai bun pentru suflet. Slujba era deja inceputa, dar n-aveam de gand sa-mi aduc mustrari constiintei. In fond, ce e facut cu forta, graba si sila aferenta, e degeaba. Cuvantul de ordine avea sa fie de acum inainte impacarea. 

Impacarea mea cu mine mai intai, apoi cu restul celeilalte lumi, mai vasta si mai cuprinzatoare decat ar putea fi vreodata lumea mea interioara. Zen. 

Cum la mine in sat nu prea mai e lume veche  - cei mai multi au vandut si au plecat la copii la oras, iar orasul a cumparat de la ei si a venit la sat, dar numai in concediu - in biserica nu era prea multa lume. Am gasit repede doua locuri goale in partea stanga, pe scaunele asezate de-a lungul peretilor, chiar in fata, aproape de mijloc, sau de locul acela unde se oglindeste bolta si unde babele spun ca e foarte bine sa stai, ca acolo se pogoara Duhul sfant. Ne-am asezat. Ne-am facut una cu mediul, dar asta abia dupa ce am fost analizati din cap pana in picioare de cele cateva femei asezate mai la intrare, pe dreapta. Ce ciudat - stiam ca pe dreapta stau numai barbatii in biserica ...

Exista un moment in timpul slujbei cand parintele intra in altar si in locul lui cineva citeste o "lectie" - mie asa imi place s-o numesc - despre evanghelia citita in acea zi.

De data asta randul ii venise unui batran. Sedea in strana, cu cartea deschisa pusa pe pupitrul inalt de-i venea pana aproape in dreptul ochilor. Ochelarii cu rama groasa si neagra il ajutau destul de bine, caci cuvanta cursiv si parca fara efort. Avea vocea cam stinsa, fara vlaga, dar daruirea cu care ne citea textul clarificator il facea sa se auda destul de bine.

Din spate, printr-o ferestruica cu vitraliu, lumina ii cadea imprejurul capului, asa ca fata nu se distingea aproape deloc, parea invaluita intr-un semiintuneric cetos. Sprancenele groase pareau a umbri niste gavane si asa ghiceai ca intre ele era fata batranului. 

De obicei, cam tare de ureche fiind, am senzatia ca daca privesc omul care vorbeste, aud mai bine. Ma uitam catre el, asadar, dar nu-mi era de mare folos. Statura lui garbovita si picioarele mai mult indoite si aproape tremurande ma faceau sa-mi fie mila de el. Ma gandeam ca e un efort mare, la varsta lui. Priveam aproape in gol nu la el, ci inspre el, cand am remarcat ceva ce mi-a captat apoi atentia definitiv. Omul avea doi dinti din fata, incisivii, imbracati in metal argintiu si ori de cate ori rostea un cuvant, incisivii lui "luminau". In intunericul fetei, alaturi de gavanele ochilor, cei doi dinti argintati, dezvaluiti sacadat in ritmul zicerii, alcatuiau punctele cardinale ale fetei omului. 

Cand ochii mei, proptiti neintrerupt pe dintii omului, n-au mai putut duce concentrarea la aceeasi intensitate si au facut contururile sa se dizolve, mi-am dat seama cu ce semanau acele doua puncte sclipitoare: cu ochii pisicilor in noapte, cand ii lumineaza farurile masinii.

Cam asta am priceput eu din toata slujba, ca evanghelia mi-a fost explicata de doi ochi de pisica, in noapte. Cauta de intelege semnificatia acestui fapt nu foare crestinesc ...

Si unde mai pui ca batranelul meu, dupa slujba, s-a suit destul de sprinten la volanul unei Toyote si dus a fost, cu o viteza si o indemanare ce o depaseau cu mult pe a mea!

Panseuri cu panselute

Ingrijitoarea de la noi de la serviciu este o fire foarte vesela, optimista si-si face cu bucurie treaba, in pofida salariului mic pe care il are.

Eu sunt trista, pesimista si-mi fac treaba cu naduf din cauza salariului mic pe care il am.

N-as face schimb cu ea insa, cu toate ca ii admir seninatatea si pacea.

Dimineata vad lucratorii de la "spatii verzi" cum merg ei incolonati si foarte veseli spre locul de munca.  Nu cred ca au salarii mici, nu stiu de ce. Datul la sapa si plantarea de panselute pe bani frumosi, in aer liber, impreuna cu alti oameni "senini" mi se pare o meserie buna, dar pe care pui greu mana. As face schimb cu ei, dar nu cred ca m-ar tine fizicul la datul cu sapa si psihicul la ascultatul manelelor si al limbajului de mahala. 

As vrea sa fim senini cu totii, indiferent cat de solicitanta din punct de vedere intelectual ne-ar fi munca, dar se pare ca hartiile si cifrele nu ne predispun la asa ceva, ci dimpotriva. In jurul meu toti oamenii cu munca de birou sunt cu norul deasupra capului. Daca nu-l genereaza ei, au grija altii sa-i doteze, pe principiul "daca asta-i zambaret, inseamna ca n-are destula treaba, ia sa-i dam la cap". 

Vreau o lume cu oameni senini, buni, increzatori, optimisti sau care macar sa simuleze ca-s asa! In timp se vor crede si ei pe ei insisi, inceputul e mai greu.