Dacă-mi dai şi mie ceva, te las să ne pozezi

Un copil al străzii din Iaşi, cu un cuţu cu cojocel:

Inginerii (atenţie, post foarte lung!)

Am primit pe mail un articol foarte fain, dar din păcate nesemnat. O să-l reproduc identic, cu menţiunea că nu-mi aparţine şi nici nu ştiu al cui e, dar îmi place şi nici că se putea spune mai bine ce sunt inginerii (şi de ce E ei mai buni - sic!):

A trecut ceva vreme de când un tip care-si extrage inspiratia si verva din plicul cu praf alb, raspunzând totodata la numele de "Gheorghe. Andrei Gheorghe",declara ca inginerii nu pot fi considerati intelectuali. Suficienta vreme pentru a ma calma. Din pacate, un recent articol de presa (când am sa gasesc referinta am sa o trec în aceasta paranteza) separa iar intelectualii de ingineri, cu precizia unei lopeti tâind o brazda într-o groapa de balegar. Autorii articolului spun, nici mai mult nici mai putin, ca PSD este un partid al inginerilor, pe când bravele noastre forte de dreapta ar fi predominant umaniste(cât pot fi de umanisti avocatii). Ma rog, afirmatia nu e atât de jignitoare pe cât este de falsa. Ce m-a enervat însa este ca în articol au fost grupate câteva pareri ale unor persoane suficient de cunoscute, niciunul având legatura cu profesia de inginer, care încercau sa explice aceasta polarizare. Printre platitudini specific umaniste, s-a ridicat la suprafata (de fapt s-a ridicat mirosul) o caracterizare emisa de balena societatii civile românesti, Alina Muget Pipi-Pipi. O definitie concisa, emisa, probabil, între doua cotlete de porc: inginerii sunt tehnicienii lui Ceausescu. Sau cam asa ceva.

Deci inginerii nu sunt intelectuali, inginerii sunt PSD-isti, pentru ca de fapt ei sunt tehnicienii lui Ceausescu. În mod normal, aici ar trebui sa bag o tirada asupra utilitatii inginerului în societate, sa-i sugerez doamnei Pipi-pipi sa renunte la computerul pe care îsi scrie emanatiile (nu sunt sigur ca foloseste asa ceva, totusi), sau sa-i sugerez ca ar fi cu vreo doua sute de kilograme mai slaba daca ar merge pe jos în loc sa foloseasca masini sau alte mijloace de transport, sau ca în lipsa inginerilor ea ar trebui sa stea afara în frig, neîncapând pe gura pesterii... Dar nu vreau sa spun aceste lucruri, pentru ca sunt prea simtit. În schimb, voi încerca sa explic hoardei umaniste ce creatura este inginerul.

Sa începem cu începutul...

Scoala generala si liceul

Foarte rar inginerul straluceste la învatatura, nu pentru ca nu ar avea materie cenusie deasupra gâtului, ci pentru ca nu suporta sa învete pe de rost texte si comentarii la limba româna, sau nume si ani la istorie. Asta nu înseamna ca uraste materiile respective - poate citi cu placere o carte, doar ca îl enerveaza notiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru ca inginerul nu e tâmpit. Totusi, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (stiinta chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesita matematica, asa ca nu are de ales si o va învata. Desi nu va avea mediile cele mai mari din clasa, viitorul inginer va avea satisfactia ca el este posesorul unor cunostinte si abilitati pe care colegii lui le vad inaccesibile, si în acelasi timp poate sa-si spuna linistit ca nu ar fi o mare problema pentru el sa exceleze la celelalte materii, doar ca nu vrea. El e cool.

Facultatea

Inginerul nu se streseaza foarte mult în facultate... desi are de mers la laboratoare si are de facut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul si cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va gasi întotdeauna timp pentru distractie, socializare, sau pur si simplu pentru stat degeaba. Pe când studentii celorlalte facultati sunt lipsiti de griji ca pasarea cerului, sau coplesiti de griji ca un animal ierbivor, viitorul inginer este echivalentul studentesc al animalului de prada: 90% din timp doarme si se joaca, dar în restul de 10% reuseste sa mobilizeze o impresionanta energie în scopul finalizarii unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu conteaza pentru el, cu suficienta cafea sau Coca Cola la dispozitie. Dupa ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantitati impresionante de etanol si programul lejer este adoptat din nou.

Locul de munca

Inginerul nu este un "workaholic" , dar va munci bine daca îi place ceea ce face sau daca este al dracului de bine platit. Nu este neaparat obsedat de bani (daca era s-ar fi facut economist sau avocat), dar nu-i place nici sa faca implozie intestinala. El va încerca, dar nu va reusi decât rar, sa mentina ritmul de viata din facultate, 90% frecat de menta, 10% efort intens. Al dracului patroni nu-l lasa. În general este un tip orientat, care daca vede ca meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezita sa se reprofileze. "Lipsa lui de cultura", "incapacitatea lui de a comunica", sau "gândirea lui de soarece de laborator" nu-l încurca: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes.

Cultura

Cultura nu este o componenta vitala a unui inginer, dar nu este obligatoriu sa lipseasca. Un inginer va citi o carte, va asculta muzica si va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face placere, fara sa se gândesca la faptul ca prin asta el îsi face upgrade la nivelul de cultura. Daca prefera o carte care descrie o metoda ingenioasa de a lichida pe cineva, urmata de o metoda si mai ingenioasa pentru aflarea vinovatului, în locul unei carti care descrie lamentarile si psihozele unui bosorog sau ale unei femei la menopauza, asta e pentru simplul motiv ca inginerul nu are chef sa vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lauda altora cu cât de cult este el. Daca prefera sa vada cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichideaza câte 50 de dobitoci per film în loc sa vada "capodoperele" lui Mircea Danieliuc sau Cristi Puiu, asta este pentru ca filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. Si un inginer nu citeste niciodata poezie, decât daca vrea sa impresioneze o femeie, ceea ce pâna la urma este un lucru laudabil si îl iertam.

Etica

Adevaratul punct slab al inginerului este etica, si probabil ca acolo bate si madam Pipi-Pipi când vorbeste de tehnicienii lui Ceausescu. Inginerii în general se ocupa sa construiasca dispozitive, fara sa-si faca prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de natura financiara. Inginerii fac bombe nucleare si rachete ghidate nu neaparat pentru ca sunt platiti pentru asta (dar nu strica) si nici pentru ca le-ar place foarte mult sa ucida oameni (nu mai mult ca altor barbati, cel putin), ci pentru ca sunt dispozitive complexe, de înalta precizie, si e o placere sa arate ca pot face asa ceva. E
cool!

Acasa

Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalti oameni în viata de zi cu zi... cu exceptia faptului ca el este în stare sa schimbe un bec ars, sa monteze o priza sau un întrerupator, sau un cablu TV, si nu trebuie sa duca calculatorul la reparat daca are un virus sau daca vrea sa-si instaleze un modem. Inginerul nu stie ce e aia Tech
Support.

Rezultate

Care este totusi diferenta dintre ingineri si umanisti? Exceptând pregatirea de specialitate. .. Diferenta între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfectionarea si întretinerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, constructii, programe software... Umanistul are ca scop educarea si perfectionarea oamenilor si a societatii (asta pentru ca eu, ca inginer, le definesc lor un scop, pentru ca ei singuri probabil ca-si închipuie ca trebuie doar sa existe pentru a lumina lumea cu prezenta lor). Scopul inginerilor este atins: tehnologia progreseaza de la un an la altul, si este clar ca ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neaparat mai frumos, dar aici nu e treaba noastra). Dar scopul umanistilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiti, mai generosi? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci ciocul mic...

Cine eşti?

In urmă cu ani buni de zile am vrut să-mi schimb jobul. M-am dus la un interviu. Acolo unde lucram deja eram o şefă. Cel care îmi lua interviul era deranjat de asta, pentru că nu-mi putea oferi o poziţie similară şi nici perspectiva de a ajunge vreodată o şefă, că nu era loc. Mi-ar fi dat, în schimb, bani mai mulţi, dar nu i se părea suficient. Nu putea trece peste absurdul situaţiei, nu putea să conceapă că aş părăsi o funcţie pentru nicio funcţie never ever.

La început am crezut că-şi bate joc de mine.

- Nu am nevoie de funcţii, domnule, n-am veleităţi din astea, nu-mi doresc "imagine", "putere", "importanţa poziţiei". Eu vreau doar să fac ceva ce-mi place şi să fiu plătită pentru asta.

- Nu există oameni care să nu-şi dorească ce-aţi spus. Orice om vrea să fie important, vrea mărire şi slăvire. E în natura omului.

Ne-am despărţit în termeni amiabili. Nu mi-a dat postul.

De atunci am rămas obsedată de ce mi-a spus şi încerc să-mi dau seama dacă a avut dreptate. In privinţa mea nu a avut, căci chiar sunt genul care să se mişte cât mai puţin, minim de efort cu maxim de confort (rezultat, măi! :) ). Proslăvirea şi urcatul importanţei la cap consumă energie aiurea. Dacă nu eşti deştept, ajungi să nu mai fi atent la pericolele din jur şi cazi repede de acolo de sus şi când dai cu fundul de pământ, te loveşti rău. Dacă eşti deştept, odată cu funcţia primeşti şi o serie întreagă de belele pe cap, balast.

Cu toate astea, am constatat că cei mai mulţi oameni îşi doresc să fie, sau măcar să pară importanţi. Nu contează cum, contează doar ca alţi oameni să se uite la ei cu admiraţie pentru ce fac/spun ei. Majoritatea se dau mai deştepţi ca toţi în cel puţin un domeniu. Acolo sunt ei tari şi scot asta în evidenţă de câte ori au ocazia. Mulţi vorbesc despre ce fac ei la serviciu şi cât sunt ei de neînlocuit. Viaţa demonstrează că, oricât de cinic ar părea, nimeni nu e de neînlocuit. Dacă îşi fac treaba bine la job şi nimeni nu îi laudă pentru asta, încep să se laude singuri, dar nu direct, ci prin lamentări - cât de mult au muncit, câtă treabă li s-a dat, cât de puţin timp au avut la dispoziţie ca s-o facă, cât sunt acum de obosiţi şi de oprimaţi, dar ce treabă perfectă au făcut.

Mă lungesc prea mult cu postul ăsta şi nu mai am ce spune nou, mesajul l-am sugerat. Rămâne de văzut cine procedează corect, lăudăroşii (veleitarii) sau modeştii (aproximativ egal cu comozii)? E de judecat asta fără a ţine seama de interesele materiale ale fiecărei categorii. Psihologia sigur are o explicaţie sau un răspuns. Vreau să-l aflu de la viaţă, însă.

Despre je, moa, me, mine 2

Se întâmplă lucruri. Dacă scriu despre ele, înseamnă că nu sunt bune. Acum am ocazia să verific dacă:
1. îţi poţi păstra calmul în situaţii de criză;
2. ajută la ceva să îţi păstrezi calmul în situaţii de criză;
3. te poţi descurca şi singur în viaţă;
4. cei care încearcă să se dea prieteni chiar sunt prieteni;
5. e mai bine să keep a low profile şi să-ţi vezi de treaba ta, sau ...
Tâmpenii. Cu toate astea, o să revin cu rezultatele "cercetării".

Update cu răspunsuri:
1. doar aparent. In interior eşti încă agitat;
2. ajută la păstrarea aparenţelor. Nu cred că gândeşti mai bine, dar cred că faci mai puţine prostii decât dacă ai acţiona impulsiv;
3. nu. ai nevoie de cel puţin un prieten;
4. nu;
5. da.

Injurături

Am descoperit o înjurătură plină de miez: "eşti degeaba!".

Apocalipsa reloaded

Prin 2000 sau când a ieşit PSD victorios la guvernare, am avut sentimentul că vine apocalipsa. Mi se păreau a fi adunătura de oameni care poate face cel mai mare rău ţării ăsteia. Mult bine n-au făcut ei atunci, au avut un stil de "cine mişcă, mişcă mort", mai ales la nivel de executiv, dar să las asta. A venit vremea schimbării, în 2004, când am zis că gata, s-a terminat cu dictaturile comuniste, au venit liberalii şi democraţii la putere, trebuie să se schimbe ceva. S-a schimbat, pe ici pe colo, prin părţile neesenţiale. Destul de dezamăgitor.

Acum s-a schimbat modificarea schimbării. S-au adunat hoţii laolaltă, şi-au dat mîna peste ţară şi să te ţii, nenică! De când s-a numit guvernul ăsta, eu personal n-am avut nici măcar o zi sentimentul că e pentru mine, ci că e din ce în ce mai mult împotriva mea. N-au luat încă nici măcar o singură măsură care să nu poată fi contestată, nici măcar una care să-mi dea certitudinea că ştiu ce fac, nici o cifră pe care au vehiculat-o n-a fost fundamentată. Au ce au cu profesorii, ba le dau, ba nu le mai dau şi-i mai şi transformă în duşmanii poporului. Pensionarii le stau în gât şi nu ştiu ce să facă să le mai închidă gura şi să-i mai aburească cu 2 lei în plus la o pensie şi aşa mizerabilă. Somerii ... pe ăştia îi bagă doar în statistici, îi numără şi contemplă senini cum creşte numărul lor. Se roagă la stele ca acesta să nu depăşească prognozele lor.

Cursul de schimb a luat-o razna. Isărescu, singurul care părea că mai ştie ce face, s-a dat la fund, nu prea mai iese pe sticlă. Măcar de-ar face în tăcere ce ştie el mai bine şi să ţină cât de cât un control al banilor, că de la guvernanţii ăştia dezorientaţi nu mă aştept la nimic bun!

Preţurile ... eh, ştim cu toţii.

Oamenii care muncesc şi pe care guvernul îi poate controla - bugetarii - se dovedeşte că sunt o plagă pe buget. Le tăiem tot! Mama lor astăzi şi mâine, gata cu lăfăiala în banul public, le tăiem prime, le tăiem sporuri, le tăiem ore suplimentare, stimulente, tot tot tot! Ce înseamnă nesimţirea asta?? Poate ne supărăm şi le tăiem şi salariile şi îi obligăm să ne plătească ei pe noi că-i guvernăm atât de competent şi responsabil!

Măi guvern, măi Boc, nu vrei să ştii ce ţi-ar ura oamenii din ţara asta, crede-mă. Vezi cum faci ca apocalipsa asta să aibă, totuşi, un happy end pentru popor, nu pentru voi, că voi sunteţi oricum sortiţi pieirii, dar măcar nu trageţi şi ţara după voi în mormânt.

Politeţea, bat-o vina

Că omul nu poate trăi fără legi şi reguli, e un fapt. Dacă nu-l obligi să le respecte, le faci degeaba. Dacă nu le faci, se naşte haosul, ştim cu toţii de ce.

Există nişte reguli pe care le-am inventat "just like that", imho. Regulile de politeţe. Bine, nu toate sunt absurde şi inutile şi evident nu toate sunt respectate. Nerespectarea unora nu produce chiar nici un rău. Nu ştiu codul bunelor maniere pe de rost, dar o să iau numai câteva exemple:

1. barbatul este prezentat femeii, cel mai tanar celui mai in varsta, iar gradul mai mic celui superior. Că dacă nu, ce? Rămânem nişte iluştri necunoscuţi dacă nu se respectă ordinea asta? Ne scade rangul şi orgoliul nostru rănit ne face să urlăm de durere? E o convenienţă dintre cele mai inutile.

2. când un om strănută, cei din jur îi urează de toate, de la noroc, până la sănătate. Păi de ce? Ce mare şmecherie a făcut omul ăla că a strănutat? N-are nici un merit în asta şi nici nu e vreo mare realizare, ca să merite atenţia sporită a celorlalţi. A, că prin urările tale speri să-l fereşti de boală, s-ar mai înţelege, dar nu s-a dovedit niciodată că asta ar funcţiona, aşa că dacă tot îi doreşti omului binele, ai putea găsi alte ocazii, mai puţin penibile, de a îi aduce la cunoştinţă asta. Iese oricum în evidenţă prin numărul de decibeli pe care îi aruncă în jur, împreună cu stropii de salivă plus (opţional) viruşii şi microbii aferenţi, nu mai e nevoie să îi şi "atragi atenţia".

3. urarea "poftă bună" când cineva se apucă de mâncat sau chiar mănâncă. Păi să fie clar, mie dacă nu mi-e foame, nu mănânc. Dacă îmi e foame, înseamnă că o să am şi poftă şi chiar dacă n-o să am, faptul că mi-o urezi nu o să mi-o aducă. Cel mai rău e atunci când sunt surprinsă asupra faptului. Am reuşit să-mi scot cu discreţie mâncarea, am reuşit să iau prima îmbucătură şi deodată, POC! POFTA BUNA! Eu sunt evident cu gura plină şi de fiecare dată simt că-mi stă mâncarea în gât. Ar trebui să spun mulţumesc, dar ... nu vorbesc cu gura plină. Până termin de înghiţit, s-au scurs secundele regulamentare de răspuns. Dacă doar dau din cap a mulţumire, cel ce mi-a urat de regulă nu se mai uită, deci nu mă vede. Eu pic de nesimţită. Lăsaţi oamenii să mănânce liniştiţi, că nu i-a forţat nimeni să îşi bage mâncarea în gură!

4. Salutul, cu toate regulile care ţin de el, multe şi stupide. Eu aş renunţa la el definitiv. Inainte vreme am impresia că era necesar pentru ca oamenii să demonstreze că nu au arme la ei sau că au intenţii bune. Azi, e doar un tic verbal social. Saluţi în fiecare dimineaţă fiecare om cu care te-ai mai văzut şi ieri şi alaltăieri şi aşa mai departe. Nu foloseşte nimănui, nu ne devenim nici mai simpatici, nici mai antipatici unii altora, arme nu mai purtăm la noi, aşa că la ce bun?

Mai sunt multe altele, dar nu mai am chef. Over.