Azi

Sunt zile peste care aş vrea să trec. Aş vrea să mă pot închide undeva, într-un cub mat, să nu-mi fie foame, sete, să nu vreau la baie şi să stau acolo fără să văd şi fără să aud nimic. Să treacă măcar câteva ore din ceea ce trăiesc uneori, fără ca eu să ştiu de ele.
In jur lumea e nervoasă. Unii sunt nedreptăţiţi şi jigniţi de ceva/cineva şi se revoltă. Alţii ştiu că au greşit, dar ţipă mai tare, pentru că atacul e cea mai bună apărare. Unii sunt blazaţi, alţii sunt romantico-dulcegi. Toţi au câte un motiv pentru care se mişcă, vorbesc, ascultă, se agită sau stau calmi.
Mie toate motivele lor îmi sunt indiferente. Mă trezesc deranjată de forfota din jur, pentru că nu o înţeleg şi nu mă pot integra în ea. Nu ştiu nici măcar dacă ar trebui să mă integrez.

Comerţul capitalist ...

... sau ce pricepută-s eu să iau ţepe.
Nu de mult, la Iaşi, am laut una bucată ţeapă la Carrefour-ul de acolo, când vânzătoarea "a uitat" să-mi mai bage în sacoşă ceva produse ... M-am mirat de ce a făcut moaca aia aşa de ciudată când i-am lăsat un rest consistent.
Zilele trecute m-am dus la un doctor cu plată. O căciulă de bani am lăsat la el, m-am ales cu două reţete pe care ar fi trebuit să le plătesc integral. Când am aflat cât costă, am zis să mă duc la medicul de familie, să-mi compenseze ce se poate compensa din ele. Mi le-a compensat omul, dar nu gratis, desigur. Oricum, după calculele mele, trebuia să ies cu câteva sute de mii mai ieftin.
Azi mă duc să-mi cumpăr medicamentele. Miza era mare, trebuia să găsesc o farmacie care să aibă tot ce scria pe reţetă, altfel toate eforturile ar fi fost în zadar, căci reţeta se lasă la farmacie, nu se ia înapoi ca să poţi lua din altă parte ce n-ai găsit acolo. Abia la a patra farmacie am găsit aproape tot, mai puţin un produs, care nici nu era colosal de scump dacă îl cumpăram cu preţul integral. Convin să cumpăr de acolo tot. Mi se face şi card, ca să mi se aplice o reducere. Ce m-am scos, zic!
Farmacistele, două la număr, încep să se agite pe-acolo, caută prin sertare, se sfătuiesc între ele, pun în pungi, bat pe computer, bat pe casa de marcat, se mai uită pe reţete, activitate febrilă, ce să mai!
La sfârşit mi se prezintă aparatul ăla unde tre să bagi codul PIN când plăteşti cu cardul. In timp ce băgam codul, am văzut foarte fugitiv suma pe care aveam s-o plătesc, ce mi s-a părut suspect de mare. Cine ştie, îmi zic, o fi fost vreun cod, ceva ...
Plătesc şi mi se dau "produsele". O sacoşă întreagă de medicamente. Mi se scoală un pic părul pe spinare, dar îmi zic că poate că sunt seringile voluminoase, ca aveam 30 de bucăţi ...
Ajung acasă şi încep să desfac sacoşa, să văd ce am cumpărat, având alături cele două reţete iniţiale, întru lămurire. Identific destul de rapid medicamentele de pe reţetă, le pun separat şi constat că încă mai am cam tot pe-atâtea în sacoşă. Le scot şi pe alea, mă uit la ele, mă uit la reţete ... nu se pupă de nici o culoare. NU STIU CE SUNT ALEA SI DE UNDE AU APARUT!
Am o jumătate de sacoşă de pastile pe care am dat o grămadă de bani şi nu ştiu ce să fac cu ele! Nu ştiu de ce mi le-au dat farmacistele, dar cumva înclin să cred că mi-au vândut şi ce scria pe reţeta compensată (în mare parte, substanţa activă) şi ce scria pe celelalte două, deşi le spusesem clar de la început că nu vreau decât "o tură" din fiecare. Cu medicamentele înapoi mi-e că mă duc degeaba ... aşa că m-am scumpit la tărâţe.

Solidaritate canină ...

... sau, din nou, de ce cred că animalele sunt mai bune decât oamenii:


Stirea a apărut pe ProTv şi spunea aşa:
Camerele de supraveghere instalate pe o sosea din Cuba au surprins un caine facand eforturi impresionante pentru a duce la adapost trupul zdrobit al unui alt patruped, calcat de un camion.
Cu toate ca masinile vajaiau pe langa el, inimosul animal nu s-a dat batut. Iar scena este cu atat mai tulburatoare, cu cat n-a oprit nici macar unul dintre zecile de soferi aflati in trafic.
Nu se stie daca cele doua animale erau mama si pui, simpli tovarasi sau a fost un gest spontan de solidaritate canina.

De la o extrema la alta

Aseară am sunat-o pe mama să o întreb ce-a mai făcut cu nenorocitul de canal de deversare care se înfundase şi refula la ea în baie şi pentru a cărui desfundare a fost nevoie ca oamenii de la primărie să sape la baza blocului. Se rezolvase, contra a 5 milioane şi ceva de lei. Bun.

Intre timp, ieşise în oraş să scoată bani de pe cardul de pensie şi pentru că oamenii de la primărie nu au catadicsit să dea cu sare pe jos, a fost polei, ea a alunecat şi şi-a rupt mâna. Foarte rău.

Azi aveam examen de grad. Destul de mult de învăţat şi mai ales de reţinut. Eu cu memoria nu stau nici măcar cum trebuie. Foarte rău.

Azi am dat examenul, am constatat că am reţinut ce trebuia de reţinut (mă rog, cam 90%), am scăpat, m-am relaxat. Bun.

După examen, am sunat-o pe mama. Nu are fractură. Excepţional.

Tot azi

Mi-am uitat telefonul la servici pentru a doua oara saptamana asta. Convinsa fiind ca se intampla ceva cu mine, m-am gandit sa-mi fac bioritmul. Ta-daaaaaa! Asta era! Evrika!
Azi am avut o scuza:

Bioritm fizic
		-99.8%
Bioritm emotional
		100%
Bioritm intelectual
		-99.9%
Bioritm intuitiv
		32.5%

Bioritmul fizic: ciclul fizic de 23 de zile urmareste puterea fizica, rezistenta si starea sanatatii tale. Reprezinta vitalitatea pe care o ai. O valoare mare inseamna ca ai multa energie, iar o valoare mica inseamna ca esti predispus la raceli, accidente etc.

Bioritmul emotional: ciclul emotional de 28 de zile urmareste stabilitatea si energia pozitiva a psihicului tau in viata, precum si capacitatea de a construi raporturi fericite si armonioase cu alti oameni. O valoare mare inseamna ca esti fericit, multumit etc, iar o valoare mica semnaleaza depresie si tristete.

Bioritmul intelectual: ciclul de 33 de zile este reprezentativ pentru dinamica intelectuala a ta, verbala, matematica, simbolica, abilitatile creative, precum si capacitatea ta de a aplicare ratiunea si analiza in lumea inconjuratoare. Reprezinta claritatea mentala. O valoare mare indica o zi buna pentru a da un examen, a invata ceva nou etc, iar o valoare mica indica o zi in care mintea iti este plecata la plimbare.

Bioritmul intuitiv: ciclul de 38 de zile a fost descoperit mai tarziu decat celelalte. Nu poate fi considerat un ciclu primar, ca primele trei. Totusi poate fi folositor sa stii cand poti avea incredere in "cel de-al saselea simt" al tau. Ciclul urmareste perceptia subconstienta si instinctele.

Azi

Azi am o stare de spirit ambiguă. Venisem bine la job, deşi cu plictiseala de rigoare asupra mea. Am citit un post pe un forum şi mi-a venit să plâng. Eu şi plânsul nu ne avem prea bine, ne cam ocolim unul pe altul când ne întâlnim. Postul era despre o pisică şi era foarte bine scris, dar extrem de înduioşător. Simţeam că n-o să pot să evit să-mi cadă lacrimile dacă nu mă opresc din citit (ar fi fost surprinzător pentru colegi să mă vadă şi plângând la monitor, că de obicei doar îl umplu de cafea când citesc ceva amuzant). Fix la momentul oportun a venit un coleg care avea treabă cu mine exact în acea clipă, înainte de orice altceva. Asta m-a scos de pe şine, nu în sensul că m-a enervat, ci că m-a debusolat. Ce treabă ar putea fi aşa de importantă într-un birou, încât să nu suporte două minute de amânare? S-a dovedit că asta nu. S-a rezolvat firesc, în câteva alte minute, dar eu tot deraiată am rămas.

M-a apucat meditaţia despre acest loc de muncă, sau despre orice loc de muncă în general. Mă gândesc de ce omeniile dintr-o ierarhie se diferenţiază între ele în funcţie de poziţia ocupată de om? De ce şefii se simt îndreptăţiţi să aibă o omenie mai mică decât a portarului? De ce bărbaţii şefi, în pofida studiilor, culturii, inteligenţei, nu se deosebesc de şoferii lor când vine vorba despre sex şi hărţuiala aferentă? De ce oamenii leneşi şi şmecheri şi proşti reuşesc să aibă o imagine mai bună decât oamenii muncitori, responsabili şi modeşti?

N-am fost niciodată o adeptă a modestiei, dar sunt un duşman înverşunat al tupeului şi laudei de sine. Greşesc. Trăim vremuri care pervertesc noţiunile. Bunul simţ şi delicateţea sunt luate drept slăbiciune. Dacă i-aş fi răspuns şi şoferului şi şefului aşa cum meritau, poate că azi nu mă mai simţeam aşa de prost, aşa de umilită, aşa de siderată de lipsa de bun simţ a amândurora. Poate. Poate că aş fi suferit tot eu alt fel de consecinţe mai apoi. Naiba ştie.

Oricum, nu mai am nici un chef de muncă. Nu mai am nici un chef de nimic.

Si bărbaţii ...

... tricotează. Azi am bântuit pe blogul tipului ăstuia şi am rămas cu un gust aşa ... ciudat. M-a captivat, însă, cu pozele cu pisoiul şi cu cât de mult îl iubeşte. Intr-un post de-al lui am găsit şi linkul ăsta, de care am de gând să mă ocup "când o să am chef", pentru că pe la jumătatea lui m-a apucat plânsul şi sunt încă la birou.

... plâng. Există un videoclip, il ştiu de pe blogul lui Carmen şi o să pun doar linkul către el. Prima dată l-am ascultat în maşină, într-o seară, în drum spre ţară. Am plâns cât n-am plâns când trebuia, de aceea nu mai am puterea să-l ascult şi pun doar calea către el. (Iată o coincidenţă. Intrând pe blogul lui Carmen ca să iau linkurile, constat că şi ea a scris, tot azi, despre bărbaţi. O fi ceva în atmosferă ... )

... cos goblen. Cunosc eu un domn, inginer de felul lui, care asta face pe post de hobby. N-o face rău deloc, dar na ...