Poate ca n-ar fi rau ...

... sa mai sterg praful si pe aici.

De acasa nu mai pot intra, caci nu s-a rezolvat blocajul pe care mi-l face antivirusul, asa ca daca ma prinde cheful de scris la birou si am si timp, mai bag pamatuful si pe aici.

Sambata s-a schimbat sezonul - din toamna foarte calduroasa (circa 20 de grade Celsius, pe medie, cu temperaturi dimineata de 13 - 15 grade), s-a ajuns la 1, 2 maxim 3 grade. A batut un vant de am zis ca-mi ia casa pe sus. A nins cu fulgi mari, mari de tot. De pe la intrarea in Bucuresti zapada s-a si depus. La noi inca nu.

Indata face C. o luna de la operatia de menisc. Recuperarea e mai grea decat am previzionat. Nici acum nu poate conduce. Daca la inceput ma inhamasem cu heirupism sa merg si sa vin cu maxi-taxi, dupa vreo saptamana de parcurs cei 7 - 800 m pana in statie, pe racorica si oarece intuneric, elanul mi-a scazut simtitor. Cineva s-a gandit sa-mi faca un bine si a rugat pe altcineva care sta foarte aproape de noi sa ma ia si pe mine dimineata. Asta, ca orice minune, a durat maxim o saptamana. Nu comentez.

A urmat ziua apoteotica Z, in care cursa de la 7:15 n-a oprit in statie, unde stateam deja si dardaiam de vreo 10 minute! Am crezut ca innebunesc! Urmatoarea avea sa vina abia peste o jumatate de ora. Mi-a venit sa plang de ciuda si de neputinta. Am facut - pentru prima oara in viata mea - autostopul, ia-ma nene sau cum s-o numi activitatea aia in care stai cu mana la 45 de grade de corp, milogindu-te practic de cei care trec sa te ia si pe tine. Nu m-a luat nimeni. Lumea e foarte grabita dimineata, reticenta sau nu stiu cum sa zic ca e. Am trecut cum am putut peste nodul in gat, am urcat intr-un autobuz pentru o portiune din drum, apoi in altul si tot asa, pana am ajuns cu mare intarziere la birou. 

M-am certat pe mine, m-am suparat pe neputinta de a conduce, mi-am facut promisiuni pe care stiam deja ca n-o sa le respect, cum ca o sa-mi iau inima-n dinti ... sau mai bine niste ore de condus mai intai, etc. Daca nu i se parea lui C. foarte, foarte greu de parcurs pe jos drumul pana la si de la  maxi-taxi, poate ca minunea nu s-ar fi intamplat. Cum avea de mers de acum si el, zi de zi insa la kineto, mi-a fortat un pic mana si m-a urcat la volan.

Recunosc ca nu m-am lasat foarte greu convinsa, caci deja mi se acrise si mie de neputinta mea. Prima zi a fost asa-si-asa, caci nu prea mai stiam ce si cum e (cred ca am doi ani de cand n-am mai condus ...) si oricum n-aveam incotro: a trebuit sa scot masina din service, unde statuse pana atunci si am avut noroc ca service-ul era fix pe soseaua de centura. De acolo - pe autostrada si am ajuns cu bine acasa. Circul a inceput a doua zi, cand a trebuit sa scot masina din curte, cu spatele, dar cum-necum am facut-o si o fac si pe asta. 

Cat sa fi trecut de atunci? Vreo 7 - 10 zile, nici nu mai stiu. Cert este ca incep sa ma prind cum e si cu scosul masinii, cu bagatul mi se pare ceva mai usor. Am ajuns sa circul cu 120 pe autostrada, sambata am fost tocmai pana la Urlati, insa in oras inca n-am curajul sa ma bag. Singura portiune de oras de pana acum este de la intrarea in Tunari pana la Carrefour Baneasa, unde las masina si iau autobuzul. Deocamdata e bine si asa, zic.