”Camino. O călătorie a Spiritului.” (5)

"Doborâte de însăși forța creației pe care o puseseră în mișcare, ele au devenit, mai degrabă, una cu creațiile lor, decât să rămână în unitate cu Zeitatea Divină. [...]
Arhanghelii Mihail, Ariel, Rafael și Gabriel au privit cu dezamăgire cum s-a desfășurat baletul virtual al evoluției distorsionate. Ei au privit cum sufletele frați, care își pierd controlul, încep să se încarneze în ființele pe care simțeau o imperioasă nevoie de a le controla. Aceasta a fost căderea originară din grație. [...] Ei și-au pierdut conștiința de a fi copii ai luminii și au căzut complet în planul material - experimentând nu numai durere, ci și senzualitate.

Aceasta este ceea ce s-a numit revolta lui Lucifer, sau influența luciferică. Lucifer înseamnă ”purtător de lumină” - așa cum erau aceste suflete ale Zeității Divine - dar, atunci când, prin propriul lor liber arbitru, au căzut din grația Divinității, ele și-au creat în ele însele propriul lor teren moral de bătălie. Deci, conceptul de rău este, în realitate, actul de îndepărtare de Zeitatea Divină, prin propria lor voință. Influența luciferică nu a venit de la o singură ființă rea - ci a fost, mai degrabă, o greșeală colectivă, făcută de sufletele originare care au uitat că ele au fost create pentru a servi Zeitatea, manifestând iubire divină pentru tot ceea ce există.”

6 comentarii:

Maria Nice spunea...

Cristina, esti mult, dar mult mai desteapta (decat astea, vreau sa spun). Fara suparare.

cristina spunea...

tu cum crezi c-a fost?

Maria spunea...

Cristina, eu nu consum droguri si nu-mi las imaginatia s-o ia razna... Daca am curiozitati de obicei citesc, selectiv, dupa indrumari calificate in domeniul respectiv. Chiar nu ma aventurez asa, in chestiuni serioase. Iar daca raman doar la stadiul de citit, fara aplicatii practice, consider ca de fapt nu prea stiu mare lucru.
Acum, hai sa luam numai o afirmatie de-aici - create sa serveasca zeitatea. Cand faci ceva care are rolul de-a te servi, te afli in egoism, nu in dragoste. Noi nu facem copii ca sa ne serveasca, oricine creeaza ceva n-o face ca sa-l serveasca - iar tu ai creat, stii ca n-ai facut-o ca sa-ti serveasca. Din toti pe care-i cunosc aici, mai mult sau mai putin virtual, esti persoana care se afla cel mai aproape de adevar, de-asta ma cam oftic, recunosc, ca parca nu vrei sa mergi pana la capat, sa afli cu adevarat...Hai ca ti-am raspuns la provocare!!!

cristina spunea...

Maria, nici eu nu consum droguri. Cat despre Shirley MacLaine, autoarea, nu bag mana-n foc, dar s-ar putea ca nici ea sa nu fi consumat, cel putin cat a scris cartea asta. Cartea este un roman, bazat pe pelerinajul ei "initiatic" pe Camino de Santiago. O cautare pe Google e de ajuns ca sa intelegem ce este Camino.
Revelatia ei mi s-a parut demna de luat in seama in masura in care descrie atat de frumos ceva ce fiecare dintre noi am fi vrut sa vedem - inceputurile omenirii. Ca este sau nu bazata pe realitate, n-avem de unde sa stim. Putem doar sa speculam. Cu totii facem doar atat, speculam, indiferent de sursele noastre de informare, indiferent de pregatire, de cultura, de mijloace de cercetare, de posibilitati. Nimeni nu detine adevarul, fiecare ne bazam pe ceilalti din jur si pe cei de dinaintea noastra. Care o fi fost primul om pe care s-au bazat mai apoi ceilalti?
Cat despre Dumnezeu, doar daca citesti VT si o sa-ti dai seama ca acea simpla afirmatie - "create sa serveasca zeitatea"- nu e nici pe departe atat de "falsa".
Nu o sa intru in polemici pe tema asta cu tine sau cu altcineva. Intrebarea mea n-a fost o provocare, ci o curiozitate. Nici pe departe nu sunt eu cel mai aproape de adevar, nici pe departe! Care crezi tu ca e capatul, insa? Si ce sa aflu cu adevarat? Cine are pe lume infatuarea de a spune ca detine adevarul? Cine poate sa-l creada?
Maria, multi ne punem intrebari. Raspunsurile cel mai adesea se afla in noi, dar nu stiu daca chiar conteaza. Important este ce simti si da, tare as mai vrea sa simt Iubirea!

Maria spunea...

Iarta-ma, m-am gandit ca n-a fost o provocare, dar uite ca inca mai am tendinte puerile de autoaparare!...
Cand am zis "capatul", m-am referit la o anume "intalnire launtrica" aducatoare de mare pace si umilinta (nu in sensul rau, dar n-ai cum s-o explici in cuvinte).
Eu n-am vrut sa vad inceputurile omenirii, cumva am simtit ca asta se afla in fiecare dintre noi, in fiecare are loc o recapitulare a tot ce-a fost. Am vrut sa stiu cine sunt, ce e omul, cine m-a facut. Cineva trebuia sa le fi facut pe toate, orice exista intai in forma gandului, ideii, intentiei, abia apoi in forma materiala. Am fost toti si toate intai gand si intentie a cuiva. Tare am vrut sa-l cunosc pe Acela. Am mai vrut sa stiu ce sens au toate. Mi s-a parut ca e prea multa durere, la ce bun? Dar exact durerea deschide poarta iubirii, Cristina.

cristina spunea...

Si exact durerea asta mi se pare cea mai mare pacoste a tuturor timpurilor - pe cat de inutila, pe atat de nepaluzibil creata de Dumnezeu. Iata ca pe Camino cineva pare ca a gasit raspunsul: durerea am creat-o noi.