Hai cu cartea!

Asta e un indemn nici eu nu stiu pentru cine, dar hai sa spunem ca pentru turisti. Veti vedea pana la sfarsit de ce.
 
Anul asta  ne-am petrecut prima saptamana de concediu la Ocna Sibiului. Prima data, prin douamiinumaistiucat, ne-am dus acolo ca in concediu sa  si inotam un pic, dar  si sa cuplam evenimentul cu Artmania de la Sibiu. Ne-a placut, asa ca anul asta am facut repetir.
 
In primul an de facultate am capatat o fobie: cea a caratului de bagaje grele. Am stat la camin si la un moment dat am simtit nevoia sa-mi aduc de acasa toate caietele si cartile de matematica si de fizica din liceu. Ai mei mi le-au pus pe toate intr-o valiza si le-au dat nasului de pe acceleratul de VD, fara sa se gandeasca cum o sa le si car, cred. Le-am luat de la gara, le-am tarait nici eu nu stiu cum pana jos, la metrou, am ajuns la statia Semanatoarea, le-am urcat pe scarile infinite din acea statie si mi-am dat seama ca n-o sa mai ajung cu ele la camin. Pur si simplu nu le mai puteam ridica de jos. Caminul era vis-a-vis, peste Dambovita, dar mi se parea ca e la capatul lumii. La camin locuiam la ultimul etaj, etajul 5, in ultima camera de pe culoar. Ora era 7:30. Dimineata. Nu cunosteam pe nimeni in afara de fetele de la mine din camera. Ele, evident, erau in camera, dormeau. Telefoanele mobile nu se inventasera, asta se intampla inainte de revolutie. Ce sa fac? Ce sa fac?
Am oprit una din rarele masini mici care treceau la ora aia pe Splai, in Regie. I-am explicat soferului cu ce ma confrunt. S-a uitat ciudat la mine, dar m-a ajutat. M-a dus cu masina pana in fata caminului si atat. Si asa a insemnat pentru el un mare ocol.
 
De atunci nu mai suport bagajele grele. Evit sa pun in gentile cu care plec in concediu chiar si chestii necesare.  
 
Cand am facut anul asta bagajul pentru concediu, mi-am pus in el o carte subtire si mica. Am zis ca daca o s-o termin inainte de vreme (mergeam intr-un loc unde se sta pe sezlong la soare, iar eu nu fac  plaja, deci trebuie sa stau la umbra si sa citesc), o sa-mi cumpar alta. Exact asta s-a si intamplat - cartea as fi putut s-o termin din prima zi, dar am mai tras de ea, ca am zis ca poate nu ajung in seara aia la librarie si a doua zi dimineata n-as fi avut chef de plimbare oricum.
 
A doua zi, mai pe la amiaza, in drum spre o carciuma unde sa mancam ceva, m-am tot uitat dupa vreo taraba cu carti, o librarie, ceva. Nimic. "Poate ca sunt in cealalta parte de oras" mi-am zis. Acolo am ajuns abia in dimineata urmatoare. In primul magazin unde am intrat sa luam apa minerala, am intrebat de librarie. "Urmatoarea usa" mi s-a raspuns.
 
Ne-am uitat in vitrina - nu parea sa fie acolo. Ne-am dus un pic mai sus, am intrebat de librarie. "Un pic mai jos". Asadar, acolo trebuie sa fie, totusi. Intram. Ma invart in loc, in incercarea de a gasi rafturile cu carti, printre cele cu borcane, tigai, pahare, vaze, bibelouri, detergenti, hartie igienica ...
 
Evrika! Simultan aproape - dezamagire. Numai carti de colorat si cateva manuale de clasa a V-a. N-am incotro si intreb:
- Nu va suparati, aici e libraria?
- Da.
- Si cartile unde sunt?
- Nu tinem.
- ... ???
- Nu se cumpara.
- Si unde pot gasi si eu ceva de citit?
- N-aveti unde.
- Macar un ziar, o revista, ceva ...
- Nu se mai aduc ziare aici. Nu le cumpara nimeni. Nici reviste. Imi pare rau. Eu am incercat sa aduc carti, dar am ramas cu ele pe stoc si nu mai aduc. Incercati la Posta, poate mai au ei ceva ramas.
 
Am plecat "sidefata". La Posta aveau numai reviste din alea de integrame, cu femei goale pe coperta. Nici macar un sudoku n-am gasit.
 
Am ramas cu un gust foarte, foarte amar, pentru ca in orasul ala locuiesc oameni, exista copii. Nu par prea bogati, asa ca nu cred ca au fiecare acasa un calculator cu internet. Ei ce citesc? Ce fac in timpul lor liber? Ce fac cu scoala? Ce fac cu sufletul lor?
 
Asa ca dragi turisti care mai treceti prin Ocna Sibiului, cumparati macar un ziar de acolo, poate ajutam cu ceva. Eu zic asa, dar ramane o problema: de unde sa-l mai cumparati acum?

7 comentarii:

Ella spunea...

Poate unul din cititorii povestioarei tale o sa mearga vara viitoare la Ocna Sibiului cu o masa plianta si o sa vanda carti. Idee de afacere... :))
Mi-a placut cat de frumos ai povestit intamplarea. Mai vreau! :)

cristina spunea...

Ella, ar fi o idee buna de afacere si chiar m-as bucura sa o faca cineva, insa ceva imi spune ca nu va merge. Traim si o sa vedem.

Mihaela spunea...

Nu prea cred ca ar fi nicio afacere. Dar prin scoli, macar donatii de carti , ar fi bine de facut, ca sa fie incurajati copiii sa citeasca si macar sa stie ca exista carti .Daca nici nu le vad, in afara de manuale, poate cred ca nici nu exista altceva.
Aventura cu caratul cartilor cred ca a fost si inutila, nu? Nu prea are legatura cursul din facultate cu culegerile si manualele de liceu.Dar povestea e amuzanta.In ce camin ai stat?

cristina spunea...

mihaela, ar fi crunt ca acei copii sa nu stie ca exista carti de citit. daca in ocna sibiului, care e un orasel nu chiar mic si nu chiar izolat e asa, iti dai seama de dimensiunea dezastrului la scara nationala?

sigur ca matematica si fizica din liceu n-au avut nici o legatura, dar mi-am dat greu seama de asta. ma ingrozise analiza matematica si fizica cuantica din anul intai si am zis sa incerc sa ma ajut de ce stiam din liceu, poate, poate. In anul intai am stat in P11.

Mihaela spunea...

In 1989-1990 am stat si eu in P10.Apoi in P4.

Mihaela Damaceanu spunea...

E cumplit de trist să descoperi un oraş, sau mai bine orăşel, în care să nu existe o carte. O singură carte! Mai bine adunăm de la noi, cărţi vechi şi le donăm într-o şcoală. Oricum, ultima oară când am fost eu la Ocna Sibiului, era cam trist totul. Pe de o parte, era tot orăşelul cam dezolant, pe de altă, am găsit acolo unul din restaurantele, în care m-am simţit cel mai bine, în ţara asta. M-am bucurat când am văzut postarea.

Mihaela Damaceanu spunea...

Mi-a plăcut mult!