N-am de gand sa fac o compunere ca cea de li s-a dat copiilor la scoala anul asta. Am de gand sa pun niste borne fotografice care sa marcheze ceea ce mi s-a parut mie mai aparte la concediul de anul asta.
Dupa plecarea de la Sibiu, GPS-ul nostru ne-a indicat un traseu taaaaaaaare dragut! Ne-a bagat pe un drum caruia VOCEA (am uitat cum o cheama pe tanti de vorbeste) ii spunea "autostrada nustiucat". El arata cam asa:
Si a aratat asa pe zeci de kilometri. Este inutil sa va spun ca nu ne-am intalnit cu nimeni pe acolo. In peisaj aparea cate o constructie ...
La un moment dat ne-am intalnit cu un stol de pasari ciudate. Erau foarte multe, ceea ce mi-a demonstrat clar ca nu erau un accident, dar spuneti si voi daca ati stiut ca la noi in tara, in salbaticie, cresc astfel de pasari, atat de colorate:
Pe drum ne-am oprit la o salina celebra, despre care nu vreau sa-mi mai amintesc. Am trait acolo un sentiment de care nu ma stiam posesoare - claustrofobia - combinat cu succes cu vechiul meu rau de inaltime, combinatie din care a iesit un atac de panica de toata frumusetea. L-am vindecat singura cu multa vointa, pentru ca mi-am dat seama ca daca mi se face rau acolo, mie sau altcuiva, murim ca sobolanii, caci caile de acces construite cu fonduri europene au fost gandite cu curul. Un singur lift la care se statea cu zecile de minute la coada, coada in fata careia se baga tot romanul smecher si meltean si doua randuri de trepte abrupte si inguste, pe care se si cobora, se si urca, chit ca nu prea era loc. Organizare absolut inexistenta, lipsa totala de securitate si de protectie si de grija pentru om. Banii de intrare au stiut sa ni-i ia, in schimb.
Nu pun aici decat poza cu inceputul vietii unor stalactite:
De acolo am ajuns, pe seara, pe la apus, pe culmi de munti. Am nimerit in plina ceata si peisajul fabulos trebuia imortalizat, chiar daca mie mi s-a parut un pic infricosator, desprins parca din cosmaruri. Va puteti imagina cum ar fi sa va duceti viata locuind aici?
PS: daca stiti cum se numesc pasarile alea, spuneti-mi si mie.
Update: Gratie Stefanei am aflat ca pasarea asta este nici mai mult, nici mai putin decat PRIGORIE!
5 comentarii:
Te-nteleg cu atacurile, ca nici mie nu mi-o fost totuna in salina de la Turda...Am coborat pe scari lustruind peretii cu hainele, iar la intoarcere am intrat in greva si-am luat liftul, in rest am regretat ca n-am o punga, sa respir in ea...dar a fost frumos...ne-am dat si cu barca :D
Iar la poza finala, aia cu aburi de ceata, creste de munte si parabolica de prins telenovele, mie mi s-a parut un pinten de rai!
De aceeasi salina vorbeam si eu aici. N-am mai avut putere sa cobor si la barci, am urcat pe scari inapoi, dornica sa scap cu viata de acolo si sa nu mai repet niciodata aceasta experienta. Am fost si sunt in continuare revoltata de aceasta lipsa de organizare si grija.
Peisajul din final l-as considera si eu un colt derai, dar numai pentru fotografiat, nu si pentru locuit. Mi s-ar face frica sigur.
E de mirare ca drumul ala a si ajuns sa figureze pe hartile GPS.Si daca or fi la toate modelele la fel, vocea apartine Ioanei. :)
Eu nu am avut pana acum sentiment de claustrofobie, dar nu mi-ar placea sa mai intru in vreo salina sau orice fel de mina vreodata , desi in copilarie am fost la Slanic Prahova.
Asa colorate si frumoase cum par, inaripatele alea sunt cosmarul apicultorilor. Sunt mancatoare de albine, albinarei sau prigorii.
La ce salina ati fost, ca eu nu stiu decat doua (spre rusinea mea :| )?
Mihaela, drumul ala figureaza si pe harta, ca am luat si harta cu noi, pentru orice eventualitate :)
Stefana, la salina de la Turda. Da, asa este, este prigorie! Habar n-aveam ca asa arata, multumesc de informatie. Zici ca-s daunatoare tare? Pacat, ca-s superbe.
Trimiteți un comentariu