Acum o săptămână
La taiatul motului lui Missie
Nu, nu, ca n-am innebunit inca! Imi imaginam doar cum ar fi fost daca as fi facut treaba asta si i-as fi pus pe tava obiecte, sa aleaga. Pisica noastra este o tipa foarte orientata, ancorata bine in spatiu si timp, care intelege perfect pe ce trebuie sa pui labuta in ziua de azi:
In caz ca nu e foarte clar, faceti clic pe poza.
Deci nu mai pot cu coincidentele!
De cand a publicat Simona postarea cu pisoii, s-a declansat o bucla spatio-temporalo-informatico-paradoxala, care ma face sa mi se zburleasca paru-n cap.
S-a declansat o serie de coincidente. Cum ele nu mai contenesc, zic sa le tin un inventar aici, sa vad pana cand dureaza.
Prima: vazand pisoii Simonei, ma gandeam sa-i trimit si sora-mii link, sa ii vada si ea. Nici n-am terminat bine gandul, ca s-a si deschis un formular de trimis postarea prin e-mail, fara ca eu sa apas pe nimic.
A doua: Intre 7 si 9 septembrie am fost la un curs. In sala de curs, pe perete, era un tablou care mi-a placut mult si pe care as fi vrut sa-l fotografiez, ca sa incerc sa-l goblenizez, dar am uitat. Cateva zile mai tarziu ma uitam pe un blog de picturi din blogroll-ul de pe celalalt blog al meu. Ma gandeam sa incerc sa caut acea pictura acolo, poate aveam noroc. N-a fost nevoie s-o caut mult, abia ce fusese postata de cateva zile! Asa am aflat ca autorul era Renoir.
A treia: am postat alaltaieri pasarea aceea care s-a dovedit a fi prigorie. Ieri am primit pe e-mail, de la site-ul de petitii online, o cerere pentru salvarea acestor pasari de la extinctie!
A patra: sambata am avut o reactie alergica puternica. Duminica am cautat pe net si am tras eu concluzia ca a fost rinita alergica. Azi primesc in newsletterul de la clinica unde suntem abonati:
A cincea: ieri (2 oct) ii dau colegului de birou o carte. Gaseste in ea definitia unei femei "dragutibile" si mi-o semnaleaza. Eu comentez ceva despre iubibila trupei Taxi. Cine incepe sa cante la radio un minut mai tarziu? Da, trupa Taxi. Nu, nu chiar melodia aia, ca ar fi fost chiar prea de tot.
A sasea (azi, 3 oct): Cautand pe internet ceva informatii despre o problema medicala personala, am ajuns sa ma lamuresc. De curand am inceput un roman. Personajul principal, in primele pagini, este un medic. Dupa ce am reluat lectura cartii, pe pagina urmatoare medicul meu primea un pacient cu problema medicala despre care tocmai ma informasem eu pe calculator!
Cum mi-am petrecut vacanta? Episodul 2
Tot ce-am povestit in primul episod se petrecea pe o canicula cumplita. Va ramane in istorie acest an cu temperaturile lui si seceta atat de cumplita. Ajunsi la destinatie - la mama acasa - am trait surpriza vietii: a plouat si a fost frig timp de trei zile! N-am iesit din casa si am stat numai sub plapuma, de nu ne venea sa credem. Ne-a tinut de urat Misu:
Dupa trei zile, cand a dat din nou soarele, am plecat intr-o mica excursie prin imprejurimi. Tinta noastra era manastirea Putna, dar n-am nimic interesant de mentionat de acolo. Am luat-o cu noi si pe o prietena de-a mamei, mare cunoscatoare de plante medicinale si ea mi-a aratat aceasta planta, numita răchitană.
Ea creste numai pe bahnă (BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau stuf; smârc) si din cauza asta e destul de greu si de gasit si de cules. E buna pentru afectiunile digestive de orice fel.
Pe langa Putna e si chilia lui Daniil Sihastru ...
... din fata careia eu si prietena mamei am cules pelin. Pelinul e de pus intre haine, in sifonier, impotriva moliilor si recunosc ca am si facut asta, dar o sa arat pe celalalt blog al meu ce si cum.
O sa inchei cu pozele unor creaturi mici, dar frumoase si pline de viata (si flamande):
Cum mi-am petrecut vacanta? Episodul 1
N-am de gand sa fac o compunere ca cea de li s-a dat copiilor la scoala anul asta. Am de gand sa pun niste borne fotografice care sa marcheze ceea ce mi s-a parut mie mai aparte la concediul de anul asta.
Dupa plecarea de la Sibiu, GPS-ul nostru ne-a indicat un traseu taaaaaaaare dragut! Ne-a bagat pe un drum caruia VOCEA (am uitat cum o cheama pe tanti de vorbeste) ii spunea "autostrada nustiucat". El arata cam asa:
Si a aratat asa pe zeci de kilometri. Este inutil sa va spun ca nu ne-am intalnit cu nimeni pe acolo. In peisaj aparea cate o constructie ...
La un moment dat ne-am intalnit cu un stol de pasari ciudate. Erau foarte multe, ceea ce mi-a demonstrat clar ca nu erau un accident, dar spuneti si voi daca ati stiut ca la noi in tara, in salbaticie, cresc astfel de pasari, atat de colorate:
Pe drum ne-am oprit la o salina celebra, despre care nu vreau sa-mi mai amintesc. Am trait acolo un sentiment de care nu ma stiam posesoare - claustrofobia - combinat cu succes cu vechiul meu rau de inaltime, combinatie din care a iesit un atac de panica de toata frumusetea. L-am vindecat singura cu multa vointa, pentru ca mi-am dat seama ca daca mi se face rau acolo, mie sau altcuiva, murim ca sobolanii, caci caile de acces construite cu fonduri europene au fost gandite cu curul. Un singur lift la care se statea cu zecile de minute la coada, coada in fata careia se baga tot romanul smecher si meltean si doua randuri de trepte abrupte si inguste, pe care se si cobora, se si urca, chit ca nu prea era loc. Organizare absolut inexistenta, lipsa totala de securitate si de protectie si de grija pentru om. Banii de intrare au stiut sa ni-i ia, in schimb.
Nu pun aici decat poza cu inceputul vietii unor stalactite:
De acolo am ajuns, pe seara, pe la apus, pe culmi de munti. Am nimerit in plina ceata si peisajul fabulos trebuia imortalizat, chiar daca mie mi s-a parut un pic infricosator, desprins parca din cosmaruri. Va puteti imagina cum ar fi sa va duceti viata locuind aici?
PS: daca stiti cum se numesc pasarile alea, spuneti-mi si mie.
Update: Gratie Stefanei am aflat ca pasarea asta este nici mai mult, nici mai putin decat PRIGORIE!
Hai cu cartea!
Asta e un indemn nici eu nu stiu pentru cine, dar hai sa spunem ca pentru turisti. Veti vedea pana la sfarsit de ce.
Anul asta ne-am petrecut prima saptamana de concediu la Ocna Sibiului. Prima data, prin douamiinumaistiucat, ne-am dus acolo ca in concediu sa si inotam un pic, dar si sa cuplam evenimentul cu Artmania de la Sibiu. Ne-a placut, asa ca anul asta am facut repetir.
In primul an de facultate am capatat o fobie: cea a caratului de bagaje grele. Am stat la camin si la un moment dat am simtit nevoia sa-mi aduc de acasa toate caietele si cartile de matematica si de fizica din liceu. Ai mei mi le-au pus pe toate intr-o valiza si le-au dat nasului de pe acceleratul de VD, fara sa se gandeasca cum o sa le si car, cred. Le-am luat de la gara, le-am tarait nici eu nu stiu cum pana jos, la metrou, am ajuns la statia Semanatoarea, le-am urcat pe scarile infinite din acea statie si mi-am dat seama ca n-o sa mai ajung cu ele la camin. Pur si simplu nu le mai puteam ridica de jos. Caminul era vis-a-vis, peste Dambovita, dar mi se parea ca e la capatul lumii. La camin locuiam la ultimul etaj, etajul 5, in ultima camera de pe culoar. Ora era 7:30. Dimineata. Nu cunosteam pe nimeni in afara de fetele de la mine din camera. Ele, evident, erau in camera, dormeau. Telefoanele mobile nu se inventasera, asta se intampla inainte de revolutie. Ce sa fac? Ce sa fac?
Am oprit una din rarele masini mici care treceau la ora aia pe Splai, in Regie. I-am explicat soferului cu ce ma confrunt. S-a uitat ciudat la mine, dar m-a ajutat. M-a dus cu masina pana in fata caminului si atat. Si asa a insemnat pentru el un mare ocol.
De atunci nu mai suport bagajele grele. Evit sa pun in gentile cu care plec in concediu chiar si chestii necesare.
Cand am facut anul asta bagajul pentru concediu, mi-am pus in el o carte subtire si mica. Am zis ca daca o s-o termin inainte de vreme (mergeam intr-un loc unde se sta pe sezlong la soare, iar eu nu fac plaja, deci trebuie sa stau la umbra si sa citesc), o sa-mi cumpar alta. Exact asta s-a si intamplat - cartea as fi putut s-o termin din prima zi, dar am mai tras de ea, ca am zis ca poate nu ajung in seara aia la librarie si a doua zi dimineata n-as fi avut chef de plimbare oricum.
A doua zi, mai pe la amiaza, in drum spre o carciuma unde sa mancam ceva, m-am tot uitat dupa vreo taraba cu carti, o librarie, ceva. Nimic. "Poate ca sunt in cealalta parte de oras" mi-am zis. Acolo am ajuns abia in dimineata urmatoare. In primul magazin unde am intrat sa luam apa minerala, am intrebat de librarie. "Urmatoarea usa" mi s-a raspuns.
Ne-am uitat in vitrina - nu parea sa fie acolo. Ne-am dus un pic mai sus, am intrebat de librarie. "Un pic mai jos". Asadar, acolo trebuie sa fie, totusi. Intram. Ma invart in loc, in incercarea de a gasi rafturile cu carti, printre cele cu borcane, tigai, pahare, vaze, bibelouri, detergenti, hartie igienica ...
Evrika! Simultan aproape - dezamagire. Numai carti de colorat si cateva manuale de clasa a V-a. N-am incotro si intreb:
- Nu va suparati, aici e libraria?
- Da.
- Si cartile unde sunt?
- Nu tinem.
- ... ???
- Nu se cumpara.
- Si unde pot gasi si eu ceva de citit?
- N-aveti unde.
- Macar un ziar, o revista, ceva ...
- Nu se mai aduc ziare aici. Nu le cumpara nimeni. Nici reviste. Imi pare rau. Eu am incercat sa aduc carti, dar am ramas cu ele pe stoc si nu mai aduc. Incercati la Posta, poate mai au ei ceva ramas.
Am plecat "sidefata". La Posta aveau numai reviste din alea de integrame, cu femei goale pe coperta. Nici macar un sudoku n-am gasit.
Am ramas cu un gust foarte, foarte amar, pentru ca in orasul ala locuiesc oameni, exista copii. Nu par prea bogati, asa ca nu cred ca au fiecare acasa un calculator cu internet. Ei ce citesc? Ce fac in timpul lor liber? Ce fac cu scoala? Ce fac cu sufletul lor?
Asa ca dragi turisti care mai treceti prin Ocna Sibiului, cumparati macar un ziar de acolo, poate ajutam cu ceva. Eu zic asa, dar ramane o problema: de unde sa-l mai cumparati acum?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
