Depresia

Am observat (şi mi s-a şi spus, recunosc) că scrisul pe blog îmi face bine, într-o oarecare măsură. Faptul că Laura îmi este alături şi-mi mai dă câte un sfat pertinent mă ajută şi mai tare (Laura, plimbatul fără scop nu a fost niciodată un domeniu în care să excelez. Am mers la plimbări tematice până acum, dar prin incinte, recunosc, adică la shopping). Face mult să primeşti nişte sfaturi de la un om care a trecut prin ce treci tu, sau cel puţin ştie cum să abordeze subiectul. Am ajuns să nu mai suport foştii fumători care bravează şi se miră că eu  trec prin ce trec, că la ei n-a fost nici pe departe aşa, că ei în maxim 3 săptămâni au scăpat de sevraj etc.
Nu ştiu dacă ţine de câte ţigări am fumat pe zi, sau de vârsta la care m-am apucat. Cred mai degrabă că ţine de fire. Am (când fumam, aş fi spus cu multă siguranţă "am avut") o fire înclinată la 89 de grade spre pesimism. Sunt depresivă de la sine, am tendinţa de a vedea jumătatea goală a paharului şi doar cu foarte multă educaţie am reuşit să mă comport civilizat în societate. Educaţie care să combată efectele educaţiei primite în familie, care m-a vrut ceea ce eu nu eram şi mi-a pretins mereu ceea ce eu nu puteam să dau, decât cu foarte mari eforturi.
Poate că sună tâmpit, dar m-am lăsat de fumat din cauza mamei şi tot din cauza ei îmi este ruşine acum să mă apuc din nou de fumat. Ruşinea de a pune din nou ţigara în gură m-ar marca puternic. Aş pierde orice brumă de respect de sine, aş fi în ochii mei ultimul om.
Depresia de acum este ceva nemaiîntâlnit. Am mai avut eu un episod acum câţiva ani, tratat la psiholog. De aici şi marea mea descoperire de azi: depresia are întotdeauna nişte cauze externe. Poate că biochimia individuală întreţine terenul fertil pentru dezvoltarea ei, dar cauza este mereu în afara individului.
Primul episod a fost generat de stresul de la serviciu. Am avut nişte probleme pe o perioadă foarte îndelungată, m-au măcinat zi de zi şi într-o zi psihicul meu a făcut poc. Psihologul a înţeles repede ce s-a întâmplat şi probabil că de aia a şi ştiut cum şi unde să acţioneze.
Episodul de acum este generat de lăsatul de fumat, de faptul că nu  mai am cârja de  care să mă sprijin ca să merg mai departe şi sunt nevoită să mă târâi. Mă târâi eu cât mă târâi, mai cu după amieze întregi de dat la hârleţ, mai cu plimbări prin magazine până seara târziu, dar când ajung acasă, încep să mă doară rănile.
Dacă mai vine şi un weekend din ăsta ploios, fără nici un ban şi fără motorină în rezervor, mă ia gaia clar. In astfel de zile aş devora cu certitudine un vagon de ciocolată, dacă aş avea.
Azi mi-am făcut programare la medicul de familie, pentru miercuri.