Inainte de a veni primăvara, a venit astenia de primăvară. Mă încearcă tot felul de gânduri şi sentimente, pe care dacă nu le-aş mai fi întâlnit până acum, le-aş crede.
Primul gând care îmi tot dă târcoale de ceva timp încoace este cel al inutilităţii. E o veche cunoştinţă de-a mea, cu un neam numeros: inutilitatea hranei, inutilitatea acţiunilor mele pe pământ, inutilitatea oricărui efort de a face ceva bun, inutilitatea devenirii. Deocamdată am reuşit să ţin uşa închisă, deşi el împinge de pe partea cealaltă cu forţă. Fundalul muzical pe care se petrece acţiunea: MUSE.
Al doilea sentiment, mai puţin agresiv decât primul, dar care îşi aşteaptă şi el rândul la împins uşa este cel al nerăbdării. Nu mai am răbdare să vină primăvara,(azi a nins cu soare, wtf???) ,nu mai am răbdare nici la serviciul 1, nici la 2, nu mai am răbdare cu animalele mele, nu mai am răbdare cu nimic. N-am mai avut răbdare nici să mă abţin de la a scrie aici, evident. Pe ăsta îl ţin în frâu cu educaţia (uneori nu merge, clar).
Cel mai periculos dintre toate, cu care nu ştiu cum o să mă descurc, este cel al fatalităţii. Simt că se instalează pe nesimţite (şi cu nesimţire) un regim politic şi social căruia n-o să-i mai pot face faţă. Simt că dacă ceea ce se petrece de câţiva ani încoace se va permanentiza, nu numai că n-o să apuc pensia, dar nici n-o să mai am cu ce trăi ultimii ani din viaţă. O să rămân fără job, fără bani, fără mâncare şi fără casă, că n-o să mai am cu ce s-o plătesc. Perspectiva asta e destul de îndepărtată şi de neclară, îmi flutură din zare o batistă, dar n-o pot vedea clar încă şi sper că nu pe mine mă anunţă că vine.
Aş fi pus şi un video, dar mi-e stricat adobe flash pe laptop.
Primul gând care îmi tot dă târcoale de ceva timp încoace este cel al inutilităţii. E o veche cunoştinţă de-a mea, cu un neam numeros: inutilitatea hranei, inutilitatea acţiunilor mele pe pământ, inutilitatea oricărui efort de a face ceva bun, inutilitatea devenirii. Deocamdată am reuşit să ţin uşa închisă, deşi el împinge de pe partea cealaltă cu forţă. Fundalul muzical pe care se petrece acţiunea: MUSE.
Al doilea sentiment, mai puţin agresiv decât primul, dar care îşi aşteaptă şi el rândul la împins uşa este cel al nerăbdării. Nu mai am răbdare să vină primăvara,(azi a nins cu soare, wtf???) ,nu mai am răbdare nici la serviciul 1, nici la 2, nu mai am răbdare cu animalele mele, nu mai am răbdare cu nimic. N-am mai avut răbdare nici să mă abţin de la a scrie aici, evident. Pe ăsta îl ţin în frâu cu educaţia (uneori nu merge, clar).
Cel mai periculos dintre toate, cu care nu ştiu cum o să mă descurc, este cel al fatalităţii. Simt că se instalează pe nesimţite (şi cu nesimţire) un regim politic şi social căruia n-o să-i mai pot face faţă. Simt că dacă ceea ce se petrece de câţiva ani încoace se va permanentiza, nu numai că n-o să apuc pensia, dar nici n-o să mai am cu ce trăi ultimii ani din viaţă. O să rămân fără job, fără bani, fără mâncare şi fără casă, că n-o să mai am cu ce s-o plătesc. Perspectiva asta e destul de îndepărtată şi de neclară, îmi flutură din zare o batistă, dar n-o pot vedea clar încă şi sper că nu pe mine mă anunţă că vine.
Aş fi pus şi un video, dar mi-e stricat adobe flash pe laptop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu