Cioran? Cioran who? :)))

Incep să cunosc micuţul colţ de rai în care încă nu-mi vine să cred că am ajuns în timpul vieţii. De pe fereastră, când mă trezesc dimineaţa şi-mi beau cafeaua, îi privesc cu multă curiozitate pe ei, întrebându-mă ce-or fi - vişini, peri, meri, pruni? Voi avea surprize anul ăsta ...



In chestiile alea paralelipipedice dintr-un fel de piatră am pus prin martie nişte seminţe. Nu mai ştiu ale cărei plante erau, aşa că o să mai am o surpriză în plus, căci iată că s-au învrednicit şi au ieşit:


Faceţi cunoştinţă cu Max. Are vreo 7 luni acum, a venit la noi acum 2 săptămâni, timorat şi fricos, dar s-a obişnuit cât de cât cu noi şi cu curtea, iar acum se dă viteaz şi latră toată ziua (dacă nu ieşim noi să ne jucăm cu el).
Tot prin martie am pus si seminte de ridichi, salată şi ceapă şi au ieşit şi ele. Mă minunez în fiecare zi de fenomenul în sine, căci deh, nu-i puţin lucru să ajungi dintre betoanele unde nu creşte nimic, pe un pământ din care îmi ies chiar şi mie, o neofită, nişte plante ... Pe minunatele astea le-am găsit aici, aşa că n-am nici o contribuţie, însă tot mă bucur în fiecare zi de ele şi le dau bineţe.

Sper ca toate astea să fie adevărate şi să nu trăiesc doar un vis frumos. Oricum, îi sunt recunoscătoare forţei supreme că mi-a dat ocazia să am parte de aşa ceva, indiferent pentru cât timp.

Niciun comentariu: