Românidiocraţia

Mihai Bendeac se declară împotriva maneliştilor şi cocalarilor, scriindu-le acestora o scrisoare pe blogu-i. Scrisoarea e plină de năduf, e sinceră şi urlă îngrijorarea şi frustrarea din ea. La fel ca a Mihaelei Rădulescu, la fel ca a tipului de la Vama Veche ...

Se pare că o să devenim o naţie de scriitori de scrisori către unii care nici nu ştiu să citească, probabil şi pe care oricum îi doare-n cur de frustrările fraierilor de noi. România a devenit deja o ţară copleşită de subspecia asta umană a cocalarilor şi piţipoancelor, no doubt about that, iar noi, oamenii normali până la urmă, stăm şi privim îngroziţi, ne lamentăm, scriem scrisori sau citim scrisori la care vibrăm şi tresărim plini de speranţă.

Speranţă să ce? Chiar nu mai cred că se mai poate face ceva. Dacă există rai şi iad, ei bine, iadul cred că este aici, pe Pământ, România, Bucureşti. Sau în alte oraşe ale ţării, unde însă înţeleg din comentariile de la postarea lui Bendeac că fenomenul cocalarizării nu e încă total.

Ca să ştiţi unde suntem, căutaţi şi uitaţi-vă la "Idiocracy". E pura realitate românească, deşi se vrea o parodie, deşi e americană, deşi e comedie şi deşi se vrea a fi despre viitorul de peste 500 de ani:

Cu pisica la doctor

Ajung acolo - coadă mare. Mă aşez pe un scaun, cu coşuleţul în braţe. Inăuntru era un câine care cam ţipa, dar era toată familia cu el, mama, tata şi copilul. Nu vedeam ce-i face, că era ascuns de ei. In camera din stânga un alt căţel era tuns şi tremura din toate încheieturile.

Primul căţel pleacă. Intră următorul, un puiandru căruia nu ştiu ce i-au făcut, dar a urlat de m-a asurzit.

Afară, un lup cu botniţă. Cât timp căţelandrul se liniştea acolo pe masă, doctorul a ieşit afară la lup şi a discutat ceva cu stăpânii lui, doi bărbaţi în pantaloni scurţi şi tricouri jegoase. Au cântărit cu mare greu lupul, căci trebuia luat în braţe şi asta nu îi plăcea. Lătra şi se zbătea. 30 de kilograme.

Intre timp, admirând opera de artă din frizeria din stânga, am început să mă relaxez. Mă odihneam bine pe scaun acolo, mai ales că pisica stătea liniştită în coş, aşa că atunci când căţelandrul a eliberat cabinetul, i-am cedat lupului rândul, că prea era supărat şi nu-i plăcea acolo.

Cei doi bărbaţi au intrat cu el, s-au chinuit să-l urce pe masă, l-au răsturnat pe o parte şi îl ţineau bine, că el săracul se zbatea. Lătra aşa, cumva trist.

Doctorul i-a băgat un ac într-o venă şi tot introducea un lichid pe acolo. La un moment dat, lupul s-a liniştit. Apoi doctorul a cerut unuia dintre stăpâni să-i dea o sticluţă, din care a mai tras cu o seringă nişte lichid şi l-a băgat şi pe ăla în lup.

La plecare, bărbaţii au luat lupul de pe masă fiecare de câte două picioare şi l-au scos aşa, cu capul atârnând bleg. L-au şi dat cu botul de pragul uşii, aşa că l-am întrebat pe doctor:

- E anesteziat, nu?

El s-a uitat la mine un pic încurcat şi mi-a zis:

- E ... un pic anesteziat şi eutanasiat.

Am izbucnit în plâns. Nu-l ştiam pe acel biet animal, dar faptul că asistasem, deşi fără să ştiu, la prima eutanasiere din viaţa mea a fost un şoc.

Mai târziu mi-a spus soţul, care auzise discuţia de afară, că lupul era foarte bătrân şi extrem de bolnav şi a fost alegerea stăpânilor să-l scutească de o suferinţă. Nu ştiu de ce, dar ieri am realizat că eu credeam că un animal care trebuie eutanasiat nu mai latră, nu mai merge, nu se mai mişcă. Se pare că nu e aşa.

Când contează şi un gest oricât de mic

In speranţa că notificarea primită pe e-mail nu e o păcăleală, ţin să vă anunţ că am descoperit cu uimire şi nespusă bucurie că o semnătură pe un site de petiţii chiar are efect!
http://www.care2.com/ m-a anunţat că petiţia pentru salvarea focilor a avut succes şi că "It looks like the Canada’s sealing industry may just see an end after all! The European Parliament has voted to support the ban on seal products closing a giant market."
Aşadar, se mai poate salva şi schimba ceva, printr-un efort minim din partea noastră, ceea ce nu poate decât să mă facă să sper că mai există o şansă. Yupiiiiiiiiiiii!!!!
Mai multe aici.

Cine-a rupt spirala-n doo?

In orice colectiv există câte un Gigi contra:


Si în timp ce colegii meditau, dumneaei se delecta, într-o poziţie destul de periculoasă, aş zice: