Păsările

Nane mi-a trimis azi un e-mail care mi-a rupt sufletul. Nu pot să nu-l pun aici aşa cum este, ca să ne mai amintească încă o dată că ... da ... animalele (evident şi păsările) sunt mai bune decât noi:

Priviti ce se intampla cu aceasta pasare dupa ce perechea i-a fost lovita de o masina.

Perechea lui a fost lovita si starea ei este foarte grava.

El ii aduce mancare si o inconjoara cu dragoste si compasiune.

Ii aduce mancare dar este socat de moartea ei si incearca sa o miste.

Stie ca perechea lui draga a murit, si plange.

Sta langa ea si tipa, intristat de moartea ei.

In final, cand intelege ca ea nu se va mai intoarce la el, sta tacut si indurerat langa trupul ei.

Aceste pasari au fost fotografiate in Republica Ucraina. Milioane de oameni au plans dupa ce au vazut aceste imagini, in America, in Europa, chiar si in India. Se pare ca fotograful a vandut aceste imagini la un pret simbolic celui mai mare ziar din Franta. Toate copiile editiei in care au aparut imaginile s-au vandut in ziua publicarii.

E Crăciun de câteva minute

Iar eu sunt epuizată şi fizic, şi ... sentimental, dacă se poate spune aşa ceva. Oricât aş înainta în vârstă şi oricât de multe aş înţelege despre viaţă, zilele astea de Crăciun mi se par inutile, dacă nu mă duc acasă. Acasă e un cuvânt care în curând s-ar putea să nu mai reprezinte acelaşi lucru, dar până atunci aş vrea să pot spune în fiecare an "mama, vin acasă de Crăciun". Suntem ocupaţi, avem servicii, avem obligaţii sau pur şi simplu nu ne-a dat prin cap să facem asta anul ăsta, nu contează, important e că acest Crăciun nu e ce ar trebui să fie.

Deşi am făcut curat în toată casa, deşi azi mi-am rupt spinarea făcând fel şi fel de mâncăruri, deşi am brad împodobit, pur şi simplu nu simt nimic altceva decât un fel de nostalgie. Mă gândesc mai mult că mama s-ar putea să rămână singură, dacă vremea o va împiedica pe sora mea să ajungă la ea. Mă gândesc la tata, odihnească-se în pace. Mă gândesc la doamna Popescu, care îmi lipseşte în fiecare zi. Mă gândesc la faptul că mâine va fi ultima dată când Camelia va mai face sărbătorile la ea, cu noi toţi. Si mă mai gandesc eu la multe, dar ce mai contează?
Sper ca la majoritatea oamenilor Moşul să fi sosit deja şi să le fi adus ce şi-au dorit, sau măcar ceva ce să le placă. O să fac o urare ce-am auzit-o azi la radio: sărbăutori bericite! şi o poză de sezon de pe lolcats:

Azi

Sunt zile peste care aş vrea să trec. Aş vrea să mă pot închide undeva, într-un cub mat, să nu-mi fie foame, sete, să nu vreau la baie şi să stau acolo fără să văd şi fără să aud nimic. Să treacă măcar câteva ore din ceea ce trăiesc uneori, fără ca eu să ştiu de ele.
In jur lumea e nervoasă. Unii sunt nedreptăţiţi şi jigniţi de ceva/cineva şi se revoltă. Alţii ştiu că au greşit, dar ţipă mai tare, pentru că atacul e cea mai bună apărare. Unii sunt blazaţi, alţii sunt romantico-dulcegi. Toţi au câte un motiv pentru care se mişcă, vorbesc, ascultă, se agită sau stau calmi.
Mie toate motivele lor îmi sunt indiferente. Mă trezesc deranjată de forfota din jur, pentru că nu o înţeleg şi nu mă pot integra în ea. Nu ştiu nici măcar dacă ar trebui să mă integrez.

Comerţul capitalist ...

... sau ce pricepută-s eu să iau ţepe.
Nu de mult, la Iaşi, am laut una bucată ţeapă la Carrefour-ul de acolo, când vânzătoarea "a uitat" să-mi mai bage în sacoşă ceva produse ... M-am mirat de ce a făcut moaca aia aşa de ciudată când i-am lăsat un rest consistent.
Zilele trecute m-am dus la un doctor cu plată. O căciulă de bani am lăsat la el, m-am ales cu două reţete pe care ar fi trebuit să le plătesc integral. Când am aflat cât costă, am zis să mă duc la medicul de familie, să-mi compenseze ce se poate compensa din ele. Mi le-a compensat omul, dar nu gratis, desigur. Oricum, după calculele mele, trebuia să ies cu câteva sute de mii mai ieftin.
Azi mă duc să-mi cumpăr medicamentele. Miza era mare, trebuia să găsesc o farmacie care să aibă tot ce scria pe reţetă, altfel toate eforturile ar fi fost în zadar, căci reţeta se lasă la farmacie, nu se ia înapoi ca să poţi lua din altă parte ce n-ai găsit acolo. Abia la a patra farmacie am găsit aproape tot, mai puţin un produs, care nici nu era colosal de scump dacă îl cumpăram cu preţul integral. Convin să cumpăr de acolo tot. Mi se face şi card, ca să mi se aplice o reducere. Ce m-am scos, zic!
Farmacistele, două la număr, încep să se agite pe-acolo, caută prin sertare, se sfătuiesc între ele, pun în pungi, bat pe computer, bat pe casa de marcat, se mai uită pe reţete, activitate febrilă, ce să mai!
La sfârşit mi se prezintă aparatul ăla unde tre să bagi codul PIN când plăteşti cu cardul. In timp ce băgam codul, am văzut foarte fugitiv suma pe care aveam s-o plătesc, ce mi s-a părut suspect de mare. Cine ştie, îmi zic, o fi fost vreun cod, ceva ...
Plătesc şi mi se dau "produsele". O sacoşă întreagă de medicamente. Mi se scoală un pic părul pe spinare, dar îmi zic că poate că sunt seringile voluminoase, ca aveam 30 de bucăţi ...
Ajung acasă şi încep să desfac sacoşa, să văd ce am cumpărat, având alături cele două reţete iniţiale, întru lămurire. Identific destul de rapid medicamentele de pe reţetă, le pun separat şi constat că încă mai am cam tot pe-atâtea în sacoşă. Le scot şi pe alea, mă uit la ele, mă uit la reţete ... nu se pupă de nici o culoare. NU STIU CE SUNT ALEA SI DE UNDE AU APARUT!
Am o jumătate de sacoşă de pastile pe care am dat o grămadă de bani şi nu ştiu ce să fac cu ele! Nu ştiu de ce mi le-au dat farmacistele, dar cumva înclin să cred că mi-au vândut şi ce scria pe reţeta compensată (în mare parte, substanţa activă) şi ce scria pe celelalte două, deşi le spusesem clar de la început că nu vreau decât "o tură" din fiecare. Cu medicamentele înapoi mi-e că mă duc degeaba ... aşa că m-am scumpit la tărâţe.

Solidaritate canină ...

... sau, din nou, de ce cred că animalele sunt mai bune decât oamenii:


Stirea a apărut pe ProTv şi spunea aşa:
Camerele de supraveghere instalate pe o sosea din Cuba au surprins un caine facand eforturi impresionante pentru a duce la adapost trupul zdrobit al unui alt patruped, calcat de un camion.
Cu toate ca masinile vajaiau pe langa el, inimosul animal nu s-a dat batut. Iar scena este cu atat mai tulburatoare, cu cat n-a oprit nici macar unul dintre zecile de soferi aflati in trafic.
Nu se stie daca cele doua animale erau mama si pui, simpli tovarasi sau a fost un gest spontan de solidaritate canina.