Panseuri cu panselute

Ingrijitoarea de la noi de la serviciu este o fire foarte vesela, optimista si-si face cu bucurie treaba, in pofida salariului mic pe care il are.

Eu sunt trista, pesimista si-mi fac treaba cu naduf din cauza salariului mic pe care il am.

N-as face schimb cu ea insa, cu toate ca ii admir seninatatea si pacea.

Dimineata vad lucratorii de la "spatii verzi" cum merg ei incolonati si foarte veseli spre locul de munca.  Nu cred ca au salarii mici, nu stiu de ce. Datul la sapa si plantarea de panselute pe bani frumosi, in aer liber, impreuna cu alti oameni "senini" mi se pare o meserie buna, dar pe care pui greu mana. As face schimb cu ei, dar nu cred ca m-ar tine fizicul la datul cu sapa si psihicul la ascultatul manelelor si al limbajului de mahala. 

As vrea sa fim senini cu totii, indiferent cat de solicitanta din punct de vedere intelectual ne-ar fi munca, dar se pare ca hartiile si cifrele nu ne predispun la asa ceva, ci dimpotriva. In jurul meu toti oamenii cu munca de birou sunt cu norul deasupra capului. Daca nu-l genereaza ei, au grija altii sa-i doteze, pe principiul "daca asta-i zambaret, inseamna ca n-are destula treaba, ia sa-i dam la cap". 

Vreau o lume cu oameni senini, buni, increzatori, optimisti sau care macar sa simuleze ca-s asa! In timp se vor crede si ei pe ei insisi, inceputul e mai greu.

Sunt frumoasa si stiu asta

Vezi ce frumusica sunt?

Asa ca sunt nevoita sa pun stapanire pe tot ceea ce priveste omul, in loc sa se uite numai la mine:

Cuvinte

Azi mi s-a părut ciudat cum sună ”câtelea”.

Al câtelea copil ești la părinți?

Nu știu de ce, în mașină spre birou fiind, nu-mi mai aduceam aminte varianta corectă: câtelea sau câtălea? Google să trăiască.

Ghioceii de anul asta

Am vazut ca i-am postat aici an de an, asa ca o s-o fac si acum:

 

Asa pot observa si evolutia vremii, ca in 2012 erau in stadiul asta abia pe la sfarsitul lui martie.

Eu sunt mai importanta!

Negru, gri, noroi si apa

A, nu, nu e vorba despre viziuni depresive de-ale mele, ci despre realitatea de zi cu zi.
Simona si mai apoi Roxana, ba fara sa vrea si Mary-Joe ulterior au inceput sa ne arate drumul desfundat catre casele lor.Ce m-am gandit, sa ma las eu mai prejos? Nuuu! Asa ca iata:

Baltile astea vara nu rezista mai mult de juma' de ora dupa ce se opreste ploaia. Anul asta nu prea le-am mai vazut secate ...

Maimutza neagra Maia nu se putea sa nu vina si ea la plimbare, dar vazand atata apa...

... a decis sa se intoarca pe sus, chiar daca era o poteca muuuuult mai ingusta decat cea de jos.

Maimutzul negru Max e plin de noroi, evident si imi umple toata casa de laboantze.

Si asta e stadiul ghioceilor cei mai expusi la soare la sfarsit de ianuarie 2015.
Chiar, a trecut deja o luna din acest an!
In caz ca va intrebati ce e cu gri-ul stingher din titlu, nu cred ca mai e cazul sa va explic, nu? :))

Un fel de retrospectiva

In perioada asta lumea face bilanturi, retrospective ale anului trecut, liste de dorinte pentru anul asta ...

Eu nu sunt un fan prea mare al acestora, dar parca, citindu-le pe ale lor, mi-am mai pus un pic de ordine intr-ale mele. O sa combin lista de dorinte cu ceea ce s-a intamplat pana acum, nu neaparat numai in 2014 si poate ca o sa mai adaug pe masura ce mi se contureaza clar vreo noua idee.

In primul rand as vrea sa scap definitiv de depresie. Dupa nenumarate tentative de tratament, unele mai reusite, altele mai putin, dar toate foarte costisitoare, m-am trezit spre sfarsitul anului trecut dorindu-mi foarte tare sa merg la o anumita manastire (se numeste Jercalai, staretul este Cleopa Florescu, un om Mare). M-am dus si am avut marea surpriza sa ma simt bine acolo, sa stau la toata slujba, sa vreau sa revin si s-o fac - cat de des am putut - si apoi sa constat cum scap de depresie, de anxietate, de starea de nervozitate excesiva, de frica de condus ... Cum am ajuns acolo? Printr-o conjunctura (intentionat nu spun intamplare, pentru ca nimic nu e intamplator), intalnind un om providential care mi-a facut mult bine, printre altele si pomenindu-l pe acel parinte. Singurul lucru de care nu reusesc sa scap e insomnia, parte sau consecinta si ea a depresiei.

Apoi as vrea sa imi schimb domeniul de activitate. Actualul imi da fiori reci pe sira spinarii, e o munca cu responsabilitati foarte mari, care cere multa putere de munca, de concentrare, memorie, cunostinte vaste si rasplata (salariul) e de mizerie. Intr-un cuvant, nu merita. Nu merit eu sa ma consum atat pentru ... nimic. Cu toate astea, nu stiu de ce pana acum cateva luni nu am avut puterea sa ma concentrez pe schimbare. La un moment dat m-am aruncat cu capul inainte intr-un concurs foarte greu, pe care stiam c-o sa-l pierd, dar a meritat ca experienta. Culmea, n-am fost dezamagita de mine, desi am picat cu brio.

Mi-ar placea sa capat puterea de a gandi pozitiv. Lucrez la asta de ceva vreme, iar rezultatul e urmatorul: gandirea pozitiva/negativa nu tine 100% de noi. Poti ajunge sa gandesti pozitiv daca esti ajutat -  fie vezi ceva rezultate care sa te motiveze, fie simti ceva imbunatatindu-se si vrei mai mult, fie cineva te sprijina si te incurajeaza si crede in tine, fie ... esti un pic dus cu pluta :) Gandesti depresiv cand vezi ca oricat te-ai zbate, nu-ti iese nimic si a intra in depresie e foarte usor, depresia fiind o boala care se autoalimenteaza - iata, ar putea fi acel perpetuum mobile pe care il cauta savantii :)

As vrea sa ajung sa fiu mai constienta de ceea ce e bun in viata mea. Raul poate veni intr-o secunda, iar ceea ce traiesc acum si consider ca nu e bun sa fie de fapt foarte bun, aproape perfect si sa ma sperii degeaba la fiecare pas de ceea ce mi s-ar putea intampla rau. Daca mai bine de atat nu se poate, macar sa nu se schimbe drastic nimic, caci cum le-am dus si pana acum, le-oi duce si de acum inainte.

Mi-as dori sa pot sa invat sa iert cu adevarat, adica sa fiu in stare sa-i cer eu iertare celui ce consider ca mi-a gresit. In dualitatea lor, faptele nu sunt mereu ceea ce par si sunt convinsa ca si cele ce m-au ranit isi au rostul lor in economia vietii, insa personalitatea construita pana acum ma invata sa stau si sa astept ca cel ce a gresit sa-si recunoasca greseala si sa-si ceara iertare. Asta ar fi calea cea usoara (si normala - imi sopteste orgoliul), dar cum ea se lasa indelung asteptata, as vrea sa o pot lua eu pe calea cea grea. 

Provocarile pentru acest an sunt frivole: as vrea sa ma lamuresc cu Facebook - ul, o sa pot trai fara el, sau nu? In conservatorismul si paranoia mea, consider ca e o unealta parsiva, care-i transforma pe oameni in subiecte benevole pentru studii de marketing. Si nu asta ar fi cel mai mare rau. Cu toate astea, se pare ca ofera o deschidere mai mare decat un blog si vreau sa vad daca am sau nu nevoie de o astfel de deschidere. Apoi as vrea sa ajung sa nu mai urasc telefoanele inteligente si touchscreen-ul. As mai vrea, daca voi putea, sa reechilibrez balanta financiara, unde am niste gauri substantiale. Nu, n-o sa ma apuc de facut bugete si planuri, dar o sa acord o atentie suplimentara problemei. Imi mai doresc sa pot din nou sa citesc si altceva decat singura carte pe care o citesc de ani incoace.