Dihania

A trecut o lună de când s-a dus Pința. De atunci, afecțiunea mea se îndreaptă timid, ezitant, cu pași mici, către dihanie:Dacă mi-ar merge cât de cât decent netul de la vodafone, aș putea să vă arăt și cât de delicat mănâncă monstrul acel morcov pe care îl ține între lăbuțe, dar asta ar însemna să stau aici până mâine dimineață. Are și viața la țară neajunsurile ei :)

Ticuri verbale

După renumitul "ceva de genul", mult prea cunoscutul "deci", vedeta emisiunii "decât", iată că pe firmament apare o nouă stea!
Poate că mă obsedează pe mine, însă aud din ce în ce mai des "ca idee". Mă înşel? Intrebam şi eu aşa, ca idee ...

Nimic

Despre moarte? Am tot încercat să îmi impun să înţeleg. Am crezut că am reuşit când s-a dus tata. Moartea, în concepţia mea de atunci, era de preferat unei vieţi lipsite de orice demnitate, speranţă, bucurie sau măcar normalitate. Am fost uşurată că l-a luat şi că l-a dus acolo sus, unde nu avea să mai depindă de alţii, unde nu mai avea nevoie să se raporteze la nişte repere materiale ca să ştie că există, unde poate chiar avea conştiinţa faptului că a existat şi că a trăit printre noi, cu noi şi poate pentru noi. Acolo unde suferinţa luase sfârşit ...
Apoi s-a dus Pinţa. Viaţa ei fusese cât de cât bună, atât de bună cât poate fi viaţa unei pisici într-o garsonieră. Ne-am bucurat că am putut, în ultimele ei luni de viaţă, să o aducem la curte, să vadă şi ea cum e în natură, pe iarbă, la soare ... Nu a apucat să se bucure prea mult de asta, de fapt nici n-a apucat să se deprindă cu ele, ezita de fiecare dată când era vorba să iasă din casă. Dar noi aveam răbdare. Făcea progrese în fiecare zi mai caldă, ajunsese să prindă şi fluturi, muştele deveniseră prea rapide pentru ea. Si s-a dus brusc. Atunci n-am mai putut să înţeleg. N-am mai putut să accept. Stiam că asta se va întâmpla într-o zi, dar nu în acea zi. Suferea, era bolnavă, dar se ţinea pe picioare, era aceeaşi pisică dintotdeauna. Nu trebuia să se ducă în acea zi.
Asta mă face acum să mă întreb, moartea e o izbăvire, o întâmplare intempestivă, o greşală, sau rezultatul unui plan bine pus la punct şi precis?
Ea nu vine niciodată la fel. Pe unii îi lasă să se chinuie înainte de a veni, pe alţii îi ia brusc. Unii aleg să o cheme. Cine stabileşte când şi cum vine moartea?
Mă întreb şi eu ca o bleagă ...

Adio

Aseară, la ora 8 şi 20 de minute, luna mea a rămas fără o jumătate.
Să te odihneşti în pace, draga mamii. Suferinţa ta a luat sfârşit şi sper ca trecerea ta prin viaţa asta să fi fost una bună. Noi te-am iubit şi o să te iubim în continuare. Ai fost pisica perfectă.

Ceai de pisică neagră

Caught on tape

DOVADA!!!
Se joacă cu o cutie de bere, furată din gunoi, peste ceea ce ar fi trebuit să fie roșiile la vară. Stie că n-are voie, căci se uită din când în când spre mine, dar i se pare funny să nu respecte regulile. Crezi că e greu să nu-l iubești? Mneaaah, nu e greu deloc.

Ziua recoltei

Săptămâna trecută am recoltat prima producție la hectar, din prima cultură intensivă făcută de mâinile mele și în care Max și/a băgat picioarele. Va fi, probabil, singura de anul ăsta, căci nu pare să mai fi scăpat nimic din calea urgiei câinești care s-a abătut asupra grădinii MELE.
Iată aici primele ridichi (document de o valoare inestimabilă, unicat):

Apoi, primele foi de salată, spanac și măcriș (măcrișul e cel însămânțat în cubul de piatră, vezi postarea de mai jos):

Si, normal, prima salată (a fost chiar bună):
Iar aici, vă prezint cea mai cuminte, simpatică, dulce și dragă ființă din grădina mea, Pința (bine, e adevărat că stă în casă, dar mai iese și pe afară și nu se plimbă DECAT PE ALEILE BETONATE):
Ar mai fi trebuit să vă arăt cum au crescut plantele astea, dar afară plouă de câteva zile și nu mai am nici un chef să mă ude Max. Mrrrr....