Despre moarte? Am tot încercat să îmi impun să înţeleg. Am crezut că am reuşit când s-a dus tata. Moartea, în concepţia mea de atunci, era de preferat unei vieţi lipsite de orice demnitate, speranţă, bucurie sau măcar normalitate. Am fost uşurată că l-a luat şi că l-a dus acolo sus, unde nu avea să mai depindă de alţii, unde nu mai avea nevoie să se raporteze la nişte repere materiale ca să ştie că există, unde poate chiar avea conştiinţa faptului că a existat şi că a trăit printre noi, cu noi şi poate pentru noi. Acolo unde suferinţa luase sfârşit ...
Apoi s-a dus Pinţa. Viaţa ei fusese cât de cât bună, atât de bună cât poate fi viaţa unei pisici într-o garsonieră. Ne-am bucurat că am putut, în ultimele ei luni de viaţă, să o aducem la curte, să vadă şi ea cum e în natură, pe iarbă, la soare ... Nu a apucat să se bucure prea mult de asta, de fapt nici n-a apucat să se deprindă cu ele, ezita de fiecare dată când era vorba să iasă din casă. Dar noi aveam răbdare. Făcea progrese în fiecare zi mai caldă, ajunsese să prindă şi fluturi, muştele deveniseră prea rapide pentru ea. Si s-a dus brusc. Atunci n-am mai putut să înţeleg. N-am mai putut să accept. Stiam că asta se va întâmpla într-o zi, dar nu în acea zi. Suferea, era bolnavă, dar se ţinea pe picioare, era aceeaşi pisică dintotdeauna. Nu trebuia să se ducă în acea zi.
Asta mă face acum să mă întreb, moartea e o izbăvire, o întâmplare intempestivă, o greşală, sau rezultatul unui plan bine pus la punct şi precis?
Ea nu vine niciodată la fel. Pe unii îi lasă să se chinuie înainte de a veni, pe alţii îi ia brusc. Unii aleg să o cheme. Cine stabileşte când şi cum vine moartea?
Mă întreb şi eu ca o bleagă ...
Acum 2 zile
4 comentarii:
Am si am avut pisici si catei si stiu cat este de greu sa pierzi un prieten. Dupa de am pierdut pisoi de numai cateva saptamani si catei batrani m-am impacat cu gandul ca moartea este fireasca, este naturala. Tot ce cred ca merita, pe langa pastrarea in memorie a celor morti, este demnitatea, respectul. Imi pare tare rau Cristina ca ai pierdut-o. Ai multe poze minunate cu Pinta si, sunt sigura, multe amintiri placute si ele te vor ajuta sa treci peste aceste momente de tristete.
de obicei evit sa ma uit la pozele cu cei plecati, din cauza asta mi-a fost greu o vreme sa mai intru pe blogul asta. cum timpul le rezolva pe toate, insa, m-am resemnat si incepe sa-mi vina mai usor sa accept ca nu mai este. cu toate astea, tot nu pot sa cuprind ratiunea divina pentru care se intampla toate astea.
multumesc pentru gandul tau bun.
Sincer sa fiu nu cred ca Dumnezeu are vreun rol aici - e pur si simplu sensul vietii - ne nastem, traim si murim. In principiu nu putem influenta momentul cand ne nastem sau cand murim, dar ceea ce putem face este sa alegem cum ne traim viata...
nu cred, bogdane, ca se intampla ceva in universul asta fara stirea, interventia, supravegherea sau determinarea lui dumnezeu. nu-i inteleg ratiunea, dar cine sunt eu sa judec? asta spuneam mai sus.
sa alegi cum iti traiesti viata? considera-te norocos ca ai avut taria in tine de a continua, in ciuda vicisitudinilor. de unde crezi ca ti-a venit aceasta putere? e ca si comparatia intre un prost si un destept. prostul nu e un destept fara vointa, dupa cum nici desteptul nu e un prost cu hotarare.
Trimiteți un comentariu