Sfarsit de ianuarie

Nu am obiceiul sa ma deranjez cand se termina o luna, dar de data asta chiar vreau sa scriu despre asa ceva. De ce? Ca la anul sa nu ma mai intreb "dar oare anul trecut pe vremea asta cum era?".

Ei bine, anul asta a fost zapada maricica in ianuarie, apoi a venit un ger cum nu-mi mai amintesc sa fi trait de mult, nu atat pentru temperaturile lui (am prins si -19 in unele dimineti), ci pentru durata lui - a tinut mai mult de-o saptamana. Abia de pe la inceputul acestei ultime saptamani si-au mai dat drumul temperaturile si incep niste zile cu multe grade peste plus, cica.

In curte inca mai e zapada, pamantul nu se vede decat prin cateva ochiuri, ici, colo. Poarta a inghetat des, am deschis zavorul cu ciocanul. In unele zile n-am mai putut s-o inchidem complet, se lasase intr-o parte, asa ca o lasam asa.

De Max mi-a fost foarte mila pe gerurile alea, caci ziua n-aveam incotro si-l lasam afara. A slabit putin de tot, parca, dar pare sanatos si bine merci.

Pisicile n-au servit nici ger, nici zapada. Ieseau cateva minute dimineata, iar in rest dormitau prin casa, se jucau, mancau, cerseau mancare de la noi. Le pazeam sa nu se bata, de aceea Maia a dormit mereu in bucatarie noaptea, cu usa inchisa. Se pare ca i-a priit.

Masina ne-a facut figuri multe, mari si dese. Cred ca e pe duca.

C si-a facut analize, RMN, sange, echografii. Se pare ca e OK, dar ia niste pastile. De aici, de la faptul ca nu se simtea bine, de fapt, m-au apucat din nou anxietatile, dar am reusit sa le tin sub control. Colac peste pupaza, mai am de trecut un hop intr-o chestie si mai scap de o mare belea de pe cap, dar pana atunci sunt tracasata. Am avut de muncit mult la treaba asta, aproape am terminat ce era mai important, acum mai trebuie doar sa-mi ascut un pic memoria si dupa aia se va mai incheia un capitol din viata mea pe cat de greu, pe atat de ... in fine, se va termina si gata. 

In una din zilele astea am plecat la volan. N-am mai condus de la revelion, cand am pus mana pe volan dupa aproape un an. Atunci am condus chiar prin oras, pentru prima oara in viata, dupa scoala de soferi. Evident, eram pe un drum pe care il parcurgem in fiecare zi si il stiam, asa ca da, m-am descurcat. De data asta insa mergeam pe un drum total nou, era noapte si iarna, dar avand in vedere ca nu trebuia decat sa ma tin dupa C, care era intr-o masina in fata mea, n-a fost cine stie ce. M-am descurcat si de data asta.

Ar fi trebuit sa-mi creasca stima de sine, dar ce sa vezi, n-a facut-o :(

Tare rau e sa nu ai de la tine decat pretentii.

Ador/urasc

Persoanele care au un hobby, fie el si vizionarea unui serial stupid, dar din care isi fac o ancora ca sa reziste pana maine, poimaine, raspoimaine, doar ca sa vada ce se mai intampla/Toni Delaco. Libidinos.

Pierdut Persoane interesate/urmaritori/followers

Prin Decembrie am observat ca numarul persoanelor interesate de pe celalat blog al meu a scazut brusc, intr-o singura zi, cu un numar destul de mare pentru mine, care oricum n-aveam multi. Prea mare ca sa fie o chestie de neobservat, prea mic ca sa cred ca a fost o eroare de sistem, asa ca am crezut ca au decis ei, toti odata, brusc, sa nu ma mai urmareasca.

Asta e, mi-am zis. Nu-i poti multumi pe toti. Daca au intrat aici si au vazut ca nu le mai place ce postez, si-au luat jucariile si au plecat. Nici macar nu stiu cine erau, asa ca n-am putut face nimic. In timp m-am resemnat si am uitat.

Astazi am dat, insa, de o postare pe aceasta tema la unul dintre blogurile pe care le urmaresc eu. Si autoarea se plangea de acelasi lucru, insa ea a primit de la Blogger un anunt cu o explicatie. Cea mai mare parte din el spune asa:

"As part of this plan, starting the week of January 11, we’ll remove the ability for people with Twitter, Yahoo, Orkut or other OpenId providers to sign in to Google Friend Connect and follow blogs. At the same time, we’ll remove non-Google Account profiles so you may see a decrease in your blog follower count.

We encourage you to tell affected readers (perhaps via a blog post), that if they use a non-Google Account to follow your blog, they need to sign up for a Google Account, and re-follow your blog. With a Google Account, they’ll get blogs added to their Reading List, making it easier for them to see the latest posts and activity of the blogs they follow.

We know how important followers are to all bloggers, but we believe this change will improve the experience for both you and your readers."

Pe scurt, cica de pe 11 ianuarie vor elimina posibilitatea ca cei cu conturi de Twitter, Yahoo, Orkut sau cu OpenId sa se mai inscrie ca urmaritori prin Google Friend Connect. Cu alte cuvinte, daca nu ai cont de Google, nu mai poti urmari bloguri din Blogspot.

Restul e bla-bla.

Nu stiu cine mi-au fost urmaritorii pe care i-am pierdut. Nu stiu cum as putea sa-i anunt de aceasta schimbare. Nu stiu cum vor afla ei ca am scris aceasta postare. Nu stiu cui ii foloseste aceasta schimbare. Stiu doar ca s-a facut si gata.

Daca ati pierdut si voi urmaritori, acum stiti de ce.

Adio, Cita

Azi s-a hotarat ca e mai bine sa nu mai fii printre noi. Nu stiu cine a decis ca e mai bine asa.

Daca ai fost tu, poate vom afla candva si iar vin si spun ca depresia e ingrozitoare si ca toti cei care avem depresie ar trebui sa verbalizam, sa spunem, sa ne plangem, fara teama de ridicol sau de a-i deranja pe cei din jur.

Daca Dumnezeu a hotarat asa, El stie mai bine, desi eu spun ca trebuia sa ni te mai lase, te-a luat mult prea devreme, mult prea devreme.

Indiferent a cui a fost decizia, sa te odihnesti in pace, pentru ca meriti odihna. Ai fost un suflet bun si bland, dar trist. Poate ca viitorul tau nu ti se mai parea plin de surprize, dar viitorul meu va fi mai sarac, caci nu voi mai avea cui sa-i vorbesc despre animalute si sa ma inteleaga, nu voi mai avea pe cine sa refuz cand ma va chema in vizita, nu voi mai avea pe cine sa sun cand ma lasa memoria si nu-mi mai aduc aminte de ce am semnat eu niste acte ...

Cita, Dumnezeu sa te ierte, chiar daca nu cred ca are pentru ce. As vrea sa nu fie adevarat.

Aer de bilant

In fiecare an am exact acelasi sentiment in preajma acestor zile: de final, de sfarsit a ceva, parca de ajuns la linia de finish.
Ma gandeam dimineata de ce-s atat de incarcate de sentimente taman aceste ultime zile din an, cand, de fapt, in fiecare clipa a vietii ni se tot incheie etape.
Ca sa inteleg pe deplin si sa fie un sentiment justificat, ar trebui ca pe 31 decembrie, la ora 24:00, timpul sa stea in loc si sa luam o binemeritata pauza de la orice, nu sa curga monoton, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
S-a intamplat, mai timpule! S-a incheiat un an! Stai si tu asa un pic, sa ne tragem cu totii sufletul, sa contemplam, sa ne odihnim, sa ne facem si noi un bilant, sa tragem un pic pe dreapta, sa vedem ce facem mai departe, sa ne bucuram de ce am realizat, sa bifam pe liste, sa ne felicitam pentru ce-am realizat, sa ne imbratisam! Daca tu nu stai, noi cand sa le facem pe toate astea? In anul urmator? Pai el ce vina are sa fie consumat cu chestii care nu-i apartin?
Asa ca, incepand din acest an, protestez vehement impotriva timpului. Timpul ucide viitorul!

Dar va urez sa aveti timp pentru toate si inca un timp frumos! La multi ani!

Petitie pentru salvarea padurilor

La sfarsitul acestui articol gasiti un link pentru semnarea unei petitii. Va rog, intrati si semnati pentru salvarea padurii romanesti!

Mos Nicolae, hram si flori

Azi era cat pe ce sa nu ma mai duc la biserica. Eram obosita din cauza unor probleme de azinoapte, care nu m-au lasat sa dorm, dar m-am invrednicit si am pornit.

Cand sa ajung acolo, observ aglomeratie mare, vanzoleala si vreo 8 ceaune mari cu foc sub ele, paine pe o masa si multi pesti langa. 

"E hramul bisericii!!!" ii spun lui C. Uitasem! Patronul bisericii noastre e Sfantul Nicolae, Mos Nicolae cum ii zice toata lumea. Slujba a fost cum a fost, dar la final parintele a citit pomelnice cred ca mai bine de-o ora! Nu prea pricepeam de unde are, dintr-o data, atatea pomelnice si de ce le citeste pe toate odata, ca pana acum nu facuse asa ceva in nici o duminica. Am intrebat pe cineva de langa mine, care am observat cand s-a ridicat in picioare ca daduse si el pomelnic si asa am aflat ca l-au dat cand a venit preotul pe la ei. Preotul a umblat pe la case acum vreo doua, trei zile, dar pe la noi n-a ajuns. M-am amarat cand am aflat, mai ales ca domnul acela imi spusese si ca a dat bani  pentru hram, precum si pentru ziua dascalului, ca-l cheama Nicu.

Primul impuls (si mi-l cunosc atat de bine, toata viata am facut asa ceva!) a fost sa ma amarasc ca eu iar nu-s in rand cu lumea, ca daca n-am dat bani nici nu ma pot duce la hram, ca ma fac de ras si am decis ca nici n-o sa merg. O sa ma strecor usor catre casa. 

Cand colo, mi-a venit gandul bun. L-am oprit la final pe dascal, i-am dat bani, i-am zis La multi ani si m-am linistit. Am plecat cu constiinta impacata spre cortul unde se amenajase masa de peste, mai ales ca parintele era cu ochii pe noi pe toti si ... nu scapa nimeni de-acolo :)) L-am luat si pe vecinul, pe care tocmai l-au evacuat silit vineri. El nu vroia sa vina, dar l-am luat cu forta :)) (ca sa aflu ce s-a intamplat, ca vineri era aici o masina de jandarmi, una de politie si vreo trei camioane. Oamenii isi incarcau mobila si paraseau casa. Eu am fost socata, am crezut ca n-au mai putut sa-si plateasca banca si i-a executat silit. I-am compatimit si m-am frasuit ca mi s-a parut ca-i mai vad pe drumul nostru, peste gard, desi casa nu mai avea nici un bec aprins. Da, i-au executat silit, dar asa au vrut ei. S-au mutat in cealalta parte, peste drum, unde au o alta casa.) 

In fine, am luat loc la masa ca orice fiinta normala la cap, nu cu timiditati absurde si cu teama de oameni ce ma caracterizase de-a lungul vietii si bine am facut. Am mancat un bors de peste facut la ceaun din niste crapi cat lumea, cum nu se poate mai minunat. Aperitivul imi potolise foamea, borsul cu mamaliga m-a indopat, asa ca n-am mai stat si la pestele prajit si la desert, ca mi se facuse cam frig si aflasem tot ce-mi dorisem de la vecinul :))

Cand sa plec, vecina de langa mine mai mai sa-mi ia geaca, tragand de ea ca sa mai raman, desi nu m-a vazut si n-am vazut-o in viata mea! Nu pot sa spun ca nu mi-a facut placere, desi n-am ramas. M-am simtit insa ca un om normal, care a avut in sfarsit curajul sa stea intre multi oameni necunoscuti, fara sa vrea sa se ascunda si capabila chiar sa schimbe cateva cuvinte cu oameni necunoscuti.

Cred ca m-am facut bine.

In fotografii am surprins ultimele tufanele din gradina, culese azi: