Ieri mi-am scos o masea de minte. Se rupsese, incepuse sa ma doara, nimeni nu vroia sa o repare, asa ca m-am indurat sa platesc cei 400 de lei pentru a mi-o scoate. Inca mai sunt socata de pret.
Apoi m-am gandit, fara nici o legatura: de ce vor oamenii neaparat sa fie apreciati? Mi se pare mie, sau aproape tot ce facem este pentru a ne dovedi utilitatea, a ne face placuti, pretuiti, luati in seama, poate chiar laudati?
Este deja clasica scuza celor care nu vor sa te angajeze pentru ca ai prea multe studii pentru ceea ce pot ei sa iti ofere, dar mi se pare un paradox sau chiar o gluma proasta. Muncesti si inveti ani la rand ca, la o varsta, dupa ce da vreun ghinion sau vreo criza peste tine, sa nu te poti angaja aproape nicaieri pentru ca esti "supracalificat". Mi s-a intamplat si mie acum cativa ani, cand cel care-mi lua interviul mi-a spus ca ma voi simti prost cand nu voi fi apreciata la valoarea mea si voi face munca sub pregatirea pe care o am. Eu ii explic cum ca nu ma deranjeaza sa nu fiu apreciata din priviri sau vorbe, cata vreme sunt platita mai bine decat acolo unde lucram deja, dar el mi-a dat replica asta naucitoare pentru mine, si atunci si acum: "Nimeni nu face nimic daca nu e apreciat de cei din jur". Oare asa sa fie?
Pe voi "ce va mana-n lupta"? Pentru ce va dati jos din pat in fiecare dimineata si plecati spre ... ceva? Cat de tare ati suferi daca nimeni nu v-ar spune niciodata cat de bine faceti ceea ce faceti, cat de buni sunteti in meserie, cat de bine gatiti/vorbiti/mergeti/respirati etc.? Ati accepta o slujba sub calificarile pe care le aveti, dar mai bine platita decat cea actuala?
Acum 3 zile
4 comentarii:
Eu zic ca e bine sa te angajezi la o munca ce ti-ar face placere.Daca nu iti place munca pe care trebuie sa o faci, nu conteaza banii. Asta si trebuie sa fie stimulul care te scoate afara din casa, sa mergi acolo unde simti ca ce faci tu este util, iar banii pentru munca ta sunt si o compensatie pentru efortul depus.
banii ...
fara ei nu se poate, dar da, e ideal atunci cand ii castigi din ceva ce te pasioneaza.
ce te faci cand nu te pasioneaza nimic si ai un job la care te duci doar ca sa ai din ce trai?
cu totii avem nevoie sa fim confirmati, in copilarie tot timpul, in adolescenta frecvent, in tinerete proaspata - destul de des. cu cat inaintam in varsta avem nevoie de mai putine confirmari de la ceilalti si de mai multe autoconfirmari. cu cat omul e mai sigur pe el, cu atat are o nevoie mai mica de confirmarea celorlalti.
si da, as accepta sa fac ceva sub calificarea mea. si daca domeniul mai e si nou, si interesant... chiar si pe bani mai putini, daca imi permit.
Eu zic la fel ca Mihaela,så faci ceea ce-tzi place.Eu am studii de economist,inså m-am måritat inainte de a apuca så se usuce"cerneala "pe diplomå si am reusit cu noroc så må stabilesc acum 5 ani in Norv. unde pt. a munci economist,trebuia ani buni de studii de limbå,teste si practicå,numai cå la 32 de ani nu prea må atrågea ideea asa cå m-am apucat de niste cursuri de limbå si de 2 ori pe såpt. practicå la o grådinitzå la gr. mare.Asa cå norocul iar mi-a suras si dat. copiilor am invåtzat mult mai repede så vb. si am luat toate testele,inså m-am indrågostit de munca cu copii si acum sunt ultimul an la fac. pt. a iesi educatoare cu acte si am mai fåcut si un curs de artå pt. cå am fost incurajatå de seful grådinitzei si colegele mele precum cå am talent.Asa cå acum fac o muncå la care nu am visat ,dar care må face fericitå si implinitå.
Trimiteți un comentariu