Nu-s eu adepta aniversarilor, nu-mi plac chiar deloc, dar azi,daca tot am intrat pe aici, am fost curioasa sa vad cand m-am lasat eu de fumat. Am facut sapaturi pe baza etichetei "lasatul de fumat" si am descoperit cu uimire ca a fost in martie 2011.
N-am avut curiozitatea sa-mi recitesc postarile, caci stiu ca anii aceia au fost grei, dar uitandu-ma acum in urma, nu pot sa spun decat ca este una din putinele mele realizari de care chiar sunt mandra.
As fi putut fi foarte mandra de scolile facute si chiar sunt, dar aceasta realizare a fost una dintre cele mai greu dobandite, a fost un chin de ani de zile (cel putin doi). Am continuat sa visez ca fumez poate si la 5 ani dupa, cu evidenta dezamagire traita in semi-trezirea de dupa si cu bucuria deplina ca a fost doar un vis dupa trezirea totala.
Ce as mai putea spune despre aceasta experienta? Ca iti da asa o ... mai buna intelegere a ceea ce esti. Am descoperit ca prin tigara eu fugeam de multe, fugeam de ceea ce nu doream sa infrunt, de frica a ceea ce as fi simtit dupa ceva trairi, de obligatia de a face ceva. Cand n-am mai avut unde sa fug, am infruntat toate acele stari si nu mi-a fost usor, dar incet, incet le-am asimilat si apoi nu au mai constituit o amenintare.
Am mai invatat ca, sub dependente, nu suntem stapanii nostri, "altceva" se joaca cu noi si da, recunosc ca aici am avut ceva trufie cand am vrut sa inving eu, nu acel altceva. A fost un razboi si l-am castigat, cu multa suferinta, dar am invins si da, am fost si sunt in continuare mandra de asta, chiar daca mandria este un pacat.
Bravo mie!
