Acum o zi
Misssssssie
Missie e şşşşşştirbă. Cum mi-am dat seama? Ieri, când se spăla pe blăniţă, plescăia într-un mod ciudat. In plus, era atât de agitată, că nu puteai s-o stăpâneşti decât cu mare greutate. După ce am reuşit s-o prind şi s-o ţin în braţe, cu scopul de a o calma, m-a muşcat de la vârful degetelor până la umăr. Aşa mi-am dat seama că s-ar putea să aibă ceva probleme cu dinţişorii, aşa că am căutat-o şi am descoperit că nu mai are caninii de jos. :)
Ganduri, fapte, intrebari
Ieri mi-am scos o masea de minte. Se rupsese, incepuse sa ma doara, nimeni nu vroia sa o repare, asa ca m-am indurat sa platesc cei 400 de lei pentru a mi-o scoate. Inca mai sunt socata de pret.
Apoi m-am gandit, fara nici o legatura: de ce vor oamenii neaparat sa fie apreciati? Mi se pare mie, sau aproape tot ce facem este pentru a ne dovedi utilitatea, a ne face placuti, pretuiti, luati in seama, poate chiar laudati?
Este deja clasica scuza celor care nu vor sa te angajeze pentru ca ai prea multe studii pentru ceea ce pot ei sa iti ofere, dar mi se pare un paradox sau chiar o gluma proasta. Muncesti si inveti ani la rand ca, la o varsta, dupa ce da vreun ghinion sau vreo criza peste tine, sa nu te poti angaja aproape nicaieri pentru ca esti "supracalificat". Mi s-a intamplat si mie acum cativa ani, cand cel care-mi lua interviul mi-a spus ca ma voi simti prost cand nu voi fi apreciata la valoarea mea si voi face munca sub pregatirea pe care o am. Eu ii explic cum ca nu ma deranjeaza sa nu fiu apreciata din priviri sau vorbe, cata vreme sunt platita mai bine decat acolo unde lucram deja, dar el mi-a dat replica asta naucitoare pentru mine, si atunci si acum: "Nimeni nu face nimic daca nu e apreciat de cei din jur". Oare asa sa fie?
Pe voi "ce va mana-n lupta"? Pentru ce va dati jos din pat in fiecare dimineata si plecati spre ... ceva? Cat de tare ati suferi daca nimeni nu v-ar spune niciodata cat de bine faceti ceea ce faceti, cat de buni sunteti in meserie, cat de bine gatiti/vorbiti/mergeti/respirati etc.? Ati accepta o slujba sub calificarile pe care le aveti, dar mai bine platita decat cea actuala?
Apoi m-am gandit, fara nici o legatura: de ce vor oamenii neaparat sa fie apreciati? Mi se pare mie, sau aproape tot ce facem este pentru a ne dovedi utilitatea, a ne face placuti, pretuiti, luati in seama, poate chiar laudati?
Este deja clasica scuza celor care nu vor sa te angajeze pentru ca ai prea multe studii pentru ceea ce pot ei sa iti ofere, dar mi se pare un paradox sau chiar o gluma proasta. Muncesti si inveti ani la rand ca, la o varsta, dupa ce da vreun ghinion sau vreo criza peste tine, sa nu te poti angaja aproape nicaieri pentru ca esti "supracalificat". Mi s-a intamplat si mie acum cativa ani, cand cel care-mi lua interviul mi-a spus ca ma voi simti prost cand nu voi fi apreciata la valoarea mea si voi face munca sub pregatirea pe care o am. Eu ii explic cum ca nu ma deranjeaza sa nu fiu apreciata din priviri sau vorbe, cata vreme sunt platita mai bine decat acolo unde lucram deja, dar el mi-a dat replica asta naucitoare pentru mine, si atunci si acum: "Nimeni nu face nimic daca nu e apreciat de cei din jur". Oare asa sa fie?
Pe voi "ce va mana-n lupta"? Pentru ce va dati jos din pat in fiecare dimineata si plecati spre ... ceva? Cat de tare ati suferi daca nimeni nu v-ar spune niciodata cat de bine faceti ceea ce faceti, cat de buni sunteti in meserie, cat de bine gatiti/vorbiti/mergeti/respirati etc.? Ati accepta o slujba sub calificarile pe care le aveti, dar mai bine platita decat cea actuala?
Maia is back
Si e bine, as putea spune. Am luat-o ieri dupa amiaza. E tunsa la piele pe burtica, dar operatia e inchisa si arata ca si vindecata.
Pe drum a vociferat pe toate tonalitatile, in toate modurile, dar numai dupa ce ma uitam eu la ea in cutie. Dupa minute in care o ignoram, tacea.
Ajunsi acasa, am avut ceva emotii pentru "marea intalnire", dar s-a dovedit ca degeaba. Lui Missie chiar cred ca i-a fost dor de ea, ca a mirosit-o pe Maia prin usita de la cutie, a miorlait la ea, a tors ...
Si Maia torcea ...
Oricum, am filmat momentul, sper ca intr-o zi sa-l pot si incarca.
In rest, Maia sta destul de linistita, nu se agita foarte tare, sta pe fotoliu si priveste sau doarme.
Missie o tot provoaca la joaca, ii ia coada la atac, o incaleca, dar nu se alege decat cu maraieli din partea maica-sii. A! Si cu niste boabe noi de mancare, boabe de pisici sterilizate, care evident ca ii plac mai mult decat ale ei.
Maia
Ieri am sterilizat-o. Gata, nu va mai putea face pui. Ma bucur, totusi, ca am lasat-o sa aiba o astfel de experienta, de a fi mama. Cum nu mai avea stare in casa aproape deloc, ne-am temut sa nu umble iar cu motani si sa ne faca o alta serie de pui, asa ca duminica am internat-o, ieri au operat-o, miercuri o luam acasa. De acum va putea sta afara cat va dori, va putea colinda pe unde va vrea, va putea face orice isi va dori.
Missie nu pare sa-i simta lipsa, pentru ca i-am adus o jucarie noua si e preocupata cu ea. Cand nu mai are chef de jucarie, ne foloseste pe noi pentru joaca. Sunt un pic ingrijorata de momentul aducerii Maiei acasa, ma gandesc sa nu o deranjeze asta mica in vreun fel, dar voi vedea.
Missie si firele de lana
Daca va uitati cu atentie, am labuta dreapta pe un fir de lana. Am facut niste botosei draguti pentru o fetita. Uitati-va pe celalalt blog si o sa-i vedeti.
Pisica si trandafiri
Pusesem ultimii trandafiri in vaze.
Credeti ca a fost chip sa-i pastrez in buna pace? Nuuuu. I-au placut si lui Missie si a descoperit ca apa de la ei este mai buna.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)