Ca de bilant, asa ...

Mai e un pic şi se termină şi anul ăsta. Nu ştiu dacă mi-am mai făcut vreodată bilanţuri, dar acum simt o asemenea nevoie, pur şi simplu pentru că nu am ce face. Am făcut selecţia de muzică şi acum o mai dau cu peria, dar între timp m-am gândit să mai scriu şi aici, ca să fie, nu de alta :))
Aşadar, ce mari realizări am eu în acest an 2009, despre care toată lumea zice că e bine că se termină? Sincer, nu prea îmi dau seama. Gândindu-mă ce am făcut eu notabil anul ăsta, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Artmania, apoi Leonard Cohen. Ar mai fi cartea pe care am scos-o, dar nu-s sigură că a fost anul ăsta şi, cum nu mai am nici un exemplar, nu pot să mă uit dacă nu cumva a fost anul trecut.
Din memoria recentă extrag - desigur - şcoala de şoferi şi sala luată. Ar mai fi nişte piese tricotate/croşetate, multă treabă prin casă şi pe la job, începerea demersurilor pentru a ne lua casa visurilor noastre ... şi cam atât. Nu pomenesc de Pinţa, pe care am adus-o cât de cât pe linia de plutire, căci recunosc cinstit şi cu mult regret în suflet că la un moment dat am cedat şi n-am mai vrut s-o mai chinui cu tratamentele. Dacă nu insista Cristi, poate că Pinţa nu mai era acum. Cam asta este.
Realizez acum că poate ar fi cazul să-mi schimb abordarea, să nu mai trăiesc de pe o zi pe alta, ci să-mi propun nişte ţinte, ceva, că prea e parcă pierdere de vreme viaţa asta. Poate că aşa se întâmplă când nu ai copii, cine mai poate şti?

PS: muzica disco/pop cam sucks.


In fine, ca să închei, vă spun şi vouă să aveţi un an cât se poate de fain, să vă zbânţuiţi de revelion cât puteţi şi să ne vedem cu bine în 2010.

Niste amestecaturi

N-am mare lucru de spus. De fapt, aş avea, dar sunt foarte mărunte şi diferite între ele, aşa că nici nu-mi mai vine să mă apuc.
De pildă, ar fi nişte chestii de spus despre birocraţia, corupţia, hoţia, delăsarea, nesimţirea, şmecheria celor care lucrează cu cetăţeanul care are nevoie de ceva de la ei. N-ar fi nici o noutate pentru nimeni, aşa că nu-mi mai zgândăr frustrările.
Ar mai fi apoi şi oamenii din jur, toţi cu câte cel puţin o problemă majoră. Acum, când sunt cu nervii întinşi, constat cât de greu e să suporţi un om când se plânge de probleme. Avem probleme cu toţii, faptul că le verbalizăm poate că ne ajută, dar celor cărora le spui, le faci rău. Ar trebui ca toată cercetarea de pe lumea asta să caute un medicament care să producă optimism şi bunătate.
Să mai zic de acest final de an aiuritor? Nu mai zic de nimic, ia, gata, mă opresc aici.
O SA FIE BINE! :)