A doua sedinta

O sa incep prin a spune ca am facut un chestionar, fara sa citesc decat cateva pagini din regulament, dupa ce m-am uitat la indicatoare pe net si am luat 21 din 26. N-am stiut treaba de mecanica. Mi s-au parut logice intrebarile si poate ca am avut si norocul incepatorului.
Cat despre condus ... azi am impresia ca am retinut mai putin decat prima data. Trebuie sa-mi intre in cap ca: dupa ce am calcat ambreiajul, am pornit motorul, am lasat frana de mana; vitezele le schimb numai cu ambreiajul la podea; ca dupa ce semnalizez, iau mana de pe semnalizator si o pun pe volan; inainte de a face dreapta, ma asigur uitandu-ma in oglinda din dreapta [cu asigurarea pe stanga ma descurc mai bine] si in cea retrovizoare.
Nu reusesc inca sa pun frana usor. Nu reusesc inca sa scap de panica atunci cand ma apropii de o intersectie. Nu m-am prins prea bine cum bag intr-a treia, ca am reusit sa bag direct intr-a cincea.
La semafor, daca abia s-a pus rosu, calc ambreiajul, o scot din viteza, iau piciorul de pe ambreiaj. Cand palpaie verdele la pietoni, calc ambreiajul, bag intr-a-ntaia si pornesc usor, dupa ce s-a facut verde la noi. Dupa ce am pornit, ridic usor piciorul de pe ambreiaj si accelerez. USOR!
Desi mi se pare ca tin drumul drept, Cristi mai trage din cand in cand de volan, spunandu-mi ca sunt prea pe stanga sau prea pe dreapta. Am reusit si sa ies un pic pe aratura, in cateva curbe foarte scurte, pentru ca n-am mai manevrat atat de mult volanul pana acum. M-am speriat si m-au trecut toate apele, dupa care am oprit masina si am tras o portie zdravana de ras nervos.
Va trebui ca data viitoare sa ma mai uit si dupa indicatoare, nu doar in fundul masinii din fata. N-am reflexele atat de bune pe cat mi-as fi dorit, dar poate ca dupa ce mi se formeaza automatismele, voi putea fi atenta si pe unde merg, nu numai la ce trebuie sa fac ca sa mearga masina.

Prima zi de şcoală

Am început-o. O să încerc să scriu după fiecare şedinţă ce-am reţinut.
Ambreiajul face legătura dintre motor şi maşină. Când e călcat, maşina nu primeşte putere. Ambreiajul se calcă până la capăt în trei situaţii:
1. Inainte de a pune mâna pe cheie
2. Când schimbi vitezele
3. Când trebuie să frânezi.
FRANA NU SE CALCA ATUNCI CAND AMBREIAJUL E RIDICAT, e o comandă contradictorie.
Aşadar: calc ambreiajul, rotesc cheia până se aprind beculeţele, stau o secundă, rotesc până la capăt, bag a-ntia (?), ridic uşor stângul de pe ambreiaj, maşina porneşte. Accelerez uşor. Calc ambreiajul, bag a 2-a, ridic stângul de pe ambreiaj, accelerez mai mult.
Când tre să pun frâna, calc ambreiajul şi pişc frâna INCET!
Dacă vreau să schimb banda, semnalizez cu 50 m înainte şi mă uit în oglinda corespunzătoare, dar şi în aia de mijloc. Pe aia de mijloc tre s-o pândesc mereu, câte o fracţiune de secundă.
ORICAT DE DRAGI MI-AR FI ANIMALELE, NICIODATA SA NU PUN IN PERICOL VIATA CELOR DIN MASINA PENTRU A SALVA UN ANIMAL.

Cam atâta-mi amintesc de la prima şedinţă. Acum, impresii. Nu cred că voi fi o şoferiţă nemaipomenită, pentru că acest prim contact cu maşina şi cu volanul nu m-a dat pe spate de plăcere, dar nici nu mai cred că voi fi o catastrofă, pentru că instructorul a văzut că am ceva nativ în mine, nu ştiu exact ce, dar s-a mirat de pildă că am dus mâna unde trebuie ca să semnalizez, că am avut tendinţa să încetinesc atunci când am intuit un pericol (cică cei mai mulţi, când se sperie, accelerează. Mi se pare împotriva firii) şi nu mai ţin minte ce altceva.
Cel mai greu mi s-a părut să înţeleg ce se vede în oglinzi. Dat fiind că e prima oară când privesc în ele, sper ca până la urmă să pricep ce văd acolo şi să ştiu şi ce să fac cu informaţia.
Pe al doilea loc stă treaba cu semnele şi semnalele de pe traseu. N-am văzut nici măcar semafoarele, decât după ce mă făcea el atentă că urmează. De semne de circulaţie nici nu poate fi vorba să mă fi uitat la ele, căci habar n-aş fi avut cum să le interpretez şi ce să fac cu ele, dar poate că şi asta o să învăţ în timp.
Cristi, instructorul, e un tip ok, nu mă simt stresată cu el, vorbeşte bine şi mult, face mişto de mine nederanjant, are intenţia clară de a transmite tot ce ştie el că trebuie şi tot ce poate.
Atât azi.

Băbuţ

Incepuse să meargă spre bine după perfuziile alea. Am fost să-i mai facem nişte analize, plini de speranţă, ca să începem un nou tip de tratament. După ce s-a ghiftuit de medicamente pentru ficat, Pinţei i-au crescut transaminazele la 250, de la 190 înainte de pastile, care 190 era şi el mult peste limita maximă admisă.
Cum o fi posibil ca, sub tratament, analizele să ţi se înrăutăţească, dar să te simţi mai bine? Să mai zici că nu-s ciudate căile Domnului ...
Eu ştiu că e destul de bătrâioară Băbuţ, dar dacă tot o vrea la El, măcar să n-o facă să sufere, căci nu cred eu că ea nu suferă cu analizele astea aşa de proaste. Mi-a mai lăsat-o mie un pic? Nici nu ştiu ce să mai zic. Zic mulţumesc, oricum, pentru zilele astea cât o mai am lângă mine, zic mulţumesc pentru clipele când e din nou Băbuţ cea pe care o ştiu dintotdeauna, zic mulţumesc pentru că avem suficiente resurse financiare ca să suportăm cheltuielile cu tratamentele ei, dar de înţeles, nu prea pot să înţeleg.

Să "cumpăr" asta?

Am primit-o pe mail:

"Un tip de pe langa Round Lake, Sask. ( Canada ) a vazut jucand, intr-un mod straniu,pe oglinda lacului ceva ca o minge si s-a dus sa vada ce e.Cand a ajuns acolo, s-a dovedit ca de fapt era un somn care evident ca incercase sa inghita o minge de baschet, dar aceasta i-a ramas intepenita in gura!! Somnul era obosit mort de atatea incercari de a se scufunda, dar mereu mingea il aducea la suprafata. Tipul a incercat de multe ori sa-i scoata mingea dar nu reusea. Pana la urma a pus-o pe nevasta-sa sa taie mingea, care s-a desumflat si astfel eliberand calicul somnul. Probabil n-ai crede daca nu ai vedea pozele urmatoare ... "