Anul asta, doar ghioceii ...

 ... dar si o tufanica. A rezistat eroic pana in februarie. Fotografiile sunt din 11 februarie.

Ghiocelul solitara din anii trecuti a reusit sa faca pui.

S-a dus si Missie

 Azi a plecat de la noi si iubita mica Missie.

Nu stiu ce a patit, nu stiu de ce a murit, dar studiind acum pe net simptomele, cred ca a avut o boala de inima. 

Nimic din comportamentul ei nu dadea de banuit ca ar avea ceva, cu exceptia zilei de sambata, cand a avut o salivatie abundenta. Medicul, la care n-o sa mai duc nici un animalut de-al meu, ca pana acum nu mi-a salvat niciunul, a zis ca are laringita. I-a facut 5 injectii si ne-a dat-o inapoi. 

De azi nu mai este. A plecat la Max si la Mishu. 

Adio, iubita mea mica!

Adio, Maxulet

Max, nov. 2009 - 19 nov. 2022

 Ai fost cel mai bun catel, dragul nostru! Poate o sa  ne ierti ca te-am eutanasiat, poate o sa intelegi ca am vrut sa-ti redam demnitatea. Drum lin catre stele, iubitul nostru! 

Zile urate din viata mea

Traiesc unele dintre cele mai urate zile din viata mea, pe care n-as dori nimanui sa le traiasca. S-a brodit sa se intalneasca mai multe probleme, dar cea mai grea e cea cu Max.

Lupusorul nostru are 13 ani. De cativa ani are probleme cu spatele si cu picioarele din spate, dar i-am tot dat niste pastile si dupa o vreme isi revenea. Doctorul ne spusese ca durerile astea ii apar mai ales la schimbarea de vreme, de anotimp.

Saptamana trecuta l-au apucat iar, dar de data asta pastilele nu au mai avut nici un efect. Practic, nu mai putea sa mearga, mai mult zacea pe jos, pe gresie. Din cand in cand, cand dadea semne de agitatie, il ajutam sa iasa in curte sa-si faca nevoile, tinandu-i partea din spate cu o carpa, sa-l ajutam sa stea in picioare. Dupa o vreme, nu ne-a mai lasat sa il atingem, asa ca n-am mai putut sa-l scoatem afara. A fost nevoit sa faca acolo unde a ramas asezat. 

Bietul caine, cand facea pipi si se uda, incerca sa linga toata urina aia de pe langa el, asa ca in scurt timp a facut si diaree. Parte din toate astea se scurgeau sub el, fara sa putem face nimic in sensul asta, caci daca incercam sa il ridicam, ne latra si dadea sa ne muste, atat cat mai putea sa se miste din partea din fata. Am incercat sa il sterg atat cat si cum am putut, dar mirosul era ingrozitor.

Medicul lui curant ne spusese ca se va ajunge si aici si ca va trebui sa luam decizia finala, dar pentru ca el inca mai manca si mai bea apa, nu ma puteam gandi la asta, dar nici asa nu aveam cum sa-l mai las.

Am cautat pe net o cosmetica veterinara care ar fi putut aplica ceva metode de a-l spala. Din doua gasite, numai una mi-a raspuns, chiar foarte prompt, duminica seara. M-au repezit cumva, intrebandu-ma ba cum am putut sa stau pana acum cu el asa, ba cum de nu i-am facut nici o investigatie serioasa si nu l-am diagnosticat profesionist, dar am incercar sa le explic ca el nu a fost un caine docil, ca musca daca ceva nu-i convenea, ca cu chiu, cu vai am reusit sa-l vada un doctor de la noi din sat care sa-i dea un tratament. De urcat in masina nu a vrut niciodata sa urce, iar in ultima vreme ne-am gandit ca poate doar tranchilizat sa-l putem duce la un cabinet, dar fiind batran, m-am temut ca n-o sa reziste la anestezie. 

Oamenii de la acea clinica, caci s-a dovedit a fi o clinica veterinara au inteles, dar mi-au explicat cam ce ar trebui sa fac in continuare. M-au luat pas cu pas, cate unul pe rand, in asa fel incat sa evaluam situatia lui Max, sa incercam sa ii facem un tratament si apoi sa mai vedem.

Normal ca am acceptat, in pofida costului urias care s-a adunat pana la urma si a faptului ca simteam ca-s bani cheltuiti doar ca sa am eu constiinta curata ca nu l-am ucis cand el ar mai fi avut sanse. Au venit acasa, l-au luat la clinica, l-au spalat, i-au facut radiografii, injectii, analize de sange. Verdictul a fost cel banuit, dar asta nu i-a impiedicat sa-mi mai sugereze o ultima solutie, aceea de a-i face lui Max cea mai buna injectie existenta pe piata la ora actuala, care ar fi putut sa-i amelioreze durerea atroce pentru o luna de zile. Nu stiu daca ar fi fost cineva care ar fi putut sa spuna nu. Sigur ca am acceptat. Ce a fost ciudat, insa, a fost ca telefonul pe care mi l-au dat azi dimineata era menit sa ma convinga ca trebuie sa-l eutanasiez (normal, acolo la ei, pe o gramada de alti bani), ca e inuman sa-l mai tin asa. Abia ii facusera injectia revolutionara, cum sa-mi sugereze sa-l omor deja? N-am inteles asta si le-am cerut sa mi-l aduca acasa.

Acum baiatul sta pe un grilaj de lemn, pe care l-am adus special ca sa i se poata scurge urina si sa nu-l mai ude. I-am pus scutece peste tot. Sta cu botul pe labuta, e trist si cred ca e si cumva resemnat. Cand am fost sa-l vedem la clinica, aseara, pe mine m-a lasat sa-l mangai, dar cand l-a vazut pe C, care l-a "tradat" cand i-a lasat pe oamenii aia sa-l ia de acasa, l-a latrat si a dat sa-l muste. 

De cand am ajuns acasa si l-am vazut cum este, nu ma mai pot gandi cu detasare sa-l eutanasiez, in pofida a ceea ce-mi spune ratiunea. Sunt din nou in punctul acela - daca inca mai mananca si mai bea apa, eu ce drept am sa-i curm viata? Doctorii mi-au spus ca sufera, ca a facut escare deja, ca o sa faca iar pe el si o sa se imputa iar, dar acum e curatel, a mancat si sta cu capul pe labuta, cred ca vrea sa doarma. Cum sa iau eu decizia aia oribila, cum?

Plang de cand am venit si nu stiu incotro sa apuc. Noaptea trecuta a fost urata de tot, stiind ca el nu e in casa, ci intr-o clinica, intr-o cusca, speriat ca nu stie ce i se intampla. Acum pare linistit ca a ajuns din nou in locul pe care il stie bine, dar poate doar interpretez eu asa, poate ca pe el inca il doare coloana lui facuta praf in multe locuri si soldurile, care practic nu mai exista. Mi-au aratat radiografiile. Capul acela femural care ar fi trebuit sa intre in articulatia soldurilor aproape nu mai exista. Nici nu inteleg cum a mers pana saptamana trecuta, cu ce, ca el practic aproape nu mai are oase in sold.

Daca Dumnezeu mi-ar da un semn, ca sa stiu ce sa fac, ar fi tare usor, dar Dumnezeu nu face din astea.

S-a dus si el

 Tata socru, 5 dec. 1937 - 5 iul. 2022. Sa-i fie tarana usoara!

Ghiocei de ziua indragostitilor

 Azi e 14 februarie, 2022, dar ei sunt infloriti cam de-o saptamana.

Iarna asta a fost, pana acum, fara zapada si cu vreo doua ploicele. Mie mi se pare ca-i seceta si mi se pare ca nici ghioceii nu-s prea fericiti anul asta din aceasta pricina.

In plus, mai pun si iasomia de iarna, ca si ea infloreste tot acum si as vrea sa inaugurez si pentru ea o traditie, caci mi se pare ca nu e la fel de bogata in toti anii.

O intamplare cel putin ciudata

Voi povesti o intamplare adevarata, nu cu scopul de a obtine vreo explicatie pentru ea, ci cu cel de a ramane scrisa, poate va folosi cumva, candva, cuiva.

S-a intamplat in dimineata asta. Fiind duminica, am incercat sa adorm la loc dupa ce, la ora 6, ora obisnuita din timpul saptamanii, m-au trezit animalutele. Le-am dat sa manance, le-am dat drumul afara si m-am bagat la loc in pat. 

M-am uitat la televizor pana cand am simtit ca ma ia somnul din nou, asa ca m-am intors pe-o parte si am adormit. Stiti somnul acela - care nu se mai aseamana cu cel profund din noapte - in care si dormi, dar si stii ca dormi? Cam asa era la mine dar, desi nu profund, somnul asta era pretios, asa ca l-am protejat cat am putut. Cum? Incercand sa nu bag prea tare de seama ca sunt semiconstienta ca dorm. Cred ca am reusit ceva in sensul asta, caci am si visat!

De fapt, am avut un vis destul de intens, pe care il visam in timp ce simteam ca imi va amorti gatul in pozitia in care eram. N-am vrut sa imi schimb pozitia insa, pentru ca doream sa vad ceva anume in vis!

Despre ce era vorba? Ei bine, la locul meu de munca se schimbau echipele. Practic, noi ne mutam in alt sediu, iar in locul nostru veneau altii. O vreme am lucrat impreuna, in doua schimburi, care pe ce birou putea. In ziua din visul meu, am vrut sa imi iau poseta si sa plec acasa. Din pacate, venise cea de-a doua echipa si-si pusesera toti hainele in cuier, peste poseta mea, asa ca o cautam, dar nu o gaseam.

I-am spus uneia dintre colege ca n-o gasesc si am intrebat-o daca n-a vazut-o ea. O vazuse. Mi-a spus ca cineva dintre ceilalti o luase si o dusese in alta sala, in alt cuier. Sigur, m-am dus si am gasit-o, dar mi-a dat prin cap sa verific in ea daca totul este in regula. Nu era! Banii fusesera imputinati (mi se mai lasasera ... am gandit eu in vis - iar asta e oarecum important, acum imi dau seama - doar cat sa imi pot cumpara cateva bilete de transport in comun), toate cardurile lipseau, in locul lor fiind doar o hartie ingusta si lunga, un fel de chitanta cu toate retragerile de la bancomat, de pe toate cardurile. Asadar, hotul a vrut sa imi arate ca a scos toti banii. Eu incercam sa adun de pe hartie, ca sa vad cati avusesem, timp in care o intrebam si pe colega cine era cel care imi luase poseta. Ea nu-l stia dupa nume, dar incepuse sa mi-l descrie. In clipa aceea a latrat Max, suparator, asa ca m-am trezit.

M-am ridicat, mi-am facut cafeaua, m-am asezat la laptop, l-am deschis, dar Max nu mai contenea cu latratul. M-am gandit ca iar o fi venit postasul, ca doar la el latra asa agresiv, dar apoi m-am gandit ca e duminica, totusi, ce sa caute postasul acum?

Asa ca m-am dus sa vad ce e, de ce latra. La poarta se zarea cineva. Am strigat (n-am sonerie) si omul mi-a raspuns ca da, cu mine are treaba.

Pe scurt, la poarta era un domn taximetrist, cu numar din alt judet, care mi-a spus ca a adus un pasager pana la curtea de alaturi, care a sarit gardul de un sfert de ora si nu s-a mai intors sa-i dea banii.

In curtea de alaturi nu sta nimeni iarna. Am sunat-o pe proprietara, nu trimisese ea pe nimeni aici, nu stia nimic. Mai discutand ba cu pagubitul, care mi l-a descris pe hot (la fel ca in visul meu!), ba cu proprietara, am dedus impreuna ca ar fi vecinul ei din spatele curtii, care este nimeni altul decat fiul acelui unic vecin cu care am tot avut probleme de cand ne-am mutat, fie-i tarana usoara, ca a murit anul trecut.

Acum, problema a ramas nerezolvata. Proprietara n-a sesizat politia, ca n-are cum sa ajunga aici acum, taximetristul n-a sunat la 112, pentru ca nu-i scosese hotului bon fiscal, eu n-aveam nici o calitate sa fac sesizare, asa ca hotul a ramas cu tzeapa trasa. Cum a facut? L-a gasit pe taximetrist in parcare la Sinaia, i-a spus ca si-a pierdut pe partie cheile de la masina si portofelul, ca vrea sa il duca acasa sa ia celalat rand de chei. Pe drum a dormit, iar cand se apropiau, l-a ghidat pe sofer cu mare precizie. Cand a ajuns, i-a zis astuia ca nici cheile de la casa nu le are, ca erau impreuna cu alea de la masina, asa ca a sarit gardul si dus a fost. Cat i-a luat sa sara gardul direct la el in curte? O nimica toata!

Max, saracul, si-a facut datoria, a latrat, dar eu nu prea il mai bag in seama, ca el latra si la muste. Asa ca, acum, m-am ales asa:

- cu o dilema: visul meu a fost un fel de alarma ezoterica, sau o pura coincidenta?

- cu o grija noua: am un vecin hot.

- cu o intrebare: ar fi trebuit, totusi, sa sun la 112?