The other side of my moon

Fazanul, faza a treia

2012-02-19T16:01:00.000+02:00

Ei bine, ce va povesteam inainte era de ieri. Iata ca fazanului i-a placut de noi si s-a intors. Eu am pus in niste tavite niste seminte pentru pasarele, dar numai una fusese golita si erau niste urme ciudate de jur imprejur, in zapada. Azi am descoperit misterul. Dar sa incepem cu inceputul:

So, Mr. F is back on track.

Cerceteaza noi orizonturi si ce-i drept, are orientare de stanga.

Hopa sus pe gard.

Oare m-o fi vazut cineva?

Nu, asa ca pot sa plec linistit mai departe.

Oamenii astia nu prea au dat zapada ...

Ia sa-mi trag un pic sufletul aici, ca sunt ferit. Uffff ....

De fapt, aici vroiam sa ajung, pe casa asta, pentru ca in curtea de jos sunt niste struguri stafiditi.

Dar trebuie sa-mi pastrez vigilenta, sa ma uit si in stanga ...

... si in dreapta ...

... dar si drept inainte.

Ma scuzati, m-ati prins cu gura plina.

Poza asta e facuta din casa, ca sa va dati seama pana unde a venit. Cum credeti ca s-a terminat distractia? Iata cum:

Daca netul m-ar lasa, as incarca si filmulet, dar nu vrea nicicum. Poate de la serviciu.

Fazanul, faza a doua :)

2012-02-19T11:51:00.001+02:00

Asa, sa revenim (continuarea postarii anterioare, nu va intrebati la ce sa revenim :) ). Am reusit sa filmez&fotografiez fazanul! Venise tooooocmai pe strada mea! Il vazusem prima oara cand traversa tacticos strada principala, in dreptul padurii, intr-o zona destul de "salbatica" (padure pe stanga drumului, camp pe dreapta). Nu m-am asteptat ca foamea sa-l determine sa vina intre case. Bietul de el descoperise un petec de iarba, scos la iveala de masina care ne-a curatat drumul din fata caselor si ce era sa faca, s-a oprit sa ciuguleasca.

Am reusit sa-l prind in cateva poze, inainte sa-si ia zborul (mi-a parut rau ca l-am speriat):

No, nu stiu cum ganditi voi, dar pentru mine - fiinta ~~crescuta~~ sufocata intre betoane, intalnirea cu wild life este un pozitivism cat se poate de mare.

Un alt lucru care m-a bucurat, pentru ca a mai pus la punct dintre restante, este faptul ca a reusit sa vina veterinarul si sa vaccineze&deparaziteze toate animalutele. Numai Maia a carait un pic la vaccin, ceilalti nici n-au simtit.

Am reusiiiiiiiiiiiiiiiit!!!!!!!!!!

2012-02-19T11:34:00.001+02:00

Multiple pozitivisme! Mai intai am reusit sa incarc filmuletul (chiar daca din a treia incercare si chiar daca nu ma lasa sa deselectez centrarea, deci sunt nevoita sa scriu text centrat). Pentru ca ma tem sa nu dispara in neant, o sa public postarea asta si continuarea in postarea urmatoare.

Papa lapte

2012-02-13T13:00:00.000+02:00

Nu e cine stie ce activitate, dar imi place rozul limbutei Maiei si concentrarea ei.

She died ...

2012-02-12T09:49:00.000+02:00

Whitney Houston a murit. Vestea asta m-a intristat mai tare decat cea care anunta moartea lui M. Jackson.

Poate pentru ca e femeie? Nu doar de asta, ci si pentru ca a fost o femeie care a luptat o mare parte din viata ei cu un demon - drogurile. Daca exista ceva pe lumea asta care n-ar trebui nici macar atins, daramite incercat, acelea sunt drogurile. Odata "testate", moartea e mai aproape decat iti inchipui.

A fost o femeie superba si cu un talent deosebit. Ar fi putut sa aiba lumea la picioare, dar a avut parte de o viata grea. Ai putea crede ca banii pe care i-a castigat din munca ei i-ar fi asigurat o viata complet lipsita de griji, dar am citit recent ca se ruga de prieteni s-o mai imprumute cu 100 de dolari, era falita.

Acum a scapat de toate astea. E undeva in ceruri, incercand poate sa inteleaga de ce i-a fost dat sa traiasca o asemenea viata.

Rest in peace, Whitney.

...

2012-02-09T18:24:00.000+02:00

imi este sila si imi este rau. un urlet sta sa incolteasca la lumina lunii, udat de lacrimile pe care inca mi le refuz,
nici eu nu stiu cum si nici de ce, dar mai ales pana cand.
da, am ferecat tacerile si intr-o zi se vor razvrati.

Fulgere ... hm ... albastre ... wtf???

2012-02-07T11:58:00.002+02:00

Aseara, in jur de ora 18, inainte de a intra in Otopeni, in drum spre casa, vedem cerul in zare ca se lumineaza intr-o stranie culoare albastra. Cum pe deasupra un avion se pregatea de atingerea solului, am comentat ca probabil i-au luminat pista sa vada mai bine unde aterizeaza si ne-am linistit.

Cativa km mai incolo, cerul se lumineaza din nou, in aceeasi stranie culoare albastra. Hm ... "ai vazut" ... "da, da, am vazut! fulgera???? cum naiba" ... "da, cred ca a ... fulgerat".

Pentru mine nu era prima oara cand intalneam acest straniu fenomen iarna. In decembrie 2010 am auzit cum tuna, dar atunci ploua (ploaie din asta inghetata) si am presupus eu ca, desi ciudat sa tune in decembrie, poate ca nu era chiar iesit din comun.

De data asta, insa, nu m-a uimit atat de tare fenomenul, cat culoarea straniu de albastra a cerului si iluminarea lui poate peste masura de intensa. Ca erau fulgere mi s-a confirmat cand am ajuns acasa si am auzit si ca tuna, dar eu fulgere de asemenea culoare n-am mai vazut. Am observat apoi ca se intrerupea si curentul cand fulgera, pentru cateva secunde.

Toata noaptea a batut un vant sinistru. Dimineata nu mai aveam cablu TV, dar am prins niste sunete la un ceas cu radio, atat cat sa aflam ca nu s-a decretat inca stare de asediu, singura care poate ca ar face pe stiu-eu-cine sa nu se crizeze ca nu vin la birou. Am plecat de acasa, ca in fiecare zi, asigurandu-ma ca in caz de ceva, animalutele au cu ce sa supravietuiasca timp de cateva zile.

Patrupedele mele au sanse mari de viata buna si indestulata, dar ma uit la bietii catei de pe strazi, unii schioapata, altii par lipiti de gheata, Banel - un caniche semivagabond de pe strada mea a murit, ma uit la pasarele cum cauta disperate ceva de mancare, pentru ca pe a lor a acoperit-o si o acopera in continuare zapada ... in fine, ma uit la ei cateva fractiuni de secunda, cand imi trec pe dinaintea ochilor fara avertisment, caci altfel imi intorc privirea, nu pot suporta atata suferinta.

Si totusi e doar o iarna ...

N-au mintit poporul ...

2012-02-05T10:19:00.000+02:00

... cu televizorul, pentru ca cel putin una din catastrofele promise a venit. Ploaia inghetata.
Dupa ce saptamana trecuta mi-au inchis drumul spre casa si am fost nevoita sa raman in Bucuresti, saptamana asta m-au tinut cu sufletul la gura cu codurile lor. Vestea care acum i se pune lui Igas in gura o aflasem inca de marti, asa ca am purces cu panica-n gat la aprovizionare cu apa si conserve.

Mi-au umblat prin cap numai scenarii apocaliptice, de la cel al ramanerii cu masina in varful unui munte de zapada, pana la cel al inghetarii in casa, cu burta goala complet. Vineri eram cat pe ce sa imi iau concediu. Am stat cu ochii pe geam de la ora 10, cand se anuntase debutul codului galben. Am plecat de la birou pe la amiaza, cand ninsoarea si viscolul incepusera binisor. Am crezut ca gata, pana aici ne-a fost. Neah, a fost doar o zi de iarna obisnuita!

Ieri, sambata, destul de calma vremea, dar oricum nu mai conta, ca aveam conserve, aveam apa. Doar de gaze imi mai faceam oaresce probleme, ceea ce m-a convins ca nu, n-o sa-mi fac semineu, o sa-mi iau o soba de gatit pe lemne, ca sa nu mai depind de astia.

Una peste alta, ce sa zic, ieri spre seara imi mai venise inima la loc. Mi-am zis ca astia, ca de obicei, mint poporul cu televizorul, fac exercitii de manipulare, vor sa vada pana unde pot sa intinda coarda etc. Cand colo, ce sa vezi? Azi dimineata totul era inghetat! Venise ploaia aia inghetata, cu care ne tot ameninta de cateva zeci de ore! Uite-o:

Un close-up al salciei crete ce se vede in plan indepartat:

Trandafirii:

Cam atat am reusit sa pozez, inainte de a ma transforma si eu in statuia fotografului amator. Ceea ce ma surprinde pe mine, insa este ca abia anul asta s-au trezit sa faca atata caz de ploaia asta inghetata, desi ea a fost si anul trecut, in jurul datei de 2 Decembrie. Imi amintesc perfect, pentru ca in ziua aia chiar am avut sentimentul de sfarsit de lume. Cazuse curentul pe o raza de 30 de km, cazusera comunicatiile, cablul, tot. Cu toate astea, n-au dat decat o stire la un jurnal si atat. Sa stie ei anul asta ceva ce noi nu stim?

Vorba cantecului:
"Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate."

Care cantec? Asta:

Pozitivisme n-am.

Firmele de asigurari

2012-02-01T14:27:00.000+02:00

Ma intreb, de cand am primit vestea, de ce mai stau in Romania. Inca nu gasesc un raspuns, un alt raspuns decat ca aici o am pe mama mea, pe sora mea si pe toti cei dragi. Inca.

Pe scurt, lucrurile stau asa: acum 2 ani sotul meu pleca spre Iasi, sa dea un examen. El la volan, un var in dreapta lui. Pe o portiune de drum au prins o ceata foarte deasa, au incetinit, dar s-au trezit ca un mare TIR, de pe celalalt sens de mers, intra direct in ei. Sotul meu a ajuns la spital, a avut multiple fracturi craniene, viata i-a atarnat de un fir de ata. Varul a scapat cu viata, cu contuzii toracice. Masina n-a mai putut fi recuperata/reparata. Dauna totala.

Dupa multe luni in care a fost nevoie ca Politia sa-si definitiveze dosarul si sa-l trimita in instanta, a inceput un proces penal. La aproape doi ani de zile, instanta de pe raza unde a avut loc accidentul a dat o sentinta, respectiv o suma de bani pe care ar fi trebuit sa ne-o plateasca, ca si daune morale si materiale, firmele de asigurari ale firmei TIR-ului (in numar de doua, una pentru capul tractor, alta pentru remorca).

Aici incepe circul din Romania zilelor noastre. Sentinta a fost atacata de aceste doua firme (nu stiu cat de relevant e numele lor, caci banuiesc eu ca toate procedeaza la fel) prin recurs la Curtea de apel. Aici, intr-o singura sedinta de judecata, judecatoarea le-a admis recursul. Daunele pe care ar fi trebuit sa ni le plateasca au fost reduse la mai putin de jumatate, practic au fost reduse la 40% din valoarea aprobata de prima instanta. Hotararea e definitiva, deci nu se mai poate face nimic.

Cu alte cuvinte, daca e sa fiu cat se poate de intelegatoare, draguta si ingaduitoare, trebuie sa admit ca da, judecatoarei i-a pasat mai mult de bunastarea materiala a firmelor de asigurari, decat de repararea unui prejudiciu moral si material al unor oameni simpli.

Trebuie sa admir judecata si grija acestor instante de la Curtea de apel pentru prosperitatea firmelor, nu-i asa, care dupa ce isi vor plati impozitele, vor ajuta la cresterea bunastarii tarii, a pensionarilor, profesorilor, asistatilor social si bolnavilor. Nu?

Adica, daca ne admiteau noua suma ceruta, cine stie ce am fi putut face cu ea, am fi cheltuit-o aiurea, prin alte tari si Romania nu s-ar fi ales cu nimic din asta, nu?

Traiasca Curtea de apel si judecatorii din ea, cu judecata dreapta si patriotica, care lupta pentru bunastarea neamului romanesc si pentru atingerea unor noi culmi de progres si civilizatie, ca doar nu cred ca au avut alte interese cand au dat o asemenea sentinta, nu?

HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

O zi obisnuita din viata mea

2012-01-31T08:30:00.002+02:00

Mai intai tata ne-a facut snop, 2 la leu.

Cand ne-a lasat in sfarsit in pace, eu m-am culcat epuizata, dar eram sub privirile amenintatoare ale mamei Maia ...

... care s-a cam suparat ca n-am bagat-o in seama ...

... dar trebuia sa dorm, ca eram prea obosita.

Mama Maia s-a suparat si s-a dus si ea la culcare

M-am dus sa o impac, am facut giumbuslucuri, dar era prea plictisita ...

... asa ca am profitat ca si mama umana dormea si m-am dus sa dorm cu ea, e mai comod acolo.

Eu spun ca pentru o singura zi am avut destula activitate, nu?

De iarna ...

2012-01-29T15:28:00.001+02:00

Luni, marti, parca nimic. A, ba da. Luni s-a infirmat diagnosticul de care ma temeam, dar nu s-a pus inca unul clar. Mai investighez, mai cheltui cateva milioane.

Miercuri am fost la concertul Tarjei Turunen. Imagini aici. Concertul a fost ireprosabil. N-a fost nimic prea mult, nimic prea putin. A fost un spectacol de o mare calitate. Singurul lucru nelalocul lui a fost ca s-a tinut la Sala Palatului, iar un concert de rock in sala mi se pare destul de ciudat. Am stat in loja, la poate nici 10 m de boxe, asa ca inima a batut aiurea vreo trei zile dupa aia, probabil de la vibratii. Am stat pe scaun aproape tot timpul, pentru ca daca m-as fi ridicat, cei din spate n-ar mai fi vazut. In fine, bine ca a fost si asa, decat sa nu fi fost deloc.
Cand am plecat de la concert, prietenii ne-au sunat sa ne spuna ca DN1 e inchis, dar mie nu-mi venea sa cred. M-am dus pana acolo, ca sa am de unde sa ma intorc. Politia inchisese accesul pe DN1 si a trebuit sa dormim in Bucuresti. Ma intrebam incontinuu ce s-ar fi intamplat daca nu as fi avut pe nimeni in oras si n-as fi avut nici bani la mine ...
Joi mi-a mai venit inima la loc cand m-am vazut ajunsa acasa. Carosabilul fusese degajat, dar in portiunea care crease problemele se vedeau mormane de zapada pe marginea drumului, unele inalte si de 2 m, asa ca am inteles de ce inchisesera.
Vineri am aflat ca am castigat darul de blog de la Irina. A fost pentru mine o mare, mare bucurie.
Asta a fost pentru saptamana asta.

Evolutii

2012-01-25T21:42:00.003+02:00

Sa stiti ca m-am pus pe treaba! Pentru inceput, m-am apucat de calcat. De masa de calcat. Mama umana habar n-are la ce foloseste, dar mie mi-a aratat mama mea naturala. Uite:

Dupa aia, m-am pus cu burta pe carte. Tot de la mama Maia am invatat, dar pentru asta n-am dovezi.

Toate astea sunt menite sa va arate ca incep si eu sa-mi croiesc un drum in viata, adica in casa, ca mama umana nu ma prea lasa pe afara, deci trebuie sa ma descurc si eu cum pot. Clar?

Ei, si cum toata activitatea asta este destul de solicitanta, uneori trebuie sa am grija sa nu cumva sa neglijez pauzele si somnul de frumusete...

... asa ca pa!

A fost iarna, am dovada!

2012-01-22T21:39:00.001+02:00

A nins.

Cu toate ca mi-a fost toata iarna asta frica de momentul cand va veni zapada, ieri dimineata, cand m-am trezit si am vazut ca ningea o ploaie sau ploua o ninsoare m-am bucurat cu fiecare celula. Cumva, organismul meu "isi cerea drepturile" si ceea ce se asternea pe jos imi aducea o liniste in suflet, un fel de ordine in lucruri si in timp. Altfel, as fi incheiat saptamana fara nici o bucurie.
Si Maiei se pare ca i-a placut:

Cam asta a fost pentru saptamana asta.

Nimic?

2012-01-15T13:09:00.001+02:00

Ma straduiesc din rasputeri, dar nu gasesc nimic demn de un "pozitivism".
Sa scriu cate ceva numai ca sa fie scris? Bine.

Am deschis un mail pe care l-am intuit a fi cu tema religioasa. Detest acest gen de mail si-l sterg din start. Expeditorul e nou in lista mea, asa ca i-am acordat o sansa. A meritat-o. N-am vazut in viata mea un pps religios mai frumos, mai de bun simt si mai motivant ca acela. Pe langa indemnurile mai mult filozofice decat religioase, avea si niste tablouri superbe. Nu stiu sa pun pps pe blog. Oare se poate?

Am primit al 13-lea. L-am cheltuit deja si cam aiurea.

C a reusit sa-si faca rmn-ul. Inca nu are rezultatele. Nu cred ca vom obtine hartia aceea, dar inca mai speram.

Am reusit si eu sa ajung la medicul de familie pentru o trimitere la Parhon. Mi-a dat-o, dar m-a lamurit repede ca n-am ce sa caut acolo decat daca am 2 zile de pierdut. N-am. Mi-am facut programare la privat.

Am primit factura de gaze si nu e chiar de speriat.

Am terminat o jumatate de fata la o vesta alba, identica cu cea neagra, din matase. E pe celalalt blog.

N-ar trebui sa ma surprinda ca o mare parte a pozitivismelor mele se leaga de net, nu?

Pentru 2012

2012-01-06T18:20:00.001+02:00

Am vrut sa pun titlul "Planuri, proiecte, promisiuni pentru 2012", dar mi-am amintit ca detest cuvantul "proiect". E unul din cuvintele care saracesc limba, pentru ca e folosit la orice are vreo legatura cu viitorul, fara ca utilizatorul sa stie ce inseamna cu adevarat un proiect.

Apoi am vrut sa scriu lista de planuri pe care mi le fac (observati timpul) pentru 2012, dar mi-am dat seama ca n-am decat unul si acela vai de capul lui. Nu sunt buna la respectat ceea ce mi se impune, asa ca de ce mi-as impune singura?

Cu toate astea, ma gandesc serios sa pun acest plan in practica. Deocamdata ezit sa-i definesc o frecventa, dar in principiu ar suna cam asa "de postat ................ (eu as vrea saptamanal, dar stiu si eu de-oi fi in stare?) .... ceva pozitiv, care mi s-a intamplat/de care am auzit/pe care l-am intalnit de la ultima postare si care m-a facut sa ma simt bine/care mi-a placut/care mi-a facut inima sa tresare/de ce nu, care m-a facut sa plang de emotie".:

Ei, dat fiind ca a cam trecut prima saptamana din an, incep:

1. am auzit "o vorba" in care am avut pretentia ca ma incadrez: "Oamenii plang nu pentru ca sunt slabi, ci pentru ca au fost puternici prea multa vreme".

2. am descoperit cateva bloguri noi, de lucru de mana, care imi fac o deosebita placere. N-are sens sa le pun aici, sunt in celalalt blog.

3. la job dracul n-a mai parut atat de negru. (pe viitor voi scrie codat despre subiect, dar pe verde, ca sa stiti ca e despre job si n-are rost sa cititi :))) )

Asa se procedeaza cu facturile NEachitate

2012-01-06T10:17:00.001+02:00

Apud Simona:

Conditia e ca rasul sa nu fie unul nervos.

2012 a sosit, omul negru n-a venit :)

2012-01-02T18:18:00.000+02:00

La multi ani buni tuturor! Nu voi nominaliza pe nimeni, de teama sa nu uit pe cineva, ca as fi in stare, dar sa stiti ca ma gandesc la voi toti si imi indrept catre fiecare toate gandurile mele bune.

In filmulet e Maia, care asa a evadat anul trecut si s-a dus sa se intalneasca cu un handralau si a venit cu burta mare acasa. Vorbesc serios. Acum deschide usa cand se plictiseste in casa si vrea afara, iar cand imi va veni factura la gaze, o sa fac infarct.

"DEGEABA"

2011-12-23T21:08:00.000+02:00

In seara aceasta Tudor Gheorghe a avut un concert genial. Nu ma asteptam ca vreo televiziune de-a noastra sa mai dea si un asemenea act de cultura, dar uite ca au facut-o cei de la Antena 3. Bravo lor.

"... Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant"

Va dati seama cat geniu zace in acest om?

Craciun fericit!

Dimineata nu functionez

2011-12-22T17:34:00.000+02:00

Cam asa arata maimutica de Missie dimineata, cand ne trezim noi sa mergem la serviciu. Ii e atat de leneeeee! Oare de la cine o fi invatat?

Apa

2011-12-20T16:46:00.000+02:00

Asa bea Missie apa de cate ori dau drumul la robinet:

Pisicile mele

2011-12-19T10:30:00.001+02:00

Maimuticile:

Avem ochii diferiti, vedeti?

Suntem aproape la fel de mari ...

In prim plan e Missie, in plan secund e Maia.

Missie:

Maia:

Nu-i asa ca suntem niste frumoase? :)))

Goana dupa negrese sau cei 3 M*

2011-12-18T10:33:00.000+02:00

Sau unde se vede cum alearga Max dupa Maia si Missie si si-o ia peste bot :)

Eu cred ca el cauta joaca, nu?

*Acest film incheie seria de filme de o violenta extrema care a debutat cu filmuletul anterior.

Batuta romaneasca

2011-12-16T12:50:00.000+02:00

Asa stim noi sa ne consumam prea multa energie. Ce daca am stat despartite si ne-a fost dor una de cealalta? Acum nu ne mai este, deci putem sa ne caftim in voie.

Spovedanie inspirata ...

2011-12-15T09:17:00.000+02:00

... de Simona.
Am crezut ca sunt constiincioasa si responsabila. De fapt, imi e doar frica sa nu-mi pierd slujba.
Mi-am schimbat parola la mess de vreun an de zile. Cu toate astea, DE FIECARE DATA incep sa o tastez pe cea veche. Pe la jumatate ma opresc, sterg si o bag pe cea "noua".
Mi-ar placea sa stiu sa ma bat. Daca as sti sa ma bat, cred ca as bate zilnic pe cineva.

Intoarcerea Maiei dupa internare

2011-12-14T11:46:00.001+02:00

Dupa incercari esuate de nenumarate ori, am reusit sa incarc filmuletul intoarcerii Maiei acasa, dupa ce am sterilizat-o. Ma asteptam ca Missie sa o bata, pentru ca nu-i mai recunostea mirosul, dar se pare ca a fost exact invers. Micutei cred ca i-a fost dor de mama ei :)

Despre prostia care ...

2011-12-13T16:43:00.001+02:00

... ucide cand nu ar trebui s-o faca.
Am primit azi un link de la un prieten: http://www.realitatea.net/alerta-un-tigru-care-a-evadat-de-la-gradina-zoologica-din-sibiu-a-fost-impuscat_894965.html
Este o stire halucinanta. Un tigru a scapat de la gradina zoologica pentru ca ingrijitorul a uitat sa inchida cusca (eu as spune ca din prostie, ca omul nu facea decat ceea ce face probabil zilnic, dar nu cu tragere de inima sau nu cu prea multa pricepere - cata iti trebuie ca sa stii ce trebuie sa faci in astfel de caz? - dar poate ca omul o fi avut si el probleme, cine stie?). Tigrul, mai bine spus tigroaica, ce s-a nascut chiar in gradina zoologica, ce era sa faca? A gasit calea de scapare si a fugit.
Oamenii ce au facut? Au anuntat: pompierii, Poliţia, Asociaţia Vânătorilor şi echipajele SMURD. O adevarata armata pe urma unui biet animal. Ce-a gasit de cuviinta sa faca aceasta armata? SA IMPUSTE MORTAL tigroaica, desi aveau si o pusca cu tranchilizante in dotare, pe care insa au preferat sa nu o foloseasca. Eu numesc asta prostie si nu mi-e jena sa judec alti oameni, pentru ca dincolo de orice interese meschine ar fi avut vanatorul, eu cred ca a primat prostia. Prostia de a te crede superior unui animal superb, care-si urma instinctul, prostia de a alege o arma letala in locul uneia cu tranchilizante, prostia de a nu putea sa prinzi fara sa omori un animal ce a scapat din cusca din ~~vita~~ vina tot a ta.
Mi se pare foarte trist. Dar mai este un fel de prostie care ...

... nu ucide, desi ar trebui.
Stiti, se spune ca prostia nu doare, dar nu contenesc sa ma mir ca nu omoara. Adica, atunci cand esti atat de prost incat dai in gropi, cum de nu-ti rupi gatul cand nimeresti intr-o groapa mai adanca?
Pe Europa FM Monica Anghel are dimineata emisiune si in cadrul ei are un fel de campanie de promovare a unor vinuri. Cum le promoveaza? Primeste telefoane de la ascultatori, le pune o intrebare banala, ei raspund si castiga ceva. Dialogul (aproximativ) de luni dimineata dintre Monica, colegul ei (denumiti "EFM") si o ascultatoare ce sunase si-i prinsese (denumita "A"):
EFM: Buna dimineata, sunteti in direct. Cum va numiti?
A: An***.
EFM: Vrem sa va punem o intrebare, sa vedem daca stiti raspunsul. (in momentul asta, Monica se mira ca numele ei rimeaza cu cel al ascultatoarei, spunand "Monica - An***", la care An*** raspunde: "Da, aveti dreptate" !!!). Ce fel de vinuri contine caseta de vinuri de la *****?
A: Caseta conţine vinuuuuri ...
EFM: Aşaaaa...
A: aaaaalbeeeee ....
EFM: Daaaa ... şi mai cum?
A: Păăăăi .... aaaaalbeeee ....
(se repeta de cateva ori lălăiala asta)
... şi rooooz
EFM: Foarte bine! Si ce alt fel de vinuri mai conţine caseta?
A: .....
EFM: Vinuri Obama! Haideţi!
A: ....
EFM: Ce culoare are Obama?
A: ...
EFM: Ne ...
A: ???
EFM: Nu stiti ce culoare are presedintele Americii? Ne ...
A: Neagra!
EFM: Da, perfect, dar vinul negru ce culoare are, de fapt???
A: ....
EFM: Ro ...
A: ...
EFM: Reluam: Ce fel de vinuri ati spus ca ar contine caseta de vinuri de la *****?
A: Caseeeta de vinuri de la ***** conţiine vinuri aaalbbe, rooooooz şiiii ....
EFM: Si? Si?
A: ....
EFM: Ro ...
A: (cu o voce de parca ar fi descoperit America) ROSIIIIIII!
EFM: Bravoooooo! Felicităăăări! Aţi câştigat ....!

Parca o vedeam pe Monica stergandu-şi sudoarea de pe frunte. A fost o munca de Sisif sa faca femeia aceea sa spuna un cuvant care venise pe buzele tuturor, de la bun inceput, numai pe ale ei nu.
Frate, cat de prost sa fii sa nu stii pe ce lume te afli, dar sa stii totusi sa formezi un numar de telefon? Cum de traiesc oamenii astia asa, bine-merci si nu-si rup gatul cand se calca cu piciorul drept pe piciorul stang si cad in groapa????

Stiu ca nu e frumos sa-i judeci pe altii, n-as vrea sa fiu nici rea, nici dispretuitoare, dar recunosc cinstit ca astfel de creaturi ma enerveaza la maxim. Primei categorii i-as aplica niste pedepse numai de mine stiute, iar acestora din urma le-as face o rezervatie. Una peste alta, concluzia mea este asta: nu ne mai facem bine.

Misssssssie

2011-11-28T12:37:00.000+02:00

Missie e şşşşşştirbă. Cum mi-am dat seama? Ieri, când se spăla pe blăniţă, plescăia într-un mod ciudat. In plus, era atât de agitată, că nu puteai s-o stăpâneşti decât cu mare greutate. După ce am reuşit s-o prind şi s-o ţin în braţe, cu scopul de a o calma, m-a muşcat de la vârful degetelor până la umăr. Aşa mi-am dat seama că s-ar putea să aibă ceva probleme cu dinţişorii, aşa că am căutat-o şi am descoperit că nu mai are caninii de jos. :)

Ganduri, fapte, intrebari

2011-11-24T15:00:00.000+02:00

Ieri mi-am scos o masea de minte. Se rupsese, incepuse sa ma doara, nimeni nu vroia sa o repare, asa ca m-am indurat sa platesc cei 400 de lei pentru a mi-o scoate. Inca mai sunt socata de pret.

Apoi m-am gandit, fara nici o legatura: de ce vor oamenii neaparat sa fie apreciati? Mi se pare mie, sau aproape tot ce facem este pentru a ne dovedi utilitatea, a ne face placuti, pretuiti, luati in seama, poate chiar laudati?
Este deja clasica scuza celor care nu vor sa te angajeze pentru ca ai prea multe studii pentru ceea ce pot ei sa iti ofere, dar mi se pare un paradox sau chiar o gluma proasta. Muncesti si inveti ani la rand ca, la o varsta, dupa ce da vreun ghinion sau vreo criza peste tine, sa nu te poti angaja aproape nicaieri pentru ca esti "supracalificat". Mi s-a intamplat si mie acum cativa ani, cand cel care-mi lua interviul mi-a spus ca ma voi simti prost cand nu voi fi apreciata la valoarea mea si voi face munca sub pregatirea pe care o am. Eu ii explic cum ca nu ma deranjeaza sa nu fiu apreciata din priviri sau vorbe, cata vreme sunt platita mai bine decat acolo unde lucram deja, dar el mi-a dat replica asta naucitoare pentru mine, si atunci si acum: "Nimeni nu face nimic daca nu e apreciat de cei din jur". Oare asa sa fie?
Pe voi "ce va mana-n lupta"? Pentru ce va dati jos din pat in fiecare dimineata si plecati spre ... ceva? Cat de tare ati suferi daca nimeni nu v-ar spune niciodata cat de bine faceti ceea ce faceti, cat de buni sunteti in meserie, cat de bine gatiti/vorbiti/mergeti/respirati etc.? Ati accepta o slujba sub calificarile pe care le aveti, dar mai bine platita decat cea actuala?

Missie ma baaaate!

2011-11-18T13:15:00.000+02:00

Maia is back

2011-11-17T08:53:00.001+02:00

Si e bine, as putea spune. Am luat-o ieri dupa amiaza. E tunsa la piele pe burtica, dar operatia e inchisa si arata ca si vindecata.

Pe drum a vociferat pe toate tonalitatile, in toate modurile, dar numai dupa ce ma uitam eu la ea in cutie. Dupa minute in care o ignoram, tacea.

Ajunsi acasa, am avut ceva emotii pentru "marea intalnire", dar s-a dovedit ca degeaba. Lui Missie chiar cred ca i-a fost dor de ea, ca a mirosit-o pe Maia prin usita de la cutie, a miorlait la ea, a tors ...

Si Maia torcea ...

Oricum, am filmat momentul, sper ca intr-o zi sa-l pot si incarca.

In rest, Maia sta destul de linistita, nu se agita foarte tare, sta pe fotoliu si priveste sau doarme.

Missie o tot provoaca la joaca, ii ia coada la atac, o incaleca, dar nu se alege decat cu maraieli din partea maica-sii. A! Si cu niste boabe noi de mancare, boabe de pisici sterilizate, care evident ca ii plac mai mult decat ale ei.

Maia

2011-11-15T09:52:00.000+02:00

Ieri am sterilizat-o. Gata, nu va mai putea face pui. Ma bucur, totusi, ca am lasat-o sa aiba o astfel de experienta, de a fi mama. Cum nu mai avea stare in casa aproape deloc, ne-am temut sa nu umble iar cu motani si sa ne faca o alta serie de pui, asa ca duminica am internat-o, ieri au operat-o, miercuri o luam acasa. De acum va putea sta afara cat va dori, va putea colinda pe unde va vrea, va putea face orice isi va dori.

Missie nu pare sa-i simta lipsa, pentru ca i-am adus o jucarie noua si e preocupata cu ea. Cand nu mai are chef de jucarie, ne foloseste pe noi pentru joaca. Sunt un pic ingrijorata de momentul aducerii Maiei acasa, ma gandesc sa nu o deranjeze asta mica in vreun fel, dar voi vedea.

Missie si firele de lana

2011-11-07T09:33:00.000+02:00

Daca va uitati cu atentie, am labuta dreapta pe un fir de lana. Am facut niste botosei draguti pentru o fetita. Uitati-va pe celalalt blog si o sa-i vedeti.

Pisica si trandafiri

2011-11-06T12:15:00.000+02:00

Pusesem ultimii trandafiri in vaze.

Credeti ca a fost chip sa-i pastrez in buna pace? Nuuuu. I-au placut si lui Missie si a descoperit ca apa de la ei este mai buna.

Dar stim sa facem si treaba

2011-10-26T13:49:00.002+03:00

Aici, desi nu se este foarte evident, o ajut pe mama umana la calcat.

Acum poate va dati seama mai bine.

Iar aici o ajut la crosetat. Nu stiu de ce nu imi apreciaza niciodata genul asta de ajutor pe care i-l dau ...

Ziua regelui

2011-10-26T10:41:00.000+03:00

Ca multi romani, m-am uitat si eu aseara la evenimentele organizate cu ocazia zilei regelui. Discursul lui din parlament, desi nu spontan, desi elaborat (poate de altcineva) si citit, a transmis ALTCEVA. A fost un discurs intr-un limbaj atat de firesc, incat mi se parea ca nu e un discurs de rege, ci o cuvantare la o intalnire intre prieteni. Cu toate astea, desi nu folosea cuvinte pompoase, transmitea idei mari. Idei marete, de fapt. Poate prea marete pentru un popor care tinde sa devina mic.
Am simtit atunci o nevoie aproape dureroasa sa "se repare" tara. Tara asta s-a stricat odata cu plecarea regelui. Nu sunt o monarhista, nu stiu cum era pe vremea lui, nu stiu daca s-ar schimba ceva in nivelul nostru de trai, dar stiu ca am vedea cu siguranta mult mai multa civilizatie, mult mai multa eleganta, noblete, frumos ...
Oamenii aceia care venisera la Opera sa asiste la gala erau atat de eleganti, de demni, de curati, de frumosi! Am vrut ca Romania sa fie condusa de ASTFEL de oameni. De ce? Ca sa mai avem o sansa.

Leneveala

2011-10-25T13:48:00.000+03:00

Missie creste

2011-10-25T12:02:00.000+03:00

Si devine din ce in ce mai lipicioasa, deci mai draga mie.
Lasata singura in veranda, desi cu usa deschisa, n-avea curajul sa iasa si ma vedea pe geam:

Urmeaza niste poze de interior si cum aparatul meu nu le scoate foarte bine pe astea, vor avea o calitate proasta.

Iau masa cu mami a mea, se vede? Pleaca si nu ne mai deranja!

Mmm, a fost foarte bun.

Mai ai?

Nu mai ai???? Nu pot sa cred!

Nu mai are :((( Plang si sunt foarte trista.

Pana si ea stie :))

2011-10-20T14:30:00.000+03:00

Ce mai e nou?

2011-10-18T12:32:00.001+03:00

Plusuri dupa ce m-am lasat de fumat: vreo 5 kg.
Minusuri: depresia, starea de nervi de dupa, durerile din piept, durerile din zona ficatului, ceva fire de par alb (nu stiu daca de la asta, dar sunt primele pe care le vad la mine) si, mai mult decat atat, mimozeala.
Ce este asta? Este starea de spirit de mimosa pudica. Imi vine sa plang din orice e mai sensibil, asa. Daca inainte eram Zoe barbata, acum n-a mai ramas nimic din acea forta a mea care ma facea sa nu plang cu anii. Plang la X Factor cand plange si tipa din juriu, plang la Vocea Romaniei daca ia unul/una niste acute mai deosebite, plang la filme, plang cand vad veverite si caini calcati de masina, plang de la foarte multe chestii. De fapt, e impropriu spus ca plang. Mi se urca brusc in ochi niste lacrimi si ma strange suspinul de gat atat de intempestiv, ca daca e cineva de fata scot un sunet despre care s-ar putea presupune ca este un hohotel de ras. Daca nu e nimeni de fata, vars doua, trei lacrimute si ma linistesc. Oare exista o cantitate standard de lacrimi care trebuie varsata in decursul unei vieti si eu acum trebuie sa recuperez anii lungi de seceta?

Niste prostii, zic

2011-10-10T12:18:00.000+03:00

Procesul tehnologic era asa:
Nicotina scadea, atragea dupa ea nevoia. Odata cu ea existau si problemele, ele erau acolo mereu, dar nicotina tipa mai tare. Organismul si psihicul auzeau mai bine strigatul nicotinei decat al problemelor. Aprindeam tigara, o fumam, nicotina tacea, organismul credea ca totul e in ordine acum.
Procesul tehnologic acum e:
Problemele tipa, striga, urla. Organismul le aude si isi pune mainile la urechi, ca nu mai suporta. N-am ce sa le mai dau sa taca.

Masha Simonei

2011-10-07T10:34:00.000+03:00

Simona, asta mai aveam pe card. Ia-le, sa-i faci fetei album foto la majorat :))

Missie

2011-10-07T10:31:00.000+03:00

Iesise pentru prima oara din casa singura si si-a gasit un locusor pe pervaz, relativ in siguranta.

Maia

2011-10-07T10:28:00.000+03:00

E mare maestra in mersul pe bolta de vita de vie.

Surorile

2011-10-07T10:27:00.000+03:00

Astea cred ca sunt ultimele lor poze impreuna.

Max

2011-10-07T10:24:00.000+03:00

Si acum a descoperit pisica, adica pe Missie,in prima ei zi cand a iesit afara.

Tunelul de pisici sau pisica ubicua

2011-10-06T15:29:00.000+03:00

Simona, uite ca a avut tunel si cand era mai mica :))

Misi si Maia

2011-10-04T15:43:00.000+03:00

La cererea publicului spectator :)))
adica la cererea Simonei, pe care nu pot s-o refuz sub nici o forma, o sa incerc sa incropesc o postare despre pisi mica ramasa singurica, adica fara surioara.
Pe pisi mică o cheamă Misi. De fapt, Missie, dar nu se striga cum se scrie. Se mai striga si Misilica, Misiloanca, Misica, Papusalumama, Fitiţ sau cum mai dă Dumnezeu ori inspiraţia de moment. Iniţial nu răspundea la nici un apelativ. N-avea ea treabă, umanii din jur, cu limba lor ciudată, existau pentru a o apăra pe ea de monştrii şi atât.
Când a văzut că după sunetele alea care acum îi sunt nume urma ceva bunuţ de mâncare, a început să priceapă. Bun şi aşa.
Ei, în ziua în care Maşa a plecat, Misi a stat tristă pe pieptul meu, pentru prima oară în viaţa ei. A simţit că a rămas fără sora ei, asta credeam eu atunci. Acum cred doar că era ruptă de oboseală :)) De ce? Pentru că de atunci Misi n-a mai fost tristă deloc. Dimpotrivă, începând de a doua zi dimineaţă, parcă eliberată de sub jugul soră-sii, a devenit copia fidelă a acesteia. Obrăznicia a pus stăpânire pe ea într-un ritm accelerat, nu mai e deloc pisicuţa timidă şi sperioasă care era în preajma surorii ei. Acum toată casa e a ei şi o parcurge cap-coadă într-o secundă. Perdelele s-au inventat ca să se bată ea cu ele. Picioarele mele sunt inamicul public nr. 1, care trebuie răpus cu orice preţ. Jucăriile sunt alţi inamici care trebuie omorâţi. Până şi coada Maiei trebuie nimicită, chiar dacă asta se lasă cu bătaie de la mama (când era şi Maşa acasă, Misi habar n-avea ce e aia bătaie de la Maia).
Cada ... oooo, ce teritoriu interesant! Este locul unde coada din dotare poate fi prinsă cu mai mare uşurinţă. Sifonierul? Numai bun de golit. Masca de la chiuvetă este poarta spre tărâmul celălalt, unde n-o poate ajunge nimeni. Odată băgată după mobila de bucătărie, poate sta acolo cât are chef. Si stă. Maşinile de spălat vase şi rufe sunt navele ei spaţiale. Exercită o atracţie majoră asupra ei şi trebuie să fiu cu ochii în şaişpe când le pornesc.
Sâmbătă Misi a ieşit pentru prima oară din casă. Max era la Sony, aşa că fetele s-au putut alerga prin grădină câteva ore bune. Si Maiei i-a plăcut, aşa că le-am lăsat şi mi-am văzut de treburile pe care altfel nu mi le-aş fi putut face în linişte, prin casă.
Duminică a vrut din nou afară. A ieşit şi în câteva ore a reuşit şi să se înveţe cu Max şi să-l ignore total. Acum Max pare mai prietenos, dar tot n-are spor la fete, că mai ales Maia îl căpăceşte peste bot mereu.
Na, cam atât deocamdată.

Bye bye, baby cat!

2011-09-26T09:49:00.000+03:00

"Una dintre ele" a plecat ieri la casa ei, cam fără zestre, dar cu multă dragoste de la toată lumea. Noii ei stăpâni, pe care i-am cunoscut în carne şi oase abia ieri, se dovedesc nişte oameni de care şi noi, bipezii, ne-am îndragostit, darămite miţica. Au iubărit-o şi i-au căutat în coarne încontinuu, dar nu numai ei, ce-i drept, ci şi celeilalte şi chiar şi Maiei. Nu ştiu dacă ei au decis de la bun început pe care dintre ele o vor, dar au spus că nu ei aleg animăluţul, ci animăluţul îi alege pe ei. Asta s-a şi petrecut în final şi au luat-o pe cea mai curajoasă şi mai înfiptă, nu pe cea timidă.
Acum aştept veşti de la ea, deşi m-a sunat şi aseară şi mi-a spus că a ajuns bine, a făcut inspecţia de rigoare şi s-a culcat într-o căsuţă a ei şi numai a ei.
Maia nu pare să fie foarte supărată, dar cealaltă mică, rămasă singurică, nu s-a mai dezlipit de mine. Dimineaţă căuta să se joace şi cum nu prea mai avea cu cine, alerga după coada Maiei. Sper să se obişnuiască să stea fără sora ei.

Mmm, papa bun! sau Sarmana mea floare

2011-09-19T16:23:00.000+03:00

Monstruletul de care se tem toate trei

2011-09-19T11:10:00.002+03:00

Una, doua, trei pisici

2011-09-19T11:09:00.000+03:00

Raze de soare si alte povestiri

2011-09-12T08:52:00.000+03:00

Triunghiul magic

2011-09-08T08:36:00.000+03:00

Portret de pisica

2011-09-05T12:00:00.000+03:00

Somnul, somnul e normal la varsta mea

2011-09-04T12:50:00.000+03:00

A 160-a zi?

2011-09-04T10:52:00.000+03:00

Nu conteaza a cata zi este. De vreo saptamana batalia se da in somn. Visez ca fumez, visez ca imi doresc mai mult ca orice sa fumez, visez ca m-am lasat de fumat dar tigara ma ispiteste ...
Visele sunt atat de intense si parca reale, incat ma trezesc cu starea aceea de frustrare si nervozitate ca nu pot fuma. La naiba, au trecut 5 luni jumate, oare cand o sa moara definitiv demonul asta?
Norocul meu este ca toate starile astea sunt acute doar in vis. Ziua trece relativ usor, fara framantari majore. Ma mai gandesc la tigari cel putin o data pe zi, dar nu mi le mai doresc, constienta fiind.

Si iata-l si pe Max

2011-08-08T16:20:00.000+03:00

Ca sa nu facem discriminari, nu?

si un filmulet inca de asta iarna ..

Facuse ochi, dar nu vedea decat umbrele

2011-08-08T16:01:00.000+03:00

Dormea cu o gheruta in gura

2011-08-08T15:43:00.000+03:00

Primii pasi

2011-08-08T15:03:00.000+03:00

O iau inapoi in timp, ca asa imi vin la rand filmuletele de pe card. Aici faceau primii lor pasi si incepeau sa exploreze lumea "out of the box".

Nepotelele au crescut si fac prostioare

2011-08-08T14:12:00.000+03:00

Ma rog, in afara de faptul ca rod cablurile electrice, alte prostioare majore nu fac. Cu toate astea, pe Maia o enerveaza faptul ca au devenit zurlii si le bate pe rand. Ele abia recent au inceput sa protesteze, cred ca mai mult de nervi decat de durere si scot cate un tipat de zici ca le taie. Exact ca si copiii, in definitiv.

Nepotelele

2011-08-07T11:27:00.002+03:00

Niste chestii

2011-08-03T15:39:00.000+03:00

Am timp acum, am bantuit peste tot (lumea nu prea mai scrie zilele astea), nu mai am nici o necesitate (deci nu mai fac nici un shopping azi), asa ca ce poate sa faca un om inchis intr-un birou si care n-are treaba (sefu', am terminat de mult ce mi-ati dat sa fac, stiti ca sunt extrem de eficienta!)? Sa scrie pe blog, daca n-are feisbuc (si n-am, sunt prea batrana pentru asta).
Despre ce pana mea sa scriu, ca despre depresie nu mai am chef, despre lasatul de fumat nu mai are sens, carti nu am chef sa povestesc (ca sa nu recunosc ca nu citesc pentru ca nu sunt in stare), filmele, daca nu ma fac sa plang, le uit de cum s-au terminat?
As avea eu o idee de tema, dar nu stiu daca ma pricep s-o dezvolt. Am vazut ca e la moda sa scrii despre motivul pentru care ti-ai facut blog.
Bine, intru si eu in trend. Intr-o zi am adormit la pranz si am visat primele fraze din prima postare. Cand m-am trezit de tot, le-am scris, apoi am zis ca n-ar strica sa le fac si publice, ca sa ma fac (sau nu) si de ras. De ce am mai continuat dupa aceea? Habar n-am.
Au trecut de cand scriu postarea asta vreo 3-4 minute. Deja m-am plictisit. Inchei aici.

Iaca na

2011-07-27T16:22:00.000+03:00

Se poate trai si fara sa-ti pui intrebari. Nu e nevoie de intrebari, ci de certitudini.
Nu mai fumez. Nu ma mai gandesc la fumat decat rar. Imi lipseste, insa. Seara, cand ma bag in pat, imi iese ceva lipsa la inventar si nu pot sa adorm pana nu completez stocul de marfuri cu un somnifer. Asta tine cateva ore, dupa aia investighez peretii, intamplarile de peste zi, de peste saptamana, de peste viata.
Vine ora legala de trezire. Incepe ritualul din care, de 4 luni, lipseste tigara. Se poate trai si fara ea. Cu somnifere si antidepresive. Cu toate astea, viata se poate trai si fara intrebari, fara tigari, fara scop si fara rost. Cu rabdare.

Nepoteii sunt de fapt nepotele ...

2011-07-24T22:06:00.000+03:00

... si cresc, poate un pic prea repede pentru cum as vrea.

Asa se reactioneaza cand te lasi de fumat

2011-07-22T11:16:00.000+03:00

Am primit filmuletul asta pe mail si m-am amuzat copios, una pentru ca e cu pisici, a doua ca e cu "lasat de fumat". Nu stiu al cui e la origine videoclipul, asa ca nu-i pot da sursa, dar ar fi pacat sa nu vi-l arat si voua.

Nepoteii ...

2011-07-11T21:09:00.001+03:00

Cu rasnita de internet de acasa abia reusesc sa incarc niscaiva poze cu nepoteii, sa ma mandresc si eu cu ei. Iata-i aici in prima lor zi de viata, lasati singurei de mamica lor, plecata sa-si anunte iubitul, probabil, de isprava lor de cuplu:

Dupa ce m-am mai calmat si eu, le-am schimbat asternuturile si le-am pus un fond alb, ca sa iasa limbutele rosii-rosii in poza :)

... si burticile ...

... si labuta lui mami, care il ocroteste pe burticosul somnoros ...

... si familia intregita ...

Deh, asta-i baiul cu pisicile negre, nu-mi ies bine in poza, dar daca faceti clic pe ele, puteti descoperi ambii pui.

Sunt bunica!

2011-07-04T15:09:00.000+03:00

Aseara, pe la 9 si ceva, Maia a facut un puiut negru. Peste noapte a mai facut unul. Negru. :)))
Acum am acasa 4 negri mititei, dragii de ei.
O sa revin cu poze cand o sa reusesc sa le fac, pentru ca ea si-a facut cuib intr-un loc destul de inaccesibil.

Maia si Ieluta

2011-07-03T18:19:00.000+03:00

Maia cu burtica:

Si o catelusa fotogenica :)

Ce mai face Maia

2011-06-08T10:13:00.000+03:00

Alaltăseară n-a mai vrut să intre în casă. Ba că îi plăcea foarte mult afară, ba că nu avea loc de Max, cert este că Cristi n-a mai avut răbdare cu fiţele ei şi a lăsat-o afară. Eu oricum eram în faza post rupere de film, că după ora 22 nu mai ştiu nimic, aşa că pe mine nu se putea baza nimeni.
Noaptea, când m-am trezit ca să-mi fac inutilul rond, n-am observat că Maia nu e în casă, m-am gândit că poate doarme sus. Dimineaţa m-am prins că n-a dormit acasă şi dă-i şi-o caută, dă-i şi strig-o pe-afară, pune-l pe Max pe urmele ei ... nimic, Maia nu era nicăieri. Ei, o veni ea singură înapoi când venim de la servici. N-a venit nici atunci. Degeaba am tot strigat-o, am întrebat toţi vecinii - nimeni n-a văzut-o. M-am culcat resemnată, gândindu-mă doar cu durere în suflet că era o biată pisicuţă gestantă, care are nevoi speciale din cauza asta, pe care nu i le-ar putea nimeni ghici, în cazul fericit în care ar fi fost pe la cineva pe-acasă, în viaţă. De ce? pentru că are burtica mică şi nu-ţi dai seama că are puiuţi în ea.
La orele 2 trecute fix, am făcut ochii de rigoare, m-am ridicat din pat ca să mă duc în sufragerie la televizor şi să nu-mi scol consortul şi când am ieşit din dormitor - de cine dau cu ochii? De maimuţă, cu ochii lipiţi de somn şi cam nedumerită. Ei, asta da bucurie. Muream de curiozitate să aflu de unde a pescuit-o, pe ea o întrebam degeaba, dar a trebuit să aştept până dimineaţa, când oricum nu m-am lămurit, că nici el nu şi-a dat seama de unde a venit. Oricum, era flămândă şi dornică de drăgălit şi - evident - de ieşit afară.

Asa, un fel de update

2011-05-25T14:09:00.000+03:00

Nu mai are legatura cu lasatul de fumat. Dupa cateva crize de plans si dupa multe zile de tristeti insuportabile si chiar dureroase, am fost la doctor. Mi-a zis ca depresia mea nu are ca si cauza lasatul de fumat, ci o acumulare de probleme in timp. Fair enough. Mi-a dat un tratament pe care il urmez constiincioasa, desi in prima saptamana nu a avut nici un efect. Abia de ieri (din a 10-a zi) parca simt ceva imbunatatiri, dar mai am rabdare, caci alta solutie nu vad.
Stiu ca toata lumea crede ca e in puterea mea sa ma ridic singura de jos, iar eu nu pot sa spun decat ca as vrea din tot sufletul sa fie asa, dar nu este. Oricat de puternica as fi (desi nu sunt, doar ma straduiesc sa fac fata problemelor fara sa ma dau cu capul de toti peretii), de data asta am avut nevoie de ajutor specializat, l-am primit, sper sa-si faca efectul cat mai repede si sa scap de beleaua asta de pe cap, ca tare rau mi-a mai fost.

Ma vreau inapoi

2011-05-12T14:58:00.000+03:00

M-am cam saturat de starea asta de depresie. Vreau sa fiu din nou eu, cea care ma entuziasmam la te miri ce frumuseti hand made de pe net si vroiam neaparat sa le fac si eu. Eu sunt aceea care a facut o colectie de zeci de mii de poze cu astfel de frumuseti, nu sunt asta de acum, care nu mai are rabdare decat de deschis si inchis bloguri. Eu sunt cea care facea lucru de mana zi de zi, nu cea de acum, care zace in pat aproape in fiecare zi si care nu se mai poate apropia de nimic din ceea ce a inceput si nu a terminat. Eu sunt cea care petreceam ore in sir in gradina, afara, bibilind plantele (ca sa aiba Max ce calca), nu cea pe care o apuca criza de nervi cand vede ca in loc de salata e o mare urma de laba de Max pe pamant. Apropo de Max, eu eram cea care incercam sa-i fac o educatie, nu cea de care el acum fuge cu coada intre picioare. Eu sunt cea care imi lasam imaginatia sa zburde ca sa concep o cuvertura de fotoliu din materiale adunate in timp, nu asta de acum, care isi uraste casa. Eu eram cea care oboseam in urma efortului fizic, nu asta de acum, care a sapat obsesiv, pana si-a dislocat umarul. Ma vreau inapoi.
Maine poate ca o sa se rezolve.

Cuţu prost

2011-05-09T16:28:00.000+03:00

Asta aşa, ca să mai schimb un pic aerul din ultimul timp de pe aici.

Depresia

2011-05-09T13:36:00.000+03:00

Am observat (şi mi s-a şi spus, recunosc) că scrisul pe blog îmi face bine, într-o oarecare măsură. Faptul că Laura îmi este alături şi-mi mai dă câte un sfat pertinent mă ajută şi mai tare (Laura, plimbatul fără scop nu a fost niciodată un domeniu în care să excelez. Am mers la plimbări tematice până acum, dar prin incinte, recunosc, adică la shopping). Face mult să primeşti nişte sfaturi de la un om care a trecut prin ce treci tu, sau cel puţin ştie cum să abordeze subiectul. Am ajuns să nu mai suport foştii fumători care bravează şi se miră că eu trec prin ce trec, că la ei n-a fost nici pe departe aşa, că ei în maxim 3 săptămâni au scăpat de sevraj etc.
Nu ştiu dacă ţine de câte ţigări am fumat pe zi, sau de vârsta la care m-am apucat. Cred mai degrabă că ţine de fire. Am (când fumam, aş fi spus cu multă siguranţă "am avut") o fire înclinată la 89 de grade spre pesimism. Sunt depresivă de la sine, am tendinţa de a vedea jumătatea goală a paharului şi doar cu foarte multă educaţie am reuşit să mă comport civilizat în societate. Educaţie care să combată efectele educaţiei primite în familie, care m-a vrut ceea ce eu nu eram şi mi-a pretins mereu ceea ce eu nu puteam să dau, decât cu foarte mari eforturi.
Poate că sună tâmpit, dar m-am lăsat de fumat din cauza mamei şi tot din cauza ei îmi este ruşine acum să mă apuc din nou de fumat. Ruşinea de a pune din nou ţigara în gură m-ar marca puternic. Aş pierde orice brumă de respect de sine, aş fi în ochii mei ultimul om.
Depresia de acum este ceva nemaiîntâlnit. Am mai avut eu un episod acum câţiva ani, tratat la psiholog. De aici şi marea mea descoperire de azi: depresia are întotdeauna nişte cauze externe. Poate că biochimia individuală întreţine terenul fertil pentru dezvoltarea ei, dar cauza este mereu în afara individului.
Primul episod a fost generat de stresul de la serviciu. Am avut nişte probleme pe o perioadă foarte îndelungată, m-au măcinat zi de zi şi într-o zi psihicul meu a făcut poc. Psihologul a înţeles repede ce s-a întâmplat şi probabil că de aia a şi ştiut cum şi unde să acţioneze.
Episodul de acum este generat de lăsatul de fumat, de faptul că nu mai am cârja de care să mă sprijin ca să merg mai departe şi sunt nevoită să mă târâi. Mă târâi eu cât mă târâi, mai cu după amieze întregi de dat la hârleţ, mai cu plimbări prin magazine până seara târziu, dar când ajung acasă, încep să mă doară rănile.
Dacă mai vine şi un weekend din ăsta ploios, fără nici un ban şi fără motorină în rezervor, mă ia gaia clar. In astfel de zile aş devora cu certitudine un vagon de ciocolată, dacă aş avea.
Azi mi-am făcut programare la medicul de familie, pentru miercuri.

Greu, domn'e, foarte greu

2011-05-09T08:43:00.001+03:00

Laura, da, mai sunt pe pozitii, dar simt ca ma cam ia gaia.
Depresia se instaleaza totusi, chiar daca cu pasi timizi.
Am ajuns sa nu mai suport casa, gradina, cainele, pe mine. Nu imi mai vine sa fac nimic, zac in pat cat pot de mult. Sambata am plans o jumatate de zi, cu strigaturi. Persenul forte pe care mi l-am cumparat nu-si face efectul decat de la 2 tablete o data. Le mananc ca pe bomboane.
Somnul imi este destul de tulburat. Daca reusesc sa adorm la o ora rezonabila, ma trezesc in toiul noptii si ma uit pe pereti. Daca nu adorm decat in toiul noptii, dimineata as mai dormi, dar nu mai este loc. E ca naiba.
Sa fiu bine inteleasa, la nivel mental stiu ca e o prostie sa fiu atat de trista. Cand plangeam, ma intrebam incontinuu de ce plang. Nu am motive reale, nu am dreptul sa ma plang de nimic, sunt oameni aflati cu adevarat in suferinta, eu n-am patit nimic grav, nu-mi lipseste aproape nimic, cel putin nu esential, sunt o rasfatata si o nerecunoscatoare. Stiu. Ceea ce "ma apuca", insa, este de undeva din interior, vine brusc la suprafata si ma copleseste pur si simplu. Nu pot sa ii fac fata. E atat de negru si de apasator, atat de greu, incat ma doboara.

What's new?

2011-04-29T14:36:00.000+03:00

Not much.
Depresia incepe sa se estompeze. Nu imi mai simt sufletul la fel de chinuit si la fel de negru, dar inca mai caut rostul trezitului din somn si al datului jos din pat. Ca veni vorba de trezit, am inceput sa ma trezesc in miez de noapte, in timp ce visez frumos, cu o stare de anxietate mare. Motive? Din cele mai diverse si de cele mai multe ori legate de problemele de la birou, pe care inainte nici nu le bagam in seama cat timp eram acasa.
Am inceput sa pun pe mine, nu stiu cate kilograme, dar cu certitudine celulita. Cica se face de la dulciuri, iar eu mananc tone de bomboane. Inca mai sap cu harletul prin gradina, noroc ca mai am ce sa sap. Inca imi mai sare tandara din nimic, inca mai simt ca sunt "bolnava", inca mai astept sa ma linistesc si viata sa mi se para cat de cat traibila si la locul ei.
Din ce in ce mai multi prieteni imi spun ca se vede schimbarea in bine pe chipul meu, dar eu cand ma uit in oglinda vad o epava. Cica e subiectiva treaba la mine. Deocamdata nu tusesc, nu expectorez nimic, dar astept sa vina si zilele in care sa se "curete" plamanii, ca am auzit ca asa se intampla. Bani n-am economisit, caci am facut shopping, ca sa-mi treaca nebuneala. Am cheltuit mai mult decat cheltuiam pe tigari.
Maine se implinesc 6 saptamani.

Sarbatori

2011-04-23T11:10:00.000+03:00

Pesemne ca n-ar trebui sa scriu postul asta, ca peste vreme, ~~daca~~ cand ma voi normaliza si eu la cap, o sa-mi fie rusine cu el. N-ar fi cea mai mare gafa a mea, caci am mai facut asa ceva pe suport de hartie, in vreo 200 de exemplare, dintre care unul a ajuns si la un preot, dar ce sa fac daca nu ma pot abtine?

Ei bine, spun. Spun ca pe mine sarbatorile astea religioase ma scot din calmul meu englezesc. Acuma, nu stiu cata vina au ele in sine, pe cat de vinovati sunt oamenii de a le fi deturnat de la sensul lor. Bine, e sarbatoare faptul ca s-a nascut Hristos de Craciun, in fond e prilej de bucurie, tot timpul ne bucuram cand se naste un copil (oare de ce? dar asta e alta discutie) - asta pot sa inteleg. Dar sa fie prilej de sarbatoare si rastignirea si moartea lui??? Pastele ca sarbatoare ma depaseste. Da, ne bucuram ca a inviat din morti, dar pentru asta el a trebuit, totusi, sa moara in chinuri groaznice. Pentru ~~cine~~ ce? Pentru noi.

Apoi vine chestia asta cu mielul. Sunt de acord ca are un gust aparte si bun pentru cei carora le place carnea de miel, dar stiti ca mielul PLANGE cand e dus la taiere??? Si e poate cea mai inofensiva creatura de pe fata pamantului, iar noi il sacrificam cu un entuziasm consumist de nedescris.

De fapt, fix asta ma enerveaza, ca nu ne gandim la evenimentul care trebuie ~~sarbatorit~~ comemorat, ci ne preocupa treburile. Facutul de curatenie (de parca o curatenie generala de primavara n-am putea face si dupa aceea), pentru care in general noi femeile ne dam peste cap ca s-o putem face dupa ce venim de la servici, ca altfel nu suntem gospodine adevarate, ci ... ce? Sigur, e normal sa vrei sa iti primenesti casa dupa ce a trecut iarna, dar hai sa ne gandim un pic, anul asta cel putin ar fi trebuit sa ne apucam inca de saptamana trecuta, pentru ca azi - uite - e alta sarbatoare si stiti ca de sarbatori cu cruce rosie nu trebuie sa faci nimic. Ieri a fost vinerea mare, oricum de luni e saptamana luminata, iar in saptamanile care au trecut a fost ba frig, ba a plouat si ati fi spalat degeaba geamurile ...

Bun, presupunand ca ati fi reusit sa faceti curatenia in toata casa, fara sa va luati cateva zile de concediu pentru asta, stati, ca n-ati terminat. Joi ar fi trebuit sa inrositi ouale (apropo, cati stiti de ce mancam noi oua rosii de paste? eu am stiut, dar am uitat), daca le-ati cumparat, in drumul vostru de la serviciu spre casa pe care trebuia s-o curatati. N-ati avut cand? Nu stiu, trebuia sa va dati peste cap, ca Paste fara "tot ce trebuie pe masa" nu se poate. Maine ar trebui sa aveti totul pregatit: ouale, cozonacul, pasca, ciorba de miel, stufatul, friptura numai buna de pus la cuptor. A! Plus niste aperitive, da?

N-aveti asa ceva? Pfoaaa, sunteti praf! Pai ce fel de sarbatori mai sunt si astea, in care sunteti chiar odihnite si cu toate cele date peste cap prin casa?? Aaaaa, plecati de acasa, la prieteni/mama/munte/Bulgaria?? Foarte bine, dar va amintiti ca mama, desi a avut si ea serviciu la vremea aia, a reusit ca in fiecare an sa pregateasca totul asa cum se cuvine, fara sa va lase sa simtiti oboseala ei?? Ma intreb si acum cum reusea. Eu nu am mai putut de Pastele asta. Ultima mea astfel de performanta a fost de Craciun. Dupa ce am terminat de pus totul la punct, am cazut lata de oboseala si nici nu m-am mai bucurat decat de un somn pe care l-am vrut cat mai lung.

Ma declar invinsa de obiceiurile stramosesti instituite in vremea in care femeia statea acasa si avea grija de casa, barbat, copii, oratanii. Ne plangem ca nu se mai pastreaza traditiile, ca nu se mai respecta obiceiurile, ca oamenii s-au schimbat, ca atmosfera nu mai e la fel ca atunci cand eram copii si mergeam de Paste la bunici. Pai nu-i normal? Bunica statea acasa si se ocupa cu alte treburi. Mama a facut o scoala, s-a mutat la oras si a avut un serviciu, cum sa mai poata ea face ceea ce facea bunica? A facut, insa, multe, cu multe sacrificii. Acum e randul nostru si eu una ma simt depasita.

Cele sfinte imi scapa cumva printre degete, le percep semnificatia, dar nu stiu cat pot sa mi-o si insusesc. Eu n-as fi vrut ca Iisus sa sufere atat de mult pentru mine, as fi vrut ca suferinta sa fie a celor care gresesc. Ai gresit in fata Domnului? Pac! In iad cu tine. N-ai gresit? Atunci hai in Rai. Se pare ca nu e totul chiar atat de simplu.

De fapt, in privinta religiei nimic nu mi s-a parut simplu niciodata. Nici viata nu e simpla, cu toate ca asa mi s-ar fi parut normal sa fie conceputa de Creator. Dar na, El stie mai bine ce-a creat, pentru ce a creat si de ce a creat asa cum a facut-o.

Stari...

2011-04-21T12:13:00.003+03:00

... proaste, foarte proaste, extrem de proaste, cele mai proaste.
Sunt ca un vulcan activ cu capac, ca un leu intr-o cutie de chibrituri, ca un duh intr-o sticla de motorina, cu bricheta in mana.
Am aflat ca li s-a intamplat si altora, dar pe masura ce trece timpul mi se par tot mai virulente atacurile astea de tristete si de disperare. Nu ma gandesc sa ma reapuc de fumat ca sa-mi treaca, desi medicamentele cumparate impotriva depresiei se pare ca nu au nici un efect, dar ma intreb cat mai dureaza.

După o lună

2011-04-18T11:12:00.002+03:00

Am zis eu că mă opresc, dar se pare că procesul în sine nu e liniar şi aflat în cădere liberă, pînă la intersecţia cu axa, când să spui că gata, de azi nu mai sufăr, am scăpat. Nu, e un proces cu oscilaţii, fără o amplitudine constantă. M-am căptuşit cu 'mneaei depresia. Măi, dar ce zic eu depresie, e mama tuturor depresiilor, e depresia originară, depresia cu 7 capete etc. E cu atât mai urâtă şi mai grea cu cât nu seamănă deloc cu ceea ce ştiam eu că e depresia, aia pe care o tratezi cu vizite la psiholog sau ca în serialul "In derivă". Nu. E o chestie aşa, care explodează în interiorul tău, are culoarea neagră, te umple de spaime, te ustură, te panichează şi te face să crezi că nimic, dar absolut nimic nu mai are nici un sens. E destul de nasol să te trezeşti brusc din somn şi să îţi bată inima ca nebuna, înspăimântată că viaţa ta e pusă într-un mare pericol dacă nu fumezi. După ce te dezmeticeşti din explozia asta interioară care te ia pe nepregătite, constaţi că hă, ce tâmpenie, să te sperii de aşa prostie, dar mdea, viaţa e cu adevărat nasoală. Nu-ţi mai vine să te dai jos din pat, că nu ai pentru ce, aşa că nu te dai. De adormit înapoi nu poţi să adormi, curăţenia din casă nu se întreţine singură, aşa că începe să te mustre conştiinţa că zaci ca o bubă în pat şi peste o săptămână e Paştele şi tu nici nu te-ai apucat de curaţenie, dar nici nu te mai apuci, că nu mai ai când. Astfel, cu graţie nesfârşită, intri într-un cerc vicios. E greu, ce să zic, dar azi am intrat pe net să caut despre depresia după lăsatul de fumat şi se pare că e un fenomen foarte des întâlnit. Cică şi trece cu timpul. Eu am de gând să mă duc azi la farmacie şi să cer ceva tranchilizante, că nu-mi convine să mă apuce plânsul din senin în maxi taxi, sau la birou. Nu-mi convine nici să sufăr aşa, ca un câine. Bine, nu spun acum că e obligatoriu ca un fumător să treacă prin aşa ceva dacă se decide să se lase, spun doar ce mi se întâmplă mie şi scriu aici din două motive: memoria mă va lăsa cu timpul şi dacă rămâne scris, îmi va fi mai uşor să-mi amintesc în caz că fac prostia să vreau să fumez din nou şi da, scrisul are valenţe de terapie la mine, simt că scot din mine ceva material şi pun pe masa virtuală. Am să caut să-mi fac nişte mici plăceri în decursul timpului, ca să am şi ceva pozitiv în mine, ceva care să mă bucure, că poate se adună aşa, picătură lângă picătură şi răul ăsta din interior o să fie învins de optimism şi gândire pozitivă şi plăcere de a trăi liberă de ţigări şi aşa mai departe.

Maine fac 3 saptamani

2011-04-08T14:24:00.002+03:00

Pe la ora 10 mâine dimineaţă se împlinesc cele 3 săptămâni. Au fost crunte, încă sunt momente dificile pe parcursul zilei, dar hotărârea de a nu mai pune vreodată ţigara în gură este clară. Se poate trăi şi fără să fumezi, nu spun că asta are cine ştie ce beneficii, avantaje, dar spun că se poate trăi şi fără să fumezi. Clar. Va veni şi vremea când fumatul nu va mai reprezenta pentru mine un subiect. Va veni şi ziua în care mă voi simţi normal, în care nu îmi voi mai aminti că aş fuma o ţigară. Nici măcar nu e foarte departe acea zi, aşa că serialul "Lăsatul de fumat" îl închei aici. Episodul final va fi acesta. Sper să nu fiu nevoită vreodată să îl reiau.

God knows a cata mai vine ...

2011-04-06T08:54:00.003+03:00

... dar e bine. Am constatat că îmi este mai uşor să rezist la serviciu decât acasă, culmea. Bomboanele de ciocolată le-am redus, nu îmi mai este foame încontinuu, nu mă mai gândesc atât de des la ţigări, gânduri şi stări tâmpite am tot mai rar. Chestia asta cu gânditul la ţigări e un pic altfel, de fapt. Tigara în sine nu-mi lipseşte, îmi lipseşte acut gestul şi starea de a fuma, senzaţia aceea perfidă de calmare după ce tragi un fum. Stiu că era doar liniştirea organismului căruia îi refăceam doza de nicotină, de aceea nu mă mai agit. Nicotina va dispărea din mine, nervii o să-şi revină încet, viaţa va reintra în normal. Poate că ar fi bine să spun şi ce am observat că s-a schimbat în bine de atunci: - unghiile au o culoare firească acum, nu mai par bolnave şi galbene şi murdare; - dinţii, care mă surprind de câte ori mi-i văd, că par mai albi; - mirosul. Asta nu e neapărat o chestie bună, că în jur nu sunt numai mirosuri plăcute, deci le simt acut şi pe cele neplăcute ... - gustul, dar numai al cafelei de dimineaţă, care acum e delicioasă; - nu mai am de mai mult de 10 zile nimic pe piept, nu mai hârâi, nu mai tuşesc, nu mai am senzaţia că am ceva lipit pe gât.

In altă ordine de idei, azi încep din nou cu dentistul. Măseaua pusă acum 15 ani s-a dovedit că încă mai are nervi pe 2 canale, că nu mi-au fost scoşi atunci, aşa că e acolo o infecţie pe care trebuie s-o scot. Alţi bani, altă distracţie.

17, nu-i asa?

2011-04-04T16:13:00.003+03:00

Un weekend de tot rahatul. Depresie cruntă, greva foamei, nervi, gânduri tâmpite, suferinţă, durere de măsea, apoi de cap, nu m-am ridicat din pat 2 zile. Coşmar, iad, cea mai grea criză de până acum. Azi, la birou, am fost cât se poate de ok. De fapt, la birou nici nu îmi mai aduc aminte decât extrem de rar că aş fuma. Ca să mai schimb "decorul", iată o postare cu un umor absolut bestial, de pe un blog aflat in blogroll-ul celuilat blog al meu :))) ihaaaaa
http://minspiration.blogspot.com/2011/04/karmas-bitch.html

14, inainte de 15

2011-04-01T08:52:00.002+03:00

Ieri am găsit formula magică. Se numeşte Chokotoff. O cutie întreagă. M-a calmat, viaţa a început din nou să mi se pară trăibilă. Am venit acasă cu maxi taxi, drept urmare am mers pe jos destul de mult, dar mi-a prins bine. Ieri era şi frumos afară, eu eram calmă, acasă nu aveam nimic interesant şi urgent de făcut ... Cu toate astea, când am ajuns şi m-am băgat în hainele de casă, mi-am dat seama că nu am Chokotoff, aşa că m-am dus în grădină, am tăiat puii de liliac, am făcut un pic de ordine în zmeur, am săpat vreo 2 brazde cu hârleţul, în fine, am muncit fizic. Seara, insomnia din nou. Am redeschis TV, mi-a revenit somnul, am închis TV, n-am adormit. In fine, azi dimineaţă a fost prima oară când m-am dat jos din pat fără presiunea aceea în piept, fără dorinţa imperioasă de a fuma. Prima zi în care sunt calmă şi parcă normală.

Mda ...

2011-03-31T10:02:00.003+03:00

Nimic nu merge. Frustrare, nervi, irascibilitate. Ieri am avut un car de draci pe mine, la serviciu, apoi în maşină, pe drum, acasă, încontinuu. Nu mă puteam apuca de nimic, pentru că îmi era foame, dar n-aş fi mâncat ce aveam în frigider, ci ce nu aveam. Nu îmi găseam locul în casă, aşa că mi-am luat seminţele şi m-am băgat în pat. După ce mi s-au făcut buzele ferfeniţă, am vrut să adorm. N-am putut să adorm până pe la 1, 2 ... Când în sfârşit reuşisem şi visam ceva, m-a trezit Max cu lătratul lui. Am ieşit ţipând la el, s-a speriat săracul, n-a vrut cu nici un chip să intre în casă, băgase coada între picioare şi se făcuse mic mic, chircit pe lângă casă.

Viaţa mi se pare nasoală acum. Singurul motiv pentru care nu bag ţigara în gură este ciuda. Mi-ar fi ciudă să mă fi supus la tot chinul ăsta degeaba. Am avut mari aşteptări, m-aş dezamăgi în primul rând pe mine dacă aş renunţa, dar lupta asta mi se pare înfiorătoare.

Nu îmi găsesc locul în propria mea viaţă, n-aş fi crezut că o porcărie de ţigară îţi poate oferi un punct de echilibru, dar cel puţin la nivel psihic cred că îmi oferea. Naiba s-o ia, trebuie să existe echilibru şi fără.

A cata vine?

2011-03-30T14:41:00.001+03:00

Cred că a 12-a. O eternitate. Incă mă gândesc la ele, încă.

Ziua a 11-a

2011-03-29T15:36:00.002+03:00

Doar pentru că-mi place că se adună la număr, că n-am prea multe de zis. Ieri am tras o duşcă de picături, pentru că am avut o serie de probleme cărora am simţit că nu le fac faţă. Azinoapte m-am trezit în miez de noapte şi n-am mai putut să adorm decât foarte foarte târziu. Dimineaţă eram cam zob, azi un pic obosită, dar tot agitată interior. Incă rezist. Incă îmi este greu.

Ziua a 10-a

2011-03-28T10:46:00.003+03:00

Cam aşa cred că vine, a 10-a, nu? Greu, frate, greu de tot. Vineri mi-a fost greu ca-n prima zi. Nervi, nervi, frustrare, frustrare, îmi venea clar să-mi bag picioarele şi să renunţ la lăsatul de fumat. Imi aminteam numai de bine despre fumat, mă gândeam că nu am nici un avantaj că m-am lăsat, că e doar o renunţare la ceva ce-mi plăcea să fac. Mda, îmi veneau în cap toate gândurile cele rele, dar undeva în adâncul sufletului îmi spuneam că o să treacă şi asta. Si trecea. Apoi gândurile reveneau, mai virulente. Atacuri în toată regula, de parcă cineva îşi pusese în gând să recucerească un teritoriu pierdut. Sâmbătă dimineaţa - aceeaşi poveste cu cafeaua şi cu veranda şi cu ... Am ieşit pe verandă cu cafeaua, am băut cam jumătate din ea, am admirat peisajul, dar n-am fumat. In circa 10 minute mă liniştisem deja. Ca să nu mă mai gândesc, am ieşit afară, în grădină. Am tăiat via, am săpat un strat şi am pus seminţele de salată, spanac, ridichi, apoi pe la amiază m-am băgat un pic la somn. N-a mai fost chiar atât de greu, dar până să mă bag în pat am avut un soi de depresie aşa, un fel de stare din aia în care nu vrei să vorbeşti cu nimeni, vrei să fii lăsat în pace de toţi. Duminică am avut musafiri. Oameni dragi, cu care îmi plăcea să stau la poveşti, cu un păhărel de ceva în faţă şi cu ţigara în mână. N-am simţit nevoia să fumez, ei au ieşit afară când au vrut să fumeze, i-am însoţit dar nici nu am remarcat că ei fumau şi eu nu. Duminică în mod cert a fost mai uşor. Azi ... la birou, de dimineaţă, iar am avut o oră, două, critice. Deşi îmi vine să fumez, să-mi reiau obiceiurile, să mă duc cu colegii fumători la fumoar şi să mai scuturăm limba la o bârfă, două, trei, n-o fac. N-o fac şi gata. Stau aici, la birou, bântui pe net, scriu pe blog, mai fac treaba de servici, mai stau de vorbă cu colegii. O să treacă şi greul ăsta.

Ziua a 7-a deja???

2011-03-25T13:19:00.003+02:00

Nu că nu ştiu când au trecut zilele astea, că ştiu foarte bine, dar eu credeam că de sâmbătă până sâmbătă sunt 7 zile. In fine, bine că sunt câte sunt. Ieri mi-a fost greu, de când m-am trezit până m-am culcat. Am rezistat, dar am început să am gânduri "parşive". Mi-au dat prin cap următoarele idei:

- să rezist acum măcar săptămâna asta, apoi să-mi dau voie să fumez o ţigară, ca un fel de bonus, de premiu că am rezistat;

- oare de ce am vrut să mă las? îmi plăcea şi nu aveam mari probleme de la asta, de ce am renunţat?? de ce să continui să numai fumez? nu am nici o motivaţie să mai rezist.

- nu văd nici o îmbunătăţire după o săptămână, ba chiar sunt mai palidă şi parcă mai lipsită de chef de orice. Am devenit leneşă. Nu îmi mai vine să fac nimic acasă, doar să mănânc seminţe şi să dorm.

Whatever, am rezistat până acum, ar fi o prostie să cedez. Cică mai durează până când o să devină uşor, mai trebuie să sufăr un pic.

Day 6

2011-03-24T10:56:00.003+02:00

Hă, am scris un post kilometric, care a dispărut. Nu ştiu unde, în neant, undeva ...

Il reduc acum la: de ieri m-au apucat nervii, am resimţit frustrarea de care îmi era frică, am făcut criza de nervi de dimineaţă, începe greul, dar sper că îi voi face faţă. Picăturile, dacă nu le-am luat cum scrie la carte, ci după ureche, m-au ajutat ele cât m-au ajutat, dar acum trebuie să depun şi eu nişte efort. La naiba ....

Ceva mai târziu, tot azi:
Interpretarea unuia din visele de le-am avut cât am dormit (un păianjen mare, negru, pe care l-am dat jos din plasa lui, dar pe care nu puteam nicicum să-l omor): posibil proces la tribunal sau boală. Azi mergem la Urziceni să ni se anunţe de către poliţist finalizarea anchetei şi înaintarea dosarului la Procuratură.

Day 5

2011-03-23T14:43:00.002+02:00

Nimic spectaculos până acum, e oarecum o rutină zilnică: din când în când, dar tot mai rar, îmi amintesc că aş fuma o ţigară. Imi revine în mine (nu în minte, în mine, în interior, undeva în coşul pieptului) acea stare care mă făcea să mă reped la pachet şi să îmi aprind ţigara. Pachet la care să mă reped nu mai am, căci de ieri de dimineaţă nu l-am mai cărat după mine în poşetă (recunosc, luni l-am luat, că "poate cine ştie, nu rezist"). Marţi dimineaţa l-am scos din poşetă şi l-am aruncat undeva pe pat. Scrumiera acasă încă mai are în ea acele ultime 4 mucuri de sâmbătă dimineaţă, nu-mi vine deloc să mă ating de ea.

Ieri am luat dimineaţa, după spălatul pe dinţi, prima tură de picături, la serviciu a doua şi una preventiv, înainte de a pleca acasă. Atât. Acasă am mâncat seminţe, dar cu mult mai puţină înverşunare. M-am băgat din nou devreme în pat, dar am adormit abia pe la 11, însă fără să simt nevoia de picături.

Azi dimineaţa nu am mai luat picături. Doar pe la 11 am simţit că ar fi aşa, o undă de pericol şi am pus 15 în linguriţă. Cred, sper, că greul începe să treacă, încet încet.

Day 4

2011-03-22T12:25:00.003+02:00

N-am avut curaj şi nici chef să scriu până acum, pentru că nu am crezut că voi fi în stare de aşa ceva. Azi, însă, sunt ceva mai încrezătoare şi vreau să scriu aici tot ce mi se întâmplă. Vreau să scriu prin ce stări trec, dacă aş putea aş scrie în fiecare zi, ca dacă vreodată, Doamne fereşte, aş ceda tentaţiei, să ştiu prin ce va trebui să trec din nou.

Aşadar, de ziua mea am primit un flacon de picături de lăsat de fumat. Am amânat momentul cât am putut, dar sâmbătă dimineaţa ştiam că va trebui să mă apuc de ele. Cum ritualul din fiecare dimineaţă de weekend presupunea făcutul cafelei şi savuratul ei în verandă, la 1, 2, 3, 4 ţigări, după ce m-am trezit am fost pur şi simplu îngrozită de perspectiva de a renunţa la acest minunat obicei. Mă gândeam încontinuu că NU POT SI NU STIU cum să-mi încep altfel ziua. Drept pentru care mi-am aprins ţigara. Am savurat-o, ştiind că e printre ultimele. Am terminat-o şi imediat am aprins-o pe a doua. Aceeaşi poveste. Aş fi vrut-o şi pe a treia, dar nu prea mai puteam. Am făcut o pauză de 3 -4 minute, m-am întors în verandă, am aprins-o şi pe a treia. Incepeam să simt că depozitul de nicotină e aproape refăcut după pauza de o noapte. Am forţat un pic nota şi am aprins-o şi pe a patra, până când am simţit că m-am liniştit. Eram aproape pregătită să încerc picăturile şi recunosc că eram şi curioasă.

Când i-ar fi venit rândul următoarei ţigări, am luat prima tură de picături. Am fost şocată că usturau şi usturau CA NAIBA, dar am stat cu ele sub limbă cât am putut mai mult. Aşa scria pe prospect. După câteva minute eram chiar liniştită, nu mai aveam dorinţa aia nebună de a-mi aprinde ţigara. Am zis că până peste o oră, când trebuia să iau următoarea tură de picături, o să rezist. Am rezistat, dar cu greu. Mi-am făcut de lucru prin casă, prin curte, m-am uitat la filme, orice, numai ca să uit că vreau să-mi aprind o ţigară. Cel mai greu îmi era la vreo 45 de minute după ce luam tura de picături, dar îmi impuneam să rezist. Mă duceam în verandă, luam o ţigară şi trăgeam din ea fără să o aprind. Am tras din ţigara aia până a luat-o naiba. Eram oarecum disperată, eram agitată, destul de frustrată, dar ciudat de hotărâtă să mă las, să rezist tentaţiei de a aprinde ţigara. Am rezistat. A venit seara, m-am culcat şi m-am gândit cu groază că sticluţa de picături se terminase, îmi mai oprisem o tură pentru dimineaţă, când ştiam că îmi va fi aproape imposibil să rezist fără să duc la îndeplinire ritualul.

Duminică, a doua zi. Trezit, spălat, făcut cafeaua şi LUAT ULTIMELE PICATURI. Măcar am încercat, îmi ziceam. Pot, bine, nu pot iarăşi bine. Am ieşit în verandă, am luat ţigara de deunăzi, am tras din ea neaprinsă, dar mi s-a părut penibil. De ce? Pentru că m-am trezit întrebându-mă "dar eu cum aflu când se termină?". Adică da, ok, trăgeam din ea, dar până când???

Mi s-a făcut aşa, un fel de ruşine. M-am supărat pe mine şi pe cine-a inventat porcăria asta de ţigară. Mi-am amintit prin ce chin am trecut cu o zi înainte şi mă gândeam că uite, am trecut peste momentul groaznic al dimineţii, rezistând. S-ar putea să pot. Am putut. Am găsit o pungă de seminţe în dulap, m-am băgat în pat şi am alternat ronţăitul de seminţe şi privitul la TV cu somnul. A trecut şi a doua zi, fără ţigară şi fără să mă ajut de picături. A fost greu, dar nu la fel ca în prima zi. Stiam că luni urma să îmi cumpăr altele, dar mai ştiam că până atunci va trebui să înfrunt ritualul şi stresul de la servici şi de asta CHIAR NU MA SIMTEAM IN STARE fără să am ajutor.

A treia zi dimineaţa, fără picături, dar cu speranţa că voi ajunge la ele în curând, am reuşit să mă fardez FARA SA FUMEZ, am reuşit să ajung la birou FARA SA FUMEZ IN MASINA. M-am oprit, însă, la o farmacie şi mi-am luat Nicorette. Guma asta are un gust oribil, mi se făcea rău de la stomac când o mestecam, dar trebuia să trec peste momentul făcutului cafelei şi al primei ţigări de la birou. Am evitat să-mi fac cafeaua, mi-am deschis computerul şi am intrat direct pe net. Nu mai ştiu ce-am găsit interesant pe acolo, dar am mai trecut un prag psihologic. Pe la prânz mi-a adus Cristi şi picăturile, gata, eram din nou stăpână pe situaţie. Am reuşit şi să trec peste momentul întoarcerii acasă cu maşina fără să fumez, şi peste cel al ajungerii acasă, când primul lucru pe care îl făceam era să îmi aprind ţigara, şi peste toate celelalte momente critice. M-am uitat cu silă la ţigara aia din care am tot tras fără să o aprind. Mi s-a părut murdară şi plină de microbi. Nici măcar n-am mai luat prea multe picături, întrucât costă al naibii de mult (100 lei flaconul). A venit seara, m-am culcat victorioasă şi am visat frumos.

Azi, a patra zi. Aş mânca şi pietre, ronţăi mereu câte ceva, noroc că am loc să mă îngraş berechet. Presiunea din piept s-a mai diminuat. Sunt mirată de mine, nu prea îmi vine să cred, dar am început să citesc "In sfârşit nefumător" şi sunt plină de speranţă. Trebuie să pot. Fie şi numai ca să nu mai trec prin ce-am trecut sâmbătă, o să mă abţin din răsputeri, căci acum nu mai e la fel de greu ca ieri, ca alaltăieri şi sper să fie din ce în ce mai uşor. Am făcut faţă cu brio şi unui telefon care m-a umplut de nervi. Eram transpirată când am încheiat convorbirea, primul lucru pe care l-aş fi făcut până acum ar fi fost să îmi aprind ţigara, dar de data asta am reuşit fără. Sunt destul de încrezătoare că voi reuşi.

Zăpadă, soare şi depresie

2011-02-27T15:15:00.005+02:00

Inainte de a veni primăvara, a venit astenia de primăvară. Mă încearcă tot felul de gânduri şi sentimente, pe care dacă nu le-aş mai fi întâlnit până acum, le-aş crede.
Primul gând care îmi tot dă târcoale de ceva timp încoace este cel al inutilităţii. E o veche cunoştinţă de-a mea, cu un neam numeros: inutilitatea hranei, inutilitatea acţiunilor mele pe pământ, inutilitatea oricărui efort de a face ceva bun, inutilitatea devenirii. Deocamdată am reuşit să ţin uşa închisă, deşi el împinge de pe partea cealaltă cu forţă. Fundalul muzical pe care se petrece acţiunea: MUSE.
Al doilea sentiment, mai puţin agresiv decât primul, dar care îşi aşteaptă şi el rândul la împins uşa este cel al nerăbdării. Nu mai am răbdare să vină primăvara,(azi a nins cu soare, wtf???) ,nu mai am răbdare nici la serviciul 1, nici la 2, nu mai am răbdare cu animalele mele, nu mai am răbdare cu nimic. N-am mai avut răbdare nici să mă abţin de la a scrie aici, evident. Pe ăsta îl ţin în frâu cu educaţia (uneori nu merge, clar).
Cel mai periculos dintre toate, cu care nu ştiu cum o să mă descurc, este cel al fatalităţii. Simt că se instalează pe nesimţite (şi cu nesimţire) un regim politic şi social căruia n-o să-i mai pot face faţă. Simt că dacă ceea ce se petrece de câţiva ani încoace se va permanentiza, nu numai că n-o să apuc pensia, dar nici n-o să mai am cu ce trăi ultimii ani din viaţă. O să rămân fără job, fără bani, fără mâncare şi fără casă, că n-o să mai am cu ce s-o plătesc. Perspectiva asta e destul de îndepărtată şi de neclară, îmi flutură din zare o batistă, dar n-o pot vedea clar încă şi sper că nu pe mine mă anunţă că vine.
Aş fi pus şi un video, dar mi-e stricat adobe flash pe laptop.

Micul rocker

2011-02-24T11:41:00.003+02:00

Un adevarat fenomen, după părerea mea, este acest puşti de numai 3 ani jumate, care bate în tobe ca un adevărat profesionist, dar care în acelaşi timp se distrează pe cinste:

Căţel dansator

2011-01-21T12:12:00.003+02:00

Mi s-a părut spectaculos. Probabil că aţi văzut deja videoclipul, dar dacă nu, n-aveţi voie să-l rataţi. Mie mi s-a părut aproape ireal.

Ce mai face Maia

2011-01-16T20:28:00.005+02:00

Inainte de toate, se ascunde când apucă să iasă afară. Nu s-a obișnuit cu ăla mare și negru, care nu respiră greu, dar o fugărește. Intr-o zi am căutat-o de n-am mai știut de noi. Am fost convinși că a plecat. Resemnat, Cristi a vrut să repare ceva la mașină. Când a deschis capota, ce să vezi înăuntru?

In afară de asta, adoră să se bage în orice.

No shit!

2011-01-13T15:22:00.002+02:00

Nu cred că a face mişto de toţi şi de toate, tot timpul, echivalează cu a avea simţul umorului foarte dezvoltat.

Condusul maşinii

2011-01-12T10:08:00.000+02:00

Mâine cred că se împlineşte un an de când am luat carnetul de şofer. In custodie, aş zice eu, pentru că nu simt nici că-i al meu, nici că-l merit.
Am condus în anul ăsta, dar nu în Bucureşti. Cele mai multe drumuri le-am făcut pe la ţară sau pe DN1. Mi-am depăşit anumite temeri, Cristi zice că am făcut progrese, dar eu nu simt asta. Plecarea din rampă încă îmi pune probleme, de intrat in DN1 de pe strada mea încă n-am intrat, parcarea nici nu mai ştiu cum se face ... Hă hăăăă, mai am mult până să zic că ştiu să conduc.
Dincolo de toate, însă, n-am scăpat deloc de frică. Asta mă nemulţumeşte cel mai tare. Imi vine să mă las de sportul ăsta, că nu-i de mine, dar nu-mi permit s-o fac.

S-a terminaat, s-a terminaaaaaat!

2011-01-03T10:25:00.000+02:00

Ce s-a terminat?

S-a terminaaaaaaaaaaaaat! S-a terminat acest an nenorocit si rau! N-o sa fac bilantul, ca nu-si are sensul, nu se va repara nimic. Rememorarea tuturor nenorocirilor din anul care tocmai s-a incheiat ar insemna sa nu le las sa moara, sa le tot tin prin preajma si fix asta nu vreau. S-au dus, impreuna cu tot alaiul de suferinte si deznadejdi. Nu stiu daca tine de date calendaristice, dar mi-am programat psihicul si optimismul in asa fel incat, la ultima ora 12 din anul trecut toate nenorocirile sa ia sfarsit si sa imi recapat viata linistita si buna de dinainte. Stiu ca asa va fi! Asa trebuie sa fie.

Oi, oi, oi sau iată ce pot face nişte oi dibace

2010-11-04T08:33:00.002+02:00

Enjoy:

Tu mergi la sala?

2010-11-03T10:18:00.000+02:00

Ea merge, uite: